Decizia Curţii Constituţionale nr. 137/2004

M. Of. nr. 388 din 3 mai 2004

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

 

D E C I Z I A  Nr. 137

din 23 martie 2004

referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 6 alin. (1) lit. c) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 150/2002 privind organizarea şi funcţionarea sistemului de asigurări sociale de sănătate, cu modificările şi completările ulterioare

 

Nicolae Popa − preşedinte

Costică Bulai − judecător

Nicolae Cochinescu − judecător

Constantin Doldur − judecător

Kozsokár Gábor − judecător

Petre Ninosu − judecător

Lucian Stângu − judecător

Ioan Vida − judecător

Florentina Baltă − procuror

Ioana Marilena Chiorean − magistrat-asistent

Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 6 alin. (1) lit. c) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 150/2002 privind organizarea şi funcţionarea sistemului de asigurări sociale de sănătate, cu modificările şi completările ulterioare, excepţie ridicată, din oficiu, de Tribunalul Mureş − Secţia civilă în Dosarul nr. 4.230/2003.

La apelul nominal răspunde Casa Naţională de Asigurări de Sănătate, prin consilier juridic Vasilica Adameşteanu, cu delegaţie la dosar, lipsă fiind celelalte părţi, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită.

Cauza fiind în stare de judecată, consilierul juridic Vasilica Adameşteanu, pentru Casa Naţională de Asigurări de Sănătate, solicită respingerea excepţiei de neconstituţionalitate, invocând în acest sens jurisprudenţa recentă a Curţii Constituţionale, şi anume Decizia nr. 101 din 9 martie 2004, prin care s-a respins excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor criticate.

Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate, apreciind că exceptările de la plata contribuţiei de asigurări sociale pentru anumite categorii de persoane au fost instituite în considerarea situaţiei speciale în care se găsesc acestea, fără ca dispoziţiile criticate să contravină art. 16 alin. (1) din Constituţie.

C U R T E A,

având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin Încheierea din 21 noiembrie 2003, pronunţată în Dosarul nr. 4.230/2003, Tribunalul Mureş − Secţia civilă a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 6 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 145/1997 privind asigurările sociale de sănătate şi ale art. 6 alin. (1) lit. c) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 150/2002 privind organizarea şi funcţionarea sistemului de asigurări sociale de sănătate, excepţie ridicată de instanţa de judecată, din oficiu, în cadrul unui litigiu de asigurări sociale.

În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate instanţa de judecată arată că dispoziţiile legale criticate exclud unele persoane, din categoria celor prevăzute de art. 2 din Legea nr. 42/1990, de la beneficiul asigurărilor de sănătate fără plata contribuţiei, dacă realizează alte venituri decât cele provenite din drepturile băneşti acordate de Legea nr. 42/1990, precum şi cele provenite din pensii. Consideră că aceste dispoziţii legale încalcă principiul egalităţii în drepturi consacrat de art. 16 alin. (1) din Constituţie, întrucât toţi cetăţenii care se încadrează în categoria prevăzută de art. 2 din Legea nr. 42/1990 se află într-o situaţie identică, faţă de care nu se justifică, în mod obiectiv şi rezonabil, tratamentul juridic diferenţiat. Faptul că unii cetăţeni îşi exercită dreptul constituţional la muncă [garantat de art. 38 alin. (1) din Constituţie] nu poate determina privarea lor de un alt drept constituţional, acela de a beneficia de măsurile de protecţie socială, cum este şi scutirea de la plata contribuţiei la asigurările de sănătate.

Potrivit dispoziţiilor art. 24 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicată, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate. De asemenea, potrivit dispoziţiilor art. 18¹ din Legea nr. 35/1997, cu modificările ulterioare, s-a solicitat şi punctul de vedere al instituţiei Avocatul Poporului.

Avocatul Poporului consideră că excepţia ridicată este neîntemeiată, întrucât tratamentul juridic diferit aplicabil persoanelor prevăzute la art. 2 din Legea nr. 42/1990 are o justificare obiectivă şi rezonabilă. Arată, în acest sens, că „persoanele care beneficiază de asigurare fără plata contribuţiei la asigurările de sănătate nu realizează alte venituri în afară de cele provenite din drepturile băneşti acordate de legile speciale prevăzute de textul legal criticat, precum şi din cele provenite din pensii”. Astfel, legiuitorul, în mod justificat, „a optat ca în cadrul politicii de protecţie socială, să condiţioneze scutirea de la plata contribuţiei la asigurările de sănătate de veniturile realizate de aceste persoane”.

Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

C U R T E A,

examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul raportor, susţinerile părţii prezente, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate raportate la prevederile Constituţiei, precum şi dispoziţiile Legii nr. 47/1992, reţine următoarele:

Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţia republicată, precum şi celor ale art. 1 alin. (1), art. 2, 3, 12 şi 23 din Legea nr. 47/1992, republicată, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate ridicată.

Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate, aşa cum reiese din încheierea de sesizare a Curţii Constituţionale, îl constituie dispoziţiile art. 6 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 145/1997 privind asigurările sociale de sănătate, precum şi ale art. 6 alin. (1) lit. c) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 150/2002 privind organizarea şi funcţionarea sistemului de asigurări sociale de sănătate, cu modificările ulterioare.

Curtea constată că Legea nr. 145/1997 privind asigurările sociale de sănătate era abrogată în întregime, la data sesizării, prin art. 108 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 150/2002, cu modificările ulterioare, aceasta din urmă devenind reglementarea generală privind asigurările sociale de sănătate. Astfel, art. 6 lit. d) din Legea nr. 145/1997 a devenit art. 6 alin. (1) lit. c) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 150/2002, cu modificările ulterioare.

Ca atare, obiect al excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie numai dispoziţiile art. 6 alin. (1) lit. c) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 150/2002 privind organizarea şi funcţionarea sistemului de asigurări sociale de sănătate (publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 838 din 20 noiembrie 2002), dispoziţii modificate prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 48/2003 privind unele măsuri în vederea întăririi disciplinei financiare şi a creşterii eficienţei utilizării fondurilor în sistemul sanitar, precum şi modificarea unor acte normative (publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 435 din 19 iunie 2003), având în prezent următorul cuprins:

− Art. 6 alin. (1) lit. c): „Următoarele categorii de persoane beneficiază de asigurare, fără plata contribuţiei: [...]

c) persoanele ale căror drepturi sunt stabilite prin Decretul lege nr. 118/1990 privind acordarea unor drepuri persoanelor persecutate din motive politice de dictatura instaurată cu începere de la 6 martie 1945, precum şi celor deportate în străinătate ori constituite în prizonieri, republicat, cu modificările şi completările ulterioare, prin Legea nr. 44/1994 privind veteranii de război, precum şi unele drepturi ale invalizilor şi văduvelor de război, republicată, prin Legea nr. 309/2002 privind recunoaşterea şi acordarea unor drepturi persoanelor care au efectuat stagiul militar în cadrul Direcţiei Generale a Serviciului Muncii, în perioada 1950−1961, precum şi persoanele prevăzute la art. 2 din Legea nr. 42/1990 pentru cinstirea eroilor-martiri şi acordarea unor drepturi urmaşilor acestora, răniţilor, precum şi luptătorilor pentru victoria Revoluţiei din decembrie 1989, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, dacă nu realizează alte venituri decât cele provenite din drepturile băneşti acordate de aceste legi, precum şi cele provenite din pensii;”

Art. 2 din Legea nr. 42/1990 pentru cinstirea eroilor martiri şi acordarea unor drepturi urmaşilor acestora, răniţilor, precum şi luptătorilor pentru victoria Revoluţiei din decembrie 1989, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 198 din 23 august 1996, vizează pe „cei care au fost răniţi în luptele pentru victoria Revoluţiei din decembrie 1989”; „au fost reţinuţi în perioada 16−22 decembrie 1989 ca urmare a participării la acţiunile pentru victoria revoluţiei”, precum şi cei „care, în perioada 16−25 decembrie 1989, s-au remarcat prin fapte deosebite în lupta pentru victoria revoluţiei”.

În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate ridicate din oficiu, instanţa de judecată arată că dispoziţiile legale criticate contravin prevederilor constituţionale ale art. 16 alin. (1) şi ale art. 38 alin. (1), care, în urma revizuirii şi republicării Constituţiei în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 767 din 31 octombrie 2003, au devenit art. 16 alin. (1) şi art. 41 alin. (1), având următorul conţinut:

− Art. 16 alin. (1): „Cetăţenii sunt egali în faţa legii şi a autorităţilor publice, fără privilegii şi fără discriminări.”;

− Art. 41 alin. (1): „Dreptul la muncă nu poate fi îngrădit. Alegerea profesiei, a meseriei sau a ocupaţiei, precum şi a locului de muncă este liberă.”

De asemenea, în motivarea excepţiei ridicate din oficiu instanţa de judecată susţine şi încălcarea prevederilor art. 2 şi 7 din Declaraţia Universală a Drepturilor Omului, prevederi care au următorul cuprins:

− Art. 2: „1. Fiecare om se poate prevala de toate drepturile şi de toate libertăţile proclamate în prezenta Declaraţie, fără nici o deosebire, în special de rasă, de culoare, de sex, de limbă, de religie, de opinie politică sau de orice altă opinie, de origine naţională sau socială, de avere, de naştere sau decurgând din orice altă situaţie.

