Decizia Curţii Constituţionale nr. 130/2004

M. Of. nr. 378 din 29 aprilie 2004

 

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

 

D E C I Z I A   Nr. 130

din 18 martie 2004

referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 22 alin. 1 din Legea nr. 136/1995 privind asigurările şi reasigurările în România

 

Nicolae Popa − preşedinte

Costică Bulai − judecător

Nicolae Cochinescu − judecător

Constantin Doldur − judecător

Kozsokár Gábor − judecător

Petre Ninosu − judecător

Şerban Viorel Stănoiu − judecător

Lucian Stângu − judecător

Ioan Vida − judecător

Dana Titian − procuror

Mihaela Senia Costinescu − magistrat-asistent

Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 22 alin. 1 din Legea nr. 136/1995 privind asigurările şi reasigurările în România, excepţie ridicată de Pătru Dincă în Dosarul nr. 1.190/com/2003 al Tribunalului Vâlcea − Secţia comercială.

La apelul nominal lipsesc părţile, procedura de citare fiind legal îndeplinită.

Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca fiind neîntemeiată, arătând că textul de lege criticat nu contravine prevederilor constituţionale referitoare la egalitatea în drepturi a cetăţenilor, eventualele omisiuni ale legiuitorului neputând fi complinite de către instanţa constituţională. Întrucât asupra conformităţii dispoziţiilor art. 22 alin. 1 din Legea nr. 136/1995 cu prevederile Constituţiei Curtea s-a mai pronunţat şi nu au intervenit elemente noi, se apreciază că jurisprudenţa în materie se impune a fi menţinută.

C U R T E A,

având în vedere actele şi lucrările dosarului, reţine următoarele:

Prin Încheierea din 27 noiembrie 2003, pronunţată în Dosarul nr. 1.190/com/2003, Tribunalul Vâlcea − Secţia comercială a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 22 alin. 1 din Legea nr. 136/1995 privind asigurările şi reasigurările în România, excepţie ridicată de Pătru Dincă.

În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se arată că, datorită actualei reglementări a dispoziţiilor art. 22 alin. 1 din Legea nr. 136/1995, care are caracter generic, se creează o inegalitate de tratament juridic între persoana asigurătorului subrogat în drepturile propriului asigurat, pe de-o parte, şi persoana responsabilă de producerea pagubei, pe de altă parte, întrucât contractul de asigurare dintre asigurător şi persoana asigurată care suportă un prejudiciu „trece pe prim plan”, în vreme ce contractul de asigurare dintre persoana responsabilă de producerea pagubei şi propria societate de asigurare este lipsit de eficienţă juridică. Se consideră că textul de lege criticat ar trebui menţinut numai în situaţia în care persoana responsabilă de producerea accidentului nu ar avea contract de asigurare sau acesta nu ar fi valabil.

Autorul excepţiei propune o reglementare mai amănunţită a art. 22 alin. 1 din Legea nr. 136/1995, în raport cu situaţiile diferite la care face referire, care să reglementeze drepturile asigurătorului subrogat în drepturile propriului asigurat, dar care să apere şi drepturile persoanei responsabile de producerea accidentului.

Tribunalul Vâlcea − Secţia comercială apreciază că excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 22 alin. 1 din Legea nr. 136/1995 privind asigurările şi reasigurările în România este nefondată şi arată că dispoziţiile art. 16 din Constituţie, republicată, nu sunt incidente în cauză, deoarece textul de lege criticat nu instituie un tratament juridic preferenţial între anumite categorii de persoane şi nici nu creează discriminări între cetăţeni, ci reglementează subrogaţia asigurătorului în drepturile asiguratului sau ale beneficiarului asigurării împotriva terţelor persoane răspunzătoare de producerea pagubei. Astfel, potrivit art. 22 alin. 1 din Legea nr. 136/1995, terţa persoană aflată în culpă pentru producerea evenimentului asigurat are posibilitatea legală de a fi beneficiara unei asigurări obligatorii sau facultative de răspundere civilă, în temeiul art. 41 şi 48 din Legea nr. 136/1995, transferând în acest fel riscul producerii evenimentului asigurat asigurătorului său.

Potrivit dispoziţiilor art. 24 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicată, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, precum şi Guvernului, pentru a-şi formula punctele de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate ridicată. De asemenea, în conformitate cu dispoziţiile art. 18¹ din Legea nr. 35/1997, cu modificările ulterioare, s-a solicitat punctul de vedere al Avocatului Poporului.

Guvernul reţine că asigurătorul se subrogă în drepturile asiguratului, în cazul în care s-a produs evenimentul asigurat, în temeiul drepturilor şi obligaţiilor ce izvorăsc din contractul de asigurare încheiat între ei, astfel încât asigurătorul are acţiune directă împotriva terţului din a cărui culpă s-a produs fapta cauzatoare de prejudiciu în patrimoniul asiguratului. Cu privire la neconstituţionalitatea textului de lege criticat, se invocă Decizia nr. 197/2002, prin care Curtea a respins excepţia având acelaşi obiect, arătând că art. 22 alin. 1 din Legea nr. 136/1995 nu contravine Constituţiei.

