Decizia Curţii Constituţionale nr. 149/2004

M. Of. nr. 408 din 6 mai 2004

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

 

D E C I Z I A  Nr. 149

din 25 martie 2004

referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 3 şi 21 din Legea nr. 544/2001 privind liberul acces la informaţiile de interes public

 

Nicolae Popa − preşedinte

Costică Bulai − judecător

Nicolae Cochinescu − judecător

Constantin Doldur − judecător

Kozsokár Gábor − judecător

Petre Ninosu − judecător

Şerban Viorel Stănoiu − judecător

Lucian Stângu − judecător

Ioan Vida − judecător

Florentina Baltă − procuror

Gabriela Dragomirescu − magistrat-asistent şef

Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 3 şi 21 din Legea nr. 544/2001 privind liberul acces la informaţiile de interes public, excepţie ridicată de Şerban Simedrea în Dosarul nr. 2.520/2003 al Curţii de Apel Bucureşti − Secţia de contencios administrativ. 

La apelul nominal se constată lipsa părţilor, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită. 

Magistratul-asistent informează completul de judecată că autorul excepţiei a depus la dosar note scrise în sensul admiterii acesteia. 

Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiată. 

C U R T E A,

având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin Încheierea din 8 decembrie 2003, pronunţată în Dosarul nr. 2.520/2003, Curtea de Apel Bucureşti − Secţia de contencios administrativ a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 3 şi 21 din Legea nr. 544/2001 privind liberul acces la informaţiile de interes public, excepţie ridicată de Şerban Simedrea într-o cauză de contencios administrativ. 

În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se susţine că dispoziţiile art. 3 şi 21 din Legea nr. 544/2001, potrivit cărora autorităţile şi instituţiile publice asigură accesul la informaţiile de interes public prin intermediul compartimentului pentru relaţii publice sau al persoanei desemnate în acest scop, iar refuzul explicit sau tacit al angajatului desemnat pentru aplicarea legii constituie abatere ce atrage răspunderea disciplinară a celui vinovat, contravin art. 16 din Constituţie, republicată, privind egalitatea în drepturi. Contrarietatea constă în aceea că refuzul accesului la informaţiile de interes public angajează doar răspunderea persoanei din compartimentul relaţii publice, desemnată pentru aplicarea prevederilor legii, iar nu şi a conducătorului autorităţii sau instituţiei publice, asigurându-i acestuia „impunitate şi imunitate”. 

Curtea de Apel Bucureşti − Secţia de contencios administrativ apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. În acest sens arată că stabilirea prin lege a modalităţilor concrete de asigurare a accesului la informaţiile de interes public solicitate, printr-un anume compartiment sau de către anumite persoane desemnate, nu reprezintă o imunitate a conducătorilor autorităţilor publice şi nici o situare a acestora mai presus de lege. 

Potrivit art. 24 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicată, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate. De asemenea, în conformitate cu dispoziţiile art. 18¹ din Legea nr. 35/1997, cu modificările ulterioare, s-a solicitat punctul de vedere al instituţiei Avocatul Poporului. 

Guvernul apreciază că excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 3 şi 21 din Legea nr. 544/2001 este neîntemeiată. În acest sens arată că „prevederea în lege a modalităţii prin care autorităţile publice locale sau centrale asigură accesul la informaţiile de interes public nu afectează principiul egalităţii în faţa legii, ci stabileşte doar procedura concretă prin care cetăţenii, în aplicarea dreptului constituţional la informaţie, au acces la informaţiile de interes public pe care le solicită”. 

Avocatul Poporului consideră că dispoziţiile de lege criticate sunt constituţionale, întrucât acestea asigură un tratament egal al cetăţenilor în faţa legii şi a autorităţilor publice. Potrivit prevederilor Legii nr. 544/2001, între conducătorul autorităţii sau instituţiei publice şi angajatul desemnat să asigure aplicarea ei există o diferenţă, care decurge din obligaţiile fiecăruia, ceea ce justifică, în mod obiectiv şi raţional, un tratament juridic diferit. În acest sens invocă jurisprudenţa Curţii Constituţionale în materie. 

Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere. 

C U R T E A,

examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi dispoziţiile Legii nr. 47/1992, reţine următoarele:

Curtea Constituţională constată că a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, republicată, ale art. 1 alin. (1), art. 2, 3, 12 şi 23 din Legea nr. 47/1992, republicată, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate ridicată. 

Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 3 şi 21 din Legea nr. 544/2001 privind liberul acces la informaţiile de interes public, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 663 din 23 octombrie 2001, dispoziţii care au următorul conţinut:

− Art. 3: „Asigurarea de către autorităţile şi instituţiile publice a accesului la informaţiile de interes public se face din oficiu sau la cerere, prin intermediul compartimentului pentru relaţii publice sau al persoanei desemnate în acest scop.”;

− Art. 21: „(1) Refuzul explicit sau tacit al angajatului desemnat al unei autorităţi ori instituţii publice pentru aplicarea prevederilor prezentei legi constituie abatere şi atrage răspunderea disciplinară a celui vinovat. 

