Decizia Curţii Constituţionale nr. 140/2004

M. Of. nr. 379 din 29 aprilie 2004

 

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

 

D E C I Z I A   Nr. 140

din 23 martie 2004

referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 16 alin. (4), art. 18 şi ale art. 19 alin. (3) din Legea energiei electrice nr. 318/2003

 

Nicolae Popa − preşedinte

Costică Bulai − judecător

Nicolae Cochinescu − judecător

Constantin Doldur − judecător

Kozsokár Gábor − judecător

Petre Ninosu − judecător

Lucian Stângu − judecător

Ioan Vida − judecător

Florentina Baltă − procuror

Mihaela Senia Costinescu − magistrat-asistent

Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 16 alin. (4), art. 18 şi ale art. 19 alin. (3) din Legea energiei electrice nr. 318/2003, excepţie ridicată de Isaie Bujor şi Viorica Bujor în Dosarul nr. 7.048/2003 al Judecătoriei Cluj-Napoca.

La apelul nominal se prezintă Gheorghe Goia, personal şi în calitate de administrator al Societăţii Comerciale „ARM IMPEX” − S.R.L. din Cluj-Napoca, şi Societatea Comercială „Electrica Transilvania Nord” − S.A. − Sucursala Cluj, prin avocat, lipsind autorii excepţiei, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită.

Gheorghe Goia solicită admiterea excepţiei de neconstituţionalitate aşa cum aceasta a fost formulată de către autori, respectiv cu privire la art. 16 alin. (4), art. 18, art. 19 alin. (3) şi la art. 37 alin. (4) şi (7) din Legea energiei electrice nr. 318/2003, iar nu doar referitoare la primele trei dispoziţii din legea menţionată, întrucât toate aceste prevederi aduc atingere dreptului constituţional privind garantarea proprietăţii private.

Avocatul Societăţii Comerciale „Electrica Transilvania Nord” − S.A. − Sucursala Cluj susţine respingerea excepţiei, arătând că textele de lege criticate nu contravin prevederilor constituţionale referitoare la dreptul de proprietate, în speţă fiind aplicabile dispoziţiile art. 44 alin. (1) teza finală din Legea fundamentală, potrivit căruia conţinutul şi limitele acestui drept sunt stabilite prin lege. Întrucât operaţiunile de realizare şi retehnologizare a capacităţilor energetice care se execută asupra terenurilor proprietate privată a persoanelor fizice nu au caracterul unei exproprieri sau naţionalizări, invocarea art. 44 alin. (3) din Constituţia republicată nu are relevanţă în soluţionarea excepţiei.

În ceea ce priveşte raportarea la art. 53 din Constituţia republicată, se apreciază că restrângerea adusă dreptului de proprietate privată întruneşte cerinţele impuse de norma constituţională, respectiv este prevăzută de lege, este necesară pentru realizarea activităţilor în domeniul electric şi termoelectric, este proporţională cu situaţia care a determinat-o şi nu are caracter discriminatoriu, respectând art. 16 din Constituţia republicată.

Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca fiind neîntemeiată, arătând că textele de lege criticate nu contravin prevederilor constituţionale referitoare la garantarea dreptului de proprietate privată, întrucât legiuitorul, în temeiul art. 44 alin. (1), a stabilit nişte limite rezonabile ale exerciţiului acestui drept în considerarea interesului public general, restrângeri care nu afectează însăşi existenţa dreptului.

C U R T E A,

având în vedere actele şi lucrările dosarului, reţine următoarele:

Prin Încheierea din 27 noiembrie 2003, pronunţată în Dosarul nr. 7.048/2003, Judecătoria Cluj-Napoca a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 16 alin. (4), art. 18 şi art. 19 alin. (3) din Legea energiei electrice nr. 318/2003, excepţie ridicată de Isaie Bujor şi Viorica Bujor.

