Decizia Curţii Constituţionale nr. 136/2004

M. Of. nr. 381 din 30 aprilie 2004

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

 

D E C I Z I A  Nr. 136

din 23 martie 2004

referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 268 alin. (1) din Legea nr. 53/2003 − Codul muncii, cu modificările şi completările ulterioare

 

Nicolae Popa − preşedinte

Costică Bulai − judecător

Nicolae Cochinescu − judecător

Constantin Doldur − judecător

Kozsokár Gábor − judecător

Petre Ninosu − judecător

Lucian Stângu − judecător

Ioan Vida − judecător

Florentina Baltă − procuror

Ioana Marilena Chiorean − magistrat-asistent

Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 268 alin. (1) din Legea nr. 53/2003 − Codul muncii, cu modificările şi completările ulterioare, excepţie ridicată de Societatea Comercială „Avioane Craiova” − S.A. în Dosarul nr. 1.863/CM/2003 al Tribunalului Dolj − Secţia conflicte de muncă şi litigii de muncă.

La apelul nominal se constată lipsa părţilor, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită.

Cauza fiind în stare de judecată, reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere ca inadmisibilă a excepţiei de neconstituţionalitate, faţă de prevederile art. 12 alin. (2) din Legea nr. 47/1992, republicată, întrucât autorul excepţiei nu a invocat nici o prevedere constituţională pretins a fi încălcată.

C U R T E A,

având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin Încheierea din 28 noiembrie 2003, pronunţată în Dosarul nr. 1.863/CM/2003, Tribunalul Dolj − Secţia conflicte de muncă şi litigii de muncă a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 268 alin. (1) din Legea nr. 53/2003 − Codul muncii, excepţie ridicată de Societatea Comercială „Avioane Craiova” − S.A. în cadrul unui litigiu de muncă având ca obiect contestaţia la decizia de aplicare a sancţiunii disciplinare.

În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia susţine că termenul de prescripţie a dreptului de a aplica sancţiunea disciplinară este neconstituţional, deoarece, „prin aplicarea termenului de 6 luni, se restricţionează dreptul de înfăptuire a justiţiei, în sensul că se împiedică tragerea la răspundere a salariatului care se face vinovat de nerespectarea normelor şi regulamentelor de disciplină la locurile de muncă prin sancţionarea faptelor săvârşite”.

Tribunalul Dolj − Secţia conflicte de muncă şi litigii de muncă opinează că excepţia ridicată este neîntemeiată, deoarece dacă angajatorul ar avea la îndemână un termen mai mare „ar putea amâna aplicarea sancţiunii, ceea ce ar crea o stare de incertitudine pentru salariat”.

Potrivit dispoziţiilor art. 24 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicată, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate.

Nici una dintre autorităţile publice menţionate nu a comunicat Curţii Constituţionale punctul de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

C U R T E A,

examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate raportate la prevederile Constituţiei, precum şi dispoziţiile Legii nr. 47/1992, reţine următoarele:

Curtea Constituţională este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, republicată, precum şi ale art. 1 alin. (1), art. 2, 3, 12 şi 23 din Legea nr. 47/1992, republicată, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate cu care a fost sesizată.

Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 268 alin. (1) din Legea nr. 53/2003 − Codul muncii, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 72 din 5 februarie 2003, cu modificările şi completările ulterioare, dispoziţii care au următorul conţinut: „Angajatorul dispune aplicarea sancţiunii disciplinare printr-o decizie emisă în formă scrisă, în termen de 30 de zile calendaristice de la data luării la cunoştinţă despre săvârşirea abaterii disciplinare, dar nu mai târziu de 6 luni de la data săvârşirii faptei.”

Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea reţine că autorul excepţiei nu a indicat, cu ocazia ridicării excepţiei în faţa instanţei judecătoreşti, nici o prevedere constituţională care ar fi încălcată prin dispoziţiile legale criticate. Potrivit art. 2 alin. (2) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, republicată, sunt neconstituţionale numai prevederile legale care încalcă dispoziţiile sau principiile consacrate în Legea fundamentală. De asemenea, conform art. 12 alin. (2) din aceeaşi lege, „Sesizările trebuie făcute în formă scrisă şi motivate”.

Prin urmare, neindicarea de către autorul excepţiei a normelor constituţionale în motivarea excepţiei de neconstituţionalitate constituie un caz de inadmisibilitate a acesteia, întrucât, dacă instanţa de contencios constituţional s-ar socoti competentă să se pronunţe asupra unei asemenea excepţii, ea s-ar substitui părţii în ceea ce priveşte motivarea acesteia, exercitând astfel din oficiu controlul de constituţionalitate, ceea ce ar contraveni prevederilor constituţionale ale art. 146 lit. d) şi celor din legea organică a Curţii.

Pe de altă parte, Curtea reţine că aceleaşi termene de prescripţie ca şi cele instituite de dispoziţiile art. 268 alin. (1) din Legea nr. 53/2003 au fost prevăzute şi în legislaţia anterioară, în conţinutul prevederilor art. 13 alin. (4) din Legea nr. 1/1970 privind organizarea şi disciplina muncii în unităţile socialiste de stat (publicată în Buletinul Oficial, Partea I, nr. 27 din 27 martie 1970), abrogată prin Legea nr. 53/2003, prevederi a căror constituţionalitate a fost stabilită prin Decizia nr. 71/1999, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 352 din 26 iulie 1999. Cu acea ocazie Curtea a reţinut că, în situaţia în care nu ar exista un termen de prescripţie a aplicării sancţiunii disciplinare, „aplicarea sancţiunii, în cazul angajatului la o societate comercială, ar echivala cu imprescriptibilitatea răspunderii, consecinţă inacceptabilă şi absurdă, din perspectiva principiilor generale ale răspunderii juridice”.

Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, republicată, precum şi al art. 13 alin. (1) lit. A.c), al art. 23 şi al art. 25 alin. (1) şi (4) din Legea nr. 47/1992, republicată,

C U R T E A

În numele legii

D E C I D E:

Respinge, ca fiind inadmisibilă, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 268 alin. (1) din Legea nr. 53/2003 − Codul muncii, excepţie ridicată de Societatea Comercială „Avioane Craiova” − S.A. în Dosarul nr. 1.863/CM/2003 al Tribunalului Dolj − Secţia conflicte de muncă şi litigii de muncă.

Definitivă şi obligatorie.

Pronunţată în şedinţa publică din data de 23 martie 2004.