Decizia Curţii Constituţionale nr. 143/2004

M. Of. nr. 418 din 11 mai 2004

 

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

 

D E C I Z I A   Nr. 143

din 25 martie 2004 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. I pct. 3 al titlului I din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 184/2002 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945−22 decembrie 1989, precum şi pentru stabilirea unor măsuri pentru accelerarea aplicării acesteia şi a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 94/2000 privind retrocedarea unor bunuri imobile care au aparţinut cultelor religioase din România, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 501/2002

 

Nicolae Popa − preşedinte

Costică Bulai − judecător

Nicolae Cochinescu − judecător

Constantin Doldur − judecător

Kozsokár Gábor − judecător

Petre Ninosu − judecător

Şerban Viorel Stănoiu − judecător

Lucian Stângu − judecător

Ioan Vida − judecător

Florentina Baltă − procuror

Maria Bratu − magistrat-asistent

Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. I pct. 3 al titlului I din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 184/2002 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945−22 decembrie 1989, precum şi pentru stabilirea unor măsuri pentru accelerarea aplicării acesteia şi a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 94/2000 privind retrocedarea unor bunuri imobile care au aparţinut cultelor religioase din România, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 501/2002.

Excepţia a fost ridicată de Paul Marcel Nicolae Solacolu şi Vladimir Henri Grigore Solacolu în Dosarul nr. 4.874/2002 al Tribunalului Bucureşti, Secţia a IV-a civilă.

La apelul nominal sunt prezenţi autorii excepţiei, prin avocat Lucian Vlădescu, lipsind celelalte părţi, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită.

Avocatul autorilor excepţiei solicită acordarea unui nou termen, având în vedere că, după ridicarea excepţiei în faţa instanţei judecătoreşti, Constituţia a fost revizuită, astfel că, în această situaţie, atât Guvernul, cât şi cele două Camere ale Parlamentului ar trebui să comunice punctele de vedere raportate la textele din Constituţia revizuită.

Reprezentantul Ministerului Public solicită respingerea acestei cereri, arătând că, potrivit art. 24 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicată, autorităţile prevăzute de acest text au comunicat punctele lor de vedere în legătură cu excepţia de neconstituţionalitate ridicată.

Curtea, deliberând, respinge cererea de amânare formulată de apărător şi constată că autorităţile prevăzute de art. 24 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicată, au comunicat punctele de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate ridicată.

Cauza fiind în stare de judecată, avocatul autorilor excepţiei solicită admiterea acesteia, arătând că prin abrogarea alin. (5) al art. 16 din Legea nr. 10/2001 foştii proprietari nu mai pot solicita restituirea imobilelor care au devenit proprietate publică, fapt ce contravine prevederilor art. 21 din Constituţie şi art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale.

Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepţiei ca neîntemeiată, invocând în acest sens jurisprudenţa Curţii Constituţionale în materie. Referitor la invocarea art. 44 din Constituţia republicată, arată că jurisprudenţa Curţii Constituţionale este constantă în aplicarea acestor dispoziţii cu privire la ocrotirea şi garantarea proprietăţii.

 

C U R T E A,

având în vedere actele şi lucrările dosarului, reţine următoarele:

Prin Încheierea din 23 iunie 2003, pronunţată în Dosarul nr. 4.874/2002, Tribunalul Bucureşti − Secţia a IV-a civilă a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. I pct. 3 al titlului I din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 184/2002 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945−22 decembrie 1989, precum şi pentru stabilirea unor măsuri pentru accelerarea aplicării acesteia şi a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 94/2000 privind retrocedarea unor bunuri imobile care au aparţinut cultelor religioase din România, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 501/2002.

Excepţia a fost ridicată de Paul Marcel Nicolae Solacolu şi Vladimir Henri Grigore Solacolu.

În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se susţine că prin abrogarea alin. (5) al art. 16 din Legea nr. 10/2001 se încalcă accesul la justiţie al foştilor proprietari şi al moştenitorilor acestora.

Autorii excepţiei consideră a fi încălcate prevederile art. 41 din Constituţie, deoarece „operează o declarare de utilitate publică pentru bunuri preluate de statul român fără titlu valabil şi fără posibilitatea de a cenzura în justiţie valabilitatea unui asemenea titlu”, precum şi prevederile art. 6 paragraful 1 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale şi ale art. 1 din primul Protocol adiţional la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, raportat la art. 20 din Constituţie.