În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se arată că dispoziţiile art. 16 alin. (4), art. 18 şi ale art. 19 alin. (3) din Legea energiei electrice nr. 318/2003 sunt neconstituţionale, deoarece titularul dreptului de uz nu poate fi decât o persoană fizică, iar instituirea dreptului de servitute reclamă două condiţii, şi anume: existenţa a două fonduri, două imobile nominalizate prin două numere topografice diferite, cărţi funciare diferite şi numere cadastrale diferite; existenţa a doi proprietari diferiţi, posesori ai celor două fonduri sau imobile. Se consideră că în cazul Societăţii Comerciale „Electrica Transilvania Nord” − S.A. nu sunt îndeplinite condiţiile pentru exercitarea dreptului de uz şi dreptului de servitute şi că textele de lege criticate încalcă prevederile art. 44 alin. (2) din Constituţia republicată.

În argumentarea criticii se susţine şi neconstituţionalitatea dispoziţiilor art. 37 alin. (4) şi (7) din Legea nr. 318/2003, întrucât acestea sunt considerate a contraveni principiului constituţional referitor la garantarea proprietăţii private indiferent de titular.

Judecătoria Cluj-Napoca apreciază că excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 16 alin. (4), art. 18 şi ale art. 19 alin. (3) din Legea energiei electrice nr. 318/2003 este neîntemeiată, întrucât, chiar dacă dispoziţiile legale criticate instituie unele restricţii în exercitarea dreptului de proprietate, acestea sunt justificate de ocrotirea interesului general al cetăţenilor. De altfel, art. 16 din Legea nr. 318/2002 prevede că, în cazul în care, cu ocazia intervenţiei pentru retehnologizări, reparaţii, revizii, avarii, se produc pagube proprietarilor din vecinătatea capacităţilor energetice, titularii de licenţă au obligaţia să plătească despăgubiri în condiţiile stabilite de lege. Pe de altă parte, textele de lege criticate nu instituie o discriminare între titularii dreptului de proprietate, restricţiile exerciţiului acestui drept impunându-se tuturor, în egală măsură.

În ceea ce priveşte excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 37 alin. (4) şi (7) din Legea nr. 318/2003, instanţa a apreciat că acestea nu au relevanţă pentru soluţionarea cauzei şi a respins critica cu un atare obiect.

Potrivit dispoziţiilor art. 24 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicată, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, precum şi Guvernului, pentru a-şi formula punctele de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate ridicată. De asemenea, în conformitate cu dispoziţiile art. 18¹ din Legea nr. 35/1997, cu modificările ulterioare, s-a solicitat punctul de vedere al Avocatului Poporului.

Guvernul apreciază că dispoziţiile legale criticate prevăd condiţiile şi modul de utilizare a terenurilor pe care se găsesc capacităţi energetice, luând în considerare necesitatea desfăşurării normale a serviciului public de furnizare a energiei electrice, pe de o parte, şi protejarea proprietăţii private a terenurilor afectate acestui serviciu public, pe de altă parte. Reglementările se încadrează în măsurile necesare pentru îndeplinirea obligaţiilor statului referitoare la „protejarea intereselor naţionale în activitatea economică”, prevăzute la art. 135 alin. (2) lit. b) din Constituţia republicată şi sunt în concordanţă cu prevederile art. 44 alin. (2) din Legea fundamentală, deoarece nu fac distincţie în raport cu titularul dreptului de proprietate privată al terenului.

Avocatul Poporului apreciază că prevederile art. 16 alin. (4), art. 18, art. 19 alin. (3) şi ale art. 37 alin. (4) şi (7) din Legea nr. 318/2003 sunt în conformitate cu dispoziţiile art. 44 alin. (1) teza a doua din Constituţie, potrivit cărora conţinutul şi limitele dreptului de proprietate sunt stabilite de lege. Astfel, operaţiunile de realizare şi retehnologizare a capacităţilor energetice care se execută asupra terenurilor proprietate privată a persoanelor fizice nu au caracterul unei exproprieri, naţionalizări sau unei treceri silite în proprietatea publică a acestor terenuri, procedura exproprierii, precum şi situaţiile în care solicitantul autorizaţiei pentru înfiinţarea şi funcţionarea capacităţii energetice poate să cumpere terenul aflat în proprietatea privată a persoanelor fizice fiind expres prevăzute de art. 20 din Legea nr. 318/2003.

Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate.