2. Pe lângă aceasta, nu se va face nici o deosebire bazată pe statutul politic, juridic sau internaţional al ţării sau al teritoriului de care aparţine o persoană, fie această ţară sau teritoriu independente, sub tutelă, neautonome sau supuse unei limitări oarecare a suveranităţii.”;

− Art. 7: „Toţi oamenii sunt egali în faţa legii şi au dreptul fără deosebire la o protecţie egală a legii. Toţi oamenii au dreptul la o protecţie egală împotriva oricărei discriminări care ar încălca prezenta Declaraţie şi împotriva oricărei provocări la o astfel de discriminare.”

Analizând excepţia de neconstituţionalitate ridicată, Curtea reţine că dispoziţiile art. 6 alin. (1) lit. c) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 150/2002, cu modificările ulterioare, vizează anumite categorii de cetăţeni, prevăzute de patru legi speciale (Decretul-lege nr. 118/1990, Legea nr. 44/1994, Legea nr. 309/2002 şi Legea nr. 42/1990), cărora prin aceste legi li s-au acordat unele drepturi băneşti. Pentru aceste categorii de cetăţeni se asigură beneficiul asigurărilor de sănătate fără plata contribuţiei, dar cu condiţia să nu realizeze alte venituri în afară de cele provenite din ajutoarele băneşti acordate, precum şi de cele provenite din pensii.

Ca şi în cazul instituirii oricărei obligaţii legale, la plata contribuţiei la asigurările de sănătate, legiuitorul este suveran în a stabili anumite excepţii pentru situaţii speciale, cum ar fi scutiri sau alte facilităţi. În baza acestui drept exclusiv, ca excepţii de la regula generală privind plata contribuţiei menţionate mai sus, legiuitorul a stabilit în art. 6 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 150/2002, cu modificările ulterioare, anumite categorii de persoane, aflate în situaţii speciale concret determinate, care pot beneficia de asigurări sociale de sănătate fără obligaţia de a plăti contribuţia aferentă, cum ar fi cele prevăzute la lit. c) a alin. (1) al art. 6, adică persoanele ale căror drepturi sunt stabilite prin anumite legi speciale.

De asemenea, Curtea constată că legiuitorul are opţiunea liberă în a stabili condiţiile în care aceste excepţii pot fi aplicate, cum ar fi condiţia potrivit căreia persoanele exceptate de la plata contribuţiei de asigurări sociale nu pot beneficia de această facilitate dacă realizează şi alte venituri în afară de cele provenite din ajutoarele băneşti acordate, precum şi de cele provenite din pensii. Astfel, este evident că persoanele care realizează venituri din alte surse suplimentare (cum ar fi veniturile obţinute din activitatea de întreprinzător, asociat sau acţionar la societăţi comerciale, salariul obţinut pentru munca depusă şi altele similare) se află într-o situaţie diferită faţă de persoanele ale căror venituri provin doar din ajutoarele băneşti acordate de legile speciale şi, eventual, din pensii, persoane faţă de care se justifică în mod obiectiv şi raţional aplicarea unui tratament juridic diferit, şi anume scutirea de la plata contribuţiei la asigurările sociale de sănătate.

Potrivit jurisprudenţei constante a Curţii Constituţionale, în concordanţă şi cu jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului (Cazul „Marckx împotriva Belgiei”, 1979), situaţia obiectiv şi rezonabil diferită în care se află anumite categorii de persoane justifică tratamentul juridic diferenţiat, fără a leza principiul egalităţii în drepturi, consacrat de art. 16 alin. (1) din Constituţia republicată şi de art. 2 şi 7 din Declaraţia Universală a Drepturilor Omului.

Pe de altă parte, Curtea constată că în speţă nu se pune problema îngrădirii unui drept constituţional prin exerciţiul altui drept, de asemenea constituţional [şi anume dreptul la muncă, garantat de art. 41 alin. (1) din Legea fundamentală], aşa cum fără temei susţine instanţa de judecată care a ridicat, din oficiu, excepţia de neconstituţionalitate. Este de necontestat faptul că orice persoană are posibilitatea să-şi exercite drepturile constituţionale, dar persoana care exercită mai multe drepturi aducătoare de venituri suplimentare se află într-o situaţie materială mai bună, motiv pentru care textul de lege criticat nu i-a mai acordat acesteia facilitatea scutirii de la plata contribuţiei la asigurările de sănătate.

Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţia republicată, precum şi al art. 13 alin. (1) lit. A.c), al art. 23 şi al art. 25 alin. (1) şi (4) din Legea nr. 47/1992, republicată,

C U R T E A

În numele legii

D E C I D E:

Respinge excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 6 alin. (1) lit. c) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 150/2002 privind organizarea şi funcţionarea sistemului de asigurări sociale de sănătate, cu modificările şi completările ulterioare, excepţie ridicată, din oficiu, de Tribunalul Mureş − Secţia civilă în Dosarul nr. 4.230/2003.

Definitivă şi obligatorie.

Pronunţată în şedinţa publică din data de 23 martie 2004.