(2) Împotriva refuzului prevăzut la alin. (1) se poate depune reclamaţie la conducătorul autorităţii sau al instituţiei publice respective în termen de 30 de zile de la luarea la cunoştinţă de către persoana lezată. 

(3) Dacă după cercetarea administrativă reclamaţia se dovedeşte întemeiată, răspunsul se transmite persoanei lezate în termen de 15 zile de la depunerea reclamaţiei şi va conţine atât informaţiile de interes public solicitate iniţial, cât şi menţionarea sancţiunilor disciplinare luate împotriva celui vinovat.”

În opinia autorului excepţiei de neconstituţionalitate, aceste dispoziţii de lege contravin art. 16 din Constituţie, modificat şi completat prin Legea de revizuire a Constituţiei României nr. 429/2003, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 758 din 29 octombrie 2003, al cărui conţinut este următorul: „(1) Cetăţenii sunt egali în faţa legii şi a autorităţilor publice, fără privilegii şi fără discriminări. 

(2) Nimeni nu este mai presus de lege. 

(3) Funcţiile şi demnităţile publice, civile sau militare, pot fi ocupate, în condiţiile legii, de persoanele care au cetăţenia română şi domiciliul în ţară. Statul român garantează egalitatea de şanse între femei şi bărbaţi pentru ocuparea acestor funcţii şi demnităţi. 

(4) În condiţiile aderării României la Uniunea Europeană, cetăţenii Uniunii care îndeplinesc cerinţele legii organice au dreptul de a alege şi de a fi aleşi în autorităţile administraţiei publice locale.”

Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată că, în esenţă, critica de neconstituţionalitate constă în susţinerea potrivit căreia refuzul explicit sau tacit al accesului la informaţiile de interes public angajează doar răspunderea persoanei din compartimentul relaţii publice, desemnată pentru aplicarea prevederilor Legii nr. 544/2001, iar nu şi a conducătorului autorităţii sau instituţiei publice, asigurându-i acestuia „impunitate şi imunitate”. 

Art. 3 şi 21 din Legea nr. 544/2001 conţin prevederi referitoare la modul în care autorităţile şi instituţiile publice asigură accesul la informaţiile de interes public, precum şi constituirea ca abatere disciplinară a refuzului explicit sau tacit de a furniza informaţiile solicitate, de către angajatul desemnat pentru aplicarea prevederilor acestei legi. Inexistenţa în Legea nr. 544/2001 a unor prevederi care să angajeze răspunderea juridică a conducătorului autorităţii sau instituţiei publice nu reprezintă, aşa cum susţine autorul excepţiei, „impunitate şi imunitate a ministrului, a şefului de drept al instituţiei”, ci opţiunea legiuitorului de a sancţiona disciplinar salariatul desemnat cu aplicarea dispoziţiilor legii, în cazul în care acesta nu-şi îndeplineşte atribuţiile din sfera sa de competenţă. Un asemenea aspect, al extinderii dispoziţiilor de lege criticate la alte situaţii neprevăzute în text, prin adăugarea în cuprinsul ei a unor noi reglementări, nu reprezintă o problemă de constituţionalitate, ci, aşa cum s-a mai pronunţat Curtea Constituţională, de exemplu prin Decizia nr. 177 din 16 noiembrie 1999, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 640 din 29 decembrie 1999, acesta este atributul exclusiv al puterii legiuitoare. 

Curtea nu poate reţine nici susţinerea potrivit căreia textele de lege criticate încalcă principiul egalităţii în drepturi a cetăţenilor, prevăzut de dispoziţiile art. 16 din Constituţie, republicată, deoarece principiul egalităţii nu înseamnă şi uniformitate. Astfel, în cauză, între angajatul desemnat de autoritatea sau instituţia publică să asigure aplicarea prevederilor Legii nr. 544/2001 şi conducătorul autorităţii publice respective există o diferenţă, care decurge din obligaţiile fiecăruia, stabilite prin lege. Aşa fiind, în sensul celor statuate de Curtea Constituţională în jurisprudenţa sa constantă, de exemplu prin Decizia nr. 229 din 14 decembrie 1999, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 133 din 28 martie 2000, în mod obiectiv şi raţional, la situaţii diferite se justifică un tratament juridic diferenţiat. 

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, republicată, precum şi al art. 13 alin. (1) lit. A.c), al art. 23 alin. (1) şi (6) din Legea nr. 47/1992, republicată,

C U R T E A

În numele legii

D E C I D E:

Respinge excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 3 şi 21 din Legea nr. 544/2001 privind liberul acces la informaţiile de interes public, excepţie ridicată de Şerban Simedrea în Dosarul nr. 2.520/2003 al Curţii de Apel Bucureşti − Secţia de contencios administrativ. 

Definitivă şi obligatorie. 

Pronunţată în şedinţa publică din data de 25 martie 2004.