C U R T E A,

examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, susţinerile părţilor prezente, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate raportate la prevederile Constituţiei, precum şi dispoziţiile Legii nr. 47/1992, reţine următoarele:

Curtea Constituţională este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţia României, republicată, ale art. 1 alin. (1), ale art. 2, 3, 12 şi 23 din Legea nr. 47/1992, republicată, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate cu care a fost sesizată.

Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie art. 16 alin. (4), art. 18 şi art. 19 alin. (3) din Legea energiei electrice nr. 318/2003, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 511 din 16 iulie 2003. Textele legale criticate au următorul conţinut:

− Art. 16 alin. (4): „Exercitarea drepturilor de uz şi servitute asupra proprietăţilor afectate de capacităţile energetice se realizează cu titlu gratuit pe toată durata existenţei acestora. Dacă cu ocazia intervenţiei pentru retehnologizări, reparaţii, revizii, avarii se produc pagube proprietarilor din vecinătatea capacităţilor energetice, titularii de licenţă au obligaţia să plătească despăgubiri în condiţiile prezentei legi.”;

− Art. 18: „(1) Dreptul de uz asupra terenului pentru executarea lucrărilor necesare realizării sau retehnologizării de capacităţi energetice se întinde pe durata necesară executării lucrărilor. În exercitarea acestui drept de uz, titularul autorizaţiei de înfiinţare, cu respectarea prevederilor legale, poate:

a) să depoziteze pe terenurile proprietate privată materiale, echipamente, utilaje, instalaţii;

b) să desfiinţeze culturi sau plantaţii, construcţii sau alte amenajări existente ori numai să le restrângă, în măsura strict necesară executării lucrărilor pentru capacitatea autorizată, în condiţiile legii;

c) să îndepărteze materiale, să capteze apa, în condiţiile prevăzute de legislaţia în vigoare;

d) să instaleze utilaje şi să lucreze cu acestea, să amplaseze birouri şi locuinţe de şantier;

e) să oprească ori să restrângă activităţi ale proprietarului, în măsura strict necesară executării lucrărilor pentru capacitatea autorizată.

(2) Dreptul de uz prevăzut la alin. (1) încetează înaintea expirării duratei stabilite pentru executarea lucrărilor sau înaintea acestui termen, la data terminării anticipate a lucrărilor sau la data sistării acestora şi renunţării la autorizaţii. Oricare dintre aceste situaţii trebuie notificată de îndată proprietarului.

(3) Dreptul de uz asupra terenului pentru asigurarea funcţionării normale a capacităţii energetice se întinde pe toată durata funcţionării capacităţii, iar exercitarea lui se face ori de câte ori este necesar pentru asigurarea funcţionării normale a capacităţii. În exercitarea acestui drept, titularul licenţei poate:

a) să depoziteze materiale, echipamente, utilaje, instalaţii pentru întreţinere, revizii, reparaţii şi intervenţii necesare pentru asigurarea funcţionării normale a capacităţii;

b) să instaleze utilaje şi să lucreze cu acestea;

c) să desfiinţeze sau să reducă culturi, plantaţii sau alte amenajări existente şi să restrângă activităţi ale proprietarului, în măsura şi pe durata strict necesare executării operaţiilor de întreţinere, reparaţii, revizii sau intervenţii pentru asigurarea funcţionării normale a capacităţii.

(4) Titularul licenţei este obligat să înştiinţeze în scris proprietarul bunurilor, terenurilor sau activităţilor care vor fi afectate ca urmare a lucrărilor la capacităţile energetice, cu excepţia cazurilor de avarii, situaţie în care proprietarii sunt înştiinţaţi în termenul cel mai scurt.

(5) Titularul licenţei este obligat să plătească proprietarilor despăgubirea cuvenită pentru pagubele produse, să degajeze terenul şi să-l repună în situaţia anterioară, în cel mai scurt timp posibil.

(6) Servitutea de trecere subterană, de suprafaţă sau aeriană cuprinde dreptul de acces şi de executare a lucrărilor la locul de amplasare a capacităţilor energetice cu ocazia intervenţiei pentru retehnologizări, reparaţii, revizii şi avarii.