Instanţa de judecată apreciază că textul legal criticat nu contravine dispoziţiilor constituţionale, arătând că instituirea unor reguli de procedură nu este echivalentă cu îngrădirea dreptului cetăţeanului de a se adresa justiţiei.

Potrivit dispoziţiilor art. 24 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicată, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, precum şi Guvernului, pentru a-şi formula punctele de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate ridicată. De asemenea, în conformitate cu dispoziţiile art. 18¹ din Legea nr. 35/1997, cu modificările ulterioare, s-a solicitat punctul de vedere al instituţiei Avocatul Poporului.

Preşedintele Camerei Deputaţilor, în punctul său de vedere, arată că abrogarea alin. (5) al art. 16 din Legea nr. 10/2001 nu limitează accesul liber la justiţie al foştilor proprietari şi al moştenitorilor acestora, fiind o simplă regulă de procedură.

Guvernul, în punctul său de vedere, apreciază că dispoziţia legală criticată nu aduce atingere liberului acces la justiţie, deoarece art. 16 alin. (5) din Legea nr. 10/2001 a reprezentat o normă procedurală care instituia o excepţie în ceea ce priveşte soluţionarea litigiilor născute în legătură cu aplicarea art. 16 din aceeaşi lege, în sensul că aceste litigii nu erau supuse normelor de contencios administrativ, ci dreptului comun. Guvernul arată că prin abrogarea acestui alineat s-a revenit la norma de principiu, astfel că litigiile rezultate din aplicarea art. 16 din Legea nr. 10/2001 se vor soluţiona de către instanţele de contencios administrativ.

Avocatul Poporului, în punctul său de vedere, apreciază că dispoziţiile legale criticate nu contravin art. 21 din Constituţie, întrucât Legea nr. 10/2001 prevede calea accesului la justiţie prin dispoziţiile art. 24, hotărârea pronunţată de instanţa de judecată fiind supusă căilor legale de atac. În ceea ce priveşte încălcarea art. 41 din Constituţie, se apreciază, făcându-se referire la jurisprudenţa Curţii Constituţionale, că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată.

Preşedintele Senatului nu a comunicat punctul de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate ridicată.

 

C U R T E A,

examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al preşedintelui Camerei Deputaţilor, al Guvernului şi cel al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, susţinerile părţilor prezente, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi dispoziţiile Legii nr. 47/1992, reţine următoarele:

Curtea Constituţională este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, republicată, ale art. 1 alin. (1), ale art. 2, 3, 12 şi 23 din Legea nr. 47/1992, republicată, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate cu care a fost legal sesizată.

Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. I pct. 3 al titlului I din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 184/2002 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945−22 decembrie 1989, precum şi pentru stabilirea unor măsuri pentru accelerarea aplicării acesteia şi a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 94/2000 privind retrocedarea unor bunuri imobile care au aparţinut cultelor religioase din România, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 501/2002, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 929 din 18 decembrie 2002.

Textul de lege criticat este următorul: „Alineatul (5) al articolului 16 se abrogă.”

Textele constituţionale invocate de autorii excepţiei sunt cele ale art. 21 şi 41 din Constituţie, care, ulterior sesizării, a fost modificată şi completată prin Legea de revizuire a Constituţiei României nr. 429/2003, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 758 din 29 octombrie 2003, republicată de Consiliul Legislativ, în temeiul art. 152 din Constituţie, în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 767 din 31 octombrie 2003, cu reactualizarea denumirilor şi dându-se textelor o nouă numerotare. După republicare, textele constituţionale invocate au numerotarea şi conţinutul următor:

− Art. 21: „(1) Orice persoană se poate adresa justiţiei pentru apărarea drepturilor, a libertăţilor şi a intereselor sale legitime.

(2) Nici o lege nu poate îngrădi exercitarea acestui drept.

(3) Părţile au dreptul la un proces echitabil şi la soluţionarea cauzelor într-un termen rezonabil.

(4) Jurisdicţiile speciale administrative sunt facultative şi gratuite.”;

− Art. 44: „(1) Dreptul de proprietate, precum şi creanţele asupra statului, sunt garantate. Conţinutul şi limitele acestor drepturi sunt stabilite de lege.

(2) Proprietatea privată este garantată şi ocrotită în mod egal de lege, indiferent de titular. Cetăţenii străini şi apatrizii pot dobândi dreptul de proprietate privată asupra terenurilor numai în condiţiile rezultate din aderarea României la Uniunea Europeană şi din alte tratate internaţionale la care România este parte, pe bază de reciprocitate, în condiţiile prevăzute prin lege organică, precum şi prin moştenire legală.