Avocatul Poporului consideră că persoana prejudiciată prin accident şi persoana responsabilă de producerea acestuia se află în raporturi distincte cu propriii asigurători. Astfel, se creează situaţii juridice diferite, care justifică aplicarea unor tratamente juridice diferite.

Se arată că, potrivit art. 41 din Legea nr. 136/1995, în cazul în care persoana care a produs paguba a încheiat un contract de asigurare, obligatorie sau facultativă, de răspundere civilă, asigurătorul său plăteşte o despăgubire pentru prejudiciul de care asiguratul răspunde faţă de terţele persoane păgubite, riscul producerii evenimentului asigurat fiind transferat, în baza legii, asigurătorului. În concluzie, Avocatul Poporului consideră că dispoziţiile art. 22 alin. 1 din Legea nr. 136/1995 privind asigurările şi reasigurările în România sunt constituţionale.

Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate.

C U R T E A,

examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi dispoziţiile Legii nr. 47/1992, reţine următoarele:

Curtea Constituţională este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţia României, republicată, ale art. 1 alin. (1), ale art. 2, 3, 12 şi 23 din Legea nr. 47/1992, republicată, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate cu care a fost sesizată.

Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie art. 22 alin. 1 din Legea nr. 136/1995 privind asigurările şi reasigurările în România, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 303 din 30 decembrie 1995. Textul legal criticat are următorul conţinut:

− Art. 22 alin. 1: „În limitele indemnizaţiei plătite în asigurările de bunuri şi de răspundere civilă, asigurătorul este subrogat în toate drepturile asiguratului sau ale beneficiarului asigurării contra celor răspunzători de producerea pagubei.”

Autorul excepţiei susţine că dispoziţiile legale criticate încalcă prevederile art. 16 alin. (1) şi (2) din Constituţia României, republicată, care au următorul conţinut:

− Art. 16 alin. (1) şi (2): „(1) Cetăţenii sunt egali în faţa legii şi a autorităţilor publice, fără privilegii şi fără discriminări.

(2) Nimeni nu este mai presus de lege.”

Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea observă că, potrivit art. 9 din Legea nr. 136/1995, prin contractul de asigurare, asiguratul se obligă să plătească o primă asigurătorului, iar acesta se obligă ca, la producerea unui anume risc, să plătească asiguratului sau beneficiarului despăgubirea sau suma asigurată, în limitele şi termenele convenite. În ipoteza survenirii cazului asigurat, dacă pentru paguba produsă este responsabilă o terţă persoană, asiguratul are posibilitatea de a opta între a pretinde repararea prejudiciilor de la această persoană sau de la propriul asigurător, împotriva căruia are o acţiune directă izvorând din contractul de asigurare. În cazul în care asiguratul alege a doua variantă, asigurătorul se subrogă în toate drepturile acestuia sau ale beneficiarului asigurării, în limitele indemnizaţiei plătite şi din momentul efectuării plăţii, împotriva celor răspunzători de producerea pagubei. Prin urmare, numai în măsura în care asiguratul sau beneficiarul contractului de asigurare a fost despăgubit de asigurător, acesta din urmă va avea acţiune directă împotriva terţului.

Pe de altă parte, Curtea reţine că, în cazul în care riscul asigurat este un accident rutier, iar persoana responsabilă pentru producerea prejudiciului are asigurare obligatorie de răspundere civilă pentru pagube produse prin accidente de autovehicule, potrivit art. 57 din Legea nr. 136/1995, drepturile persoanelor păgubite se pot exercita şi direct împotriva asigurătorului de răspundere civilă, în limitele obligaţiei acestuia, cu respectarea condiţiilor legale.

Aşa fiind, Curtea constată că argumentele invocate de autorul excepţiei în susţinerea criticii sale nu sunt întemeiate, art. 22 alin. 1 din Legea nr. 136/1995 fiind în deplină concordanţă cu art. 16 din Constituţie, republicată, întrucât reglementarea dedusă controlului se aplică tuturor celor aflaţi în situaţia prevăzută în ipoteza normei legale, fără nici o discriminare pe considerente arbitrare, critica cu un atare obiect nu este întemeiată.

De altfel, prin Decizia nr. 197/2002, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 737 din 9 octombrie 2002, Curtea s-a mai pronunţat asupra constituţionalităţii textului de lege criticat, soluţia adoptată menţinându-şi valabilitatea.

Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, republicată, precum şi al art. 1, 2, 3, al art. 13 alin. (1) lit. A.c), al art. 23 şi al art. 25 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicată,

C U R T E A

În numele legii

D E C I D E:

Respinge excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 22 alin. 1 din Legea nr. 136/1995 privind asigurările şi reasigurările în România, excepţie ridicată de Pătru Dincă în Dosarul nr. 1.190/com/2003 al Tribunalului Vâlcea −

Secţia comercială.

Definitivă şi obligatorie.

Pronunţată în şedinţa publică din data de 18 martie 2004.