(7) Pentru a evita punerea în pericol a persoanelor, a bunurilor sau a unor activităţi desfăşurate în zona de executare a lucrărilor de realizare sau retehnologizare de capacităţi energetice, precum şi a operaţiilor de revizie sau reparaţie la capacitatea în funcţiune, titularul autorizaţiei sau al licenţei are dreptul de a obţine restrângerea sau sistarea, pe toată durata lucrărilor, a activităţilor desfăşurate în vecinătate de alte persoane. În acest caz persoanele afectate vor fi înştiinţate, în scris, despre data începerii, respectiv finalizării lucrărilor.

(8) La încetarea exercitării drepturilor prevăzute la art. 16 alin. (2), titularul autorizaţiei de înfiinţare, respectiv titularul licenţei, este obligat să asigure degajarea terenului şi repunerea lui în situaţia iniţială.

(9) Dreptul de acces la utilităţile publice, prevăzut la art. 16 alin. (2) lit. e), trebuie exercitat de titularul autorizaţiei sau al licenţei cu bună-credinţă şi în mod rezonabil, fără a prejudicia accesul altor persoane la respectivele utilităţi publice.”;

− Art. 19 alin. (3): „Asupra terenurilor aflate în proprietatea terţilor, cuprinse în zonele de protecţie şi de siguranţă, se stabileşte drept de servitute legală.”

Autorii excepţiei susţin că dispoziţiile legale criticate încalcă prevederile art. 44 alin. (2) teza întâi din Constituţia României, republicată, care au următorul conţinut:

− Art. 44 alin. (2) teza întâi: „Proprietatea privată este garantată şi ocrotită în mod egal de lege, indiferent de titular.”

În ceea ce priveşte solicitarea formulată cu ocazia dezbaterii cauzei referitoare la exercitarea controlului de constituţionalitate şi asupra prevederilor art. 37 alin. (4) şi (7) din Legea energiei electrice nr. 318/2003, Curtea constată că instanţele judecătoreşti au competenţa ca, în condiţiile legii, să constate, printr-o încheiere motivată, că o excepţie de neconstituţionalitate este admisibilă sau inadmisibilă, cu consecinţa suspendării cauzei şi a sesizării Curţii Constituţionale în vederea soluţionării criticii astfel formulate. Or, procedând la examinarea excepţiei sub acest aspect, Judecătoria Cluj-Napoca a apreciat ca fiind nerelevante pentru soluţionarea litigiului criticile referitoare la art. 37 alin. (4) şi (7) din Legea nr. 318/2003, sesizând Curtea Constituţională, potrivit art. 23 din Legea nr. 47/1992, republicată, numai cu privire la dispoziţiile art. 16 alin. (4), art. 18 şi ale art. 19 alin. (3) din Legea energiei electrice nr. 318/2003, texte de lege asupra cărora Curtea urmează a se pronunţa.

Analizând pe fond excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată că prevederile art. 16 alin. (4), art. 18 şi ale art. 19 alin. (3) din Legea energiei electrice nr. 318/2003 instituie o sarcină gratuită care grevează proprietăţile afectate de capacităţi energetice pe toată durata existenţei acestora. Această sarcină constă în obligaţia deţinătorilor cu orice titlu ai acestor terenuri de a permite intervenţia titularilor de licenţă pentru retehnologizări, reparaţii, revizii sau remedierea avariilor, în baza drepturilor de uz şi servitute ale acestora din urmă asupra proprietăţilor respective. Aceste drepturi, stabilite potrivit art. 16 alin. (2) lit. a)−e) din lege, au ca obiect utilitatea publică, au caracter legal şi se exercită pe toată durata existenţei capacităţii energetice sau temporar, cu ocazia lucrărilor de intervenţie.

Curtea constată că, în argumentarea criticii sale, autorul excepţiei pleacă de la o premisă greşită constând în absolutizarea exerciţiului prerogativelor dreptului său de proprietate, făcând abstracţie de prevederile art. 44 alin. (1) teza a doua din Constituţia republicată, potrivit căruia conţinutul şi limitele dreptului de proprietate sunt stabilite de lege, precum şi de cele ale art. 136 alin. (5) care consacră caracterul inviolabil al proprietăţii private, „în condiţiile legii organice”.