(3) Nimeni nu poate fi expropriat decât pentru o cauză de utilitate publică, stabilită potrivit legii, cu dreaptă şi prealabilă despăgubire.

(4) Sunt interzise naţionalizarea sau orice alte măsuri de trecere silită în proprietate publică a unor bunuri pe baza apartenenţei sociale, etnice, religioase, politice sau de altă natură discriminatorie a titularilor.

(5) Pentru lucrări de interes general, autoritatea publică poate folosi subsolul oricărei proprietăţi imobiliare, cu obligaţia de a despăgubi proprietarul pentru daunele aduse solului, plantaţiilor sau construcţiilor, precum şi pentru alte daune imputabile autorităţii.

(6) Despăgubirile prevăzute în alineatele (3) şi (5) se stabilesc de comun acord cu proprietarul sau, în caz de divergenţă, prin justiţie.

(7) Dreptul de proprietate obligă la respectarea sarcinilor privind protecţia mediului şi asigurarea bunei vecinătăţi, precum şi la respectarea celorlalte sarcini care, potrivit legii sau obiceiului, revin proprietarului.

(8) Averea dobândită licit nu poate fi confiscată. Caracterul licit al dobândirii se prezumă.

(9) Bunurile destinate, folosite sau rezultate din infracţiuni ori contravenţii pot fi confiscate numai în condiţiile legii.”

Autorul excepţiei mai consideră că sunt încălcate prevederile art. 6 paragraful 1 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale şi ale art. 1 din primul Protocol adiţional la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale.

Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată că asupra constituţionalităţii dispoziţiilor art. I pct. 3 al titlului I din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 184/2002 s-a pronunţat prin Decizia nr. 413 din 6 noiembrie 2003, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 58 din 23 ianuarie 2004, şi Decizia nr. 445 din 25 noiembrie 2003, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 911 din 19 decembrie 2003.

În aceste decizii Curtea a considerat că abrogarea alin. (5) al art. 16 a fost impusă de modificarea alin. (4) al aceluiaşi articol prin art. I pct. 2 din titlul I din ordonanţa de urgenţă criticată, alineat care prevede că „Bunurile stabilite potrivit procedurii prevăzute la alin. (2) sunt, pe durata afectaţiunii de interes public, bunuri proprietate publică şi au regimul prevăzut de lege”. Reglementarea anterioară a textului putea da naştere unor litigii ce urmau a fi soluţionate de instanţele judecătoreşti, însă după modificare declanşarea unor asemenea litigii este exclusă. Aceasta nu înseamnă că actele de realizare a prevederilor Legii nr. 10/2001 nu sunt supuse controlului judiciar, astfel că accesul liber la justiţie, consacrat de dispoziţiile art. 21 din Constituţie, este asigurat.

Atât soluţiile, cât şi considerentele acestor decizii sunt valabile şi în cauza de faţă, neexistând temeiuri pentru reconsiderarea jurisprudenţei Curţii.

Cu privire la încălcarea dispoziţiilor art. 44 din Constituţie, Curtea Constituţională a statuat în mod constant în jurisprudenţa sa, ca de exemplu Decizia nr. 136 din 21 octombrie 1998, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 448 din 24 noiembrie 1998, că problema ocrotirii şi garantării proprietăţii private nu se poate pune decât după reconstituirea sau constituirea dreptului de proprietate.

Pentru aceleaşi motive Curtea constată, de asemenea, că textul criticat nu contravine nici prevederilor art. 6 paragraful 1 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale şi ale art. 1 din primul Protocol adiţional la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, raportat la art. 20 din Constituţie.

Faţă de cele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, republicată, precum şi al art. 13 alin. (1) lit. A.c) şi al art. 23 din Legea nr. 47/1992, republicată,

 

C U R T E A

În numele legii

D E C I D E:

Respinge excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. I pct. 3 al titlului I din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 184/2002 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 − 22 decembrie 1989, precum şi pentru stabilirea unor măsuri pentru accelerarea aplicării acesteia şi a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 94/2000 privind retrocedarea unor bunuri imobile care au aparţinut cultelor religioase din România, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 501/2002, excepţie ridicată de Paul Marcel Nicolae Solacolu şi Vladimir Henri Grigore Solacolu în Dosarul nr. 4.874/2002 al Tribunalului Bucureşti Secţia a IV-a civilă.

Definitivă şi obligatorie.

Pronunţată în şedinţa publică din data de 25 martie 2004.