Potrivit acestor dispoziţii, legiuitorul ordinar este, aşadar, competent să stabilească cadrul juridic pentru exercitarea atributelor dreptului de proprietate, în accepţiunea principală conferită de Constituţie, în aşa fel încât să nu vină în coliziune cu interesele generale sau cu interesele particulare legitime ale altor subiecte de drept, instituind astfel nişte limitări rezonabile în valorificarea acestuia, ca drept subiectiv garantat. Sub acest aspect, Curtea constată că prin reglementarea dedusă controlului, legiuitorul nu a făcut decât să dea expresie acestor imperative, în limitele şi potrivit competenţei sale constituţionale.

Chiar dacă, prin instituirea drepturilor de uz şi servitute, titularul dreptului de proprietate suferă o îngrădire în exercitarea atributelor dreptului său, având în vedere că pe această cale se asigură valorificarea fondului energetic − bun public de interes naţional −, reglementarea legală în sine nu relevă nici o contradicţie cu art. 44 alin. (2) din Constituţia republicată referitor la garantarea proprietăţii private. Astfel, exercitarea drepturilor de uz şi servitute asupra proprietăţilor afectate de capacităţile energetice, cu titlu gratuit, pe toată durata existenţei acestora, deşi are ca efect lipsirea celor interesaţi de o parte din veniturile imobiliare, nu se traduce într-o expropriere formală şi nici într-o expropriere de fapt, ci se limitează la un control al folosirii bunurilor, ceea ce nu contravine art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, referitor la protecţia proprietăţii private. Este ceea ce a statuat Curtea Europeană a Drepturilor Omului în cauza „Mellacher şi alţii împotriva Austriei”, 1989, o speţă referitoare la reglementarea folosirii bunurilor. De asemenea, în cauza „Sporrong şi Lonnroth împotriva Suediei”, 1982, aceeaşi Curte a arătat că, întrucât autorităţile nu au trecut la exproprierea imobilelor petiţionarilor, aceştia puteau să-şi folosească bunurile, să le vândă, să le lase moştenire, să le doneze sau să le ipotecheze. Prin urmare, s-a apreciat că nu se poate asimila situaţia cu o expropriere în fapt, deoarece, chiar dacă dreptul de proprietate a pierdut în substanţa sa, el nu a dispărut.

Pe de altă parte, Curtea reţine că art. 44 alin. (5) din Legea fundamentală prevede expres dreptul autorităţilor de a folosi subsolul oricărei proprietăţi imobiliare pentru lucrări de interes general, în condiţiile acordării de despăgubiri proprietarului pentru „daunele aduse solului, plantaţiilor sau construcţiilor, precum şi pentru alte daune imputabile autorităţii”. Aceste prevederi se regăsesc în art. 16 din Legea nr. 318/2003, care la alin. (6) arată că „Dreptul de uz şi de servitute asupra terenurilor proprietate privată [...] se stabilesc şi se exercită cu respectarea principiului echităţii, a dreptului de proprietate şi a legislaţiei în vigoare”. Aşa fiind, nimic nu împiedică persoana care a suferit un prejudiciu, în urma operaţiunilor de realizare şi retehnologizare a capacităţilor energetice care se execută asupra terenurilor proprietate privată, de a solicita repararea pagubei produse, potrivit dispoziţiilor dreptului comun.

De altfel, prin Decizia nr. 72/2004, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 249 din 22 martie 2004, Curtea s-a mai pronunţat asupra constituţionalităţii art. 16 alin. (4) din Legea nr. 318/2003, soluţia adoptată menţinându-şi valabilitatea şi în cauza de faţă.

Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţia republicată, al art. 1, 2, 3, al art. 13 alin. (1) lit. A.c), precum şi al art. 23 şi al art. 25 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicată,

C U R T E A

În numele legii

D E C I D E:

Respinge excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 16 alin. (4), ale art. 18 şi ale art. 19 alin. (3) din Legea energiei electrice nr. 318/2003, excepţie ridicată de Isaie Bujor şi Viorica Bujor în Dosarul nr. 7.048/2003 al Judecătoriei Cluj-Napoca.

Definitivă şi obligatorie.

Pronunţată în şedinţa publică din data de 23 martie 2004.