Decizia Curţii Constituţionale nr. 127/2004

M. Of. nr. 449 din 19 mai 2004

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

 

D E C I Z I A  Nr. 127

din 18 martie 2004

referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 17 alin. (1), (2) şi (3) din Ordonanţa Guvernului nr. 10/2004 privind procedura reorganizării judiciare şi a falimentului instituţiilor de credit, precum şi a dispoziţiilor art. 23 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, republicată

 

Nicolae Popa − preşedinte

Costică Bulai − judecător

Nicolae Cochinescu − judecător

Constantin Doldur − judecător

Kozsokár Gábor − judecător

Petre Ninosu − judecător

Şerban Viorel Stănoiu − judecător

Lucian Stângu − judecător

Ioan Vida − judecător

Dana Titian − procuror

Doina Suliman − magistrat-asistent şef

Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. I pct. 15 din Legea nr. 597/2002 privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 138/2001 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 83/1998 privind procedura falimentului băncilor, precum şi a dispoziţiilor art. 23 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, republicată, excepţie ridicată de Societatea Comercială „Smav Exim” − S.R.L. şi Societatea Comercială „G Impex” − S.R.L. din Cluj-Napoca în Dosarul nr. 8.041/2003 al Tribunalului Cluj − Secţia comercială şi de contencios administrativ. 

La apelul nominal se prezintă, pentru autorii excepţiei, avocatul Dan C. Stegăroiu. Lipsesc celelalte părţi, faţă de care procedura de citare a fost legal îndeplinită. 

Reprezentantul autorilor excepţiei solicită admiterea acesteia, considerând că de dispoziţiile legale criticate ar trebui să beneficieze şi ceilalţi participanţi la acţiunile formulate de lichidator, respectiv pârâţii şi intervenienţii. O abordare contrară ar institui o inegalitate de tratament, ce ar contraveni principiului constituţional al egalităţii în drepturi a cetăţenilor, deoarece astfel s-ar favoriza persoana juridică care, în mod culpabil, a ajuns în stare de insolvenţă în dauna celorlalte părţi cu care aceasta se află în diferite raporturi juridice şi care, practic, ar fi sancţionate prin obligarea la plata taxelor de timbru aferente. În ceea ce priveşte art. 23 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicată, consideră că aceste prevederi legale exclud de la controlul de constituţionalitate actele normative cu forţă juridică inferioară legii, limitându-se astfel exercitarea drepturilor constituţionale. 

Reprezentantul Ministerului Public, considerând că textele de lege criticate nu contravin prevederilor constituţionale invocate, pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiată. 

C U R T E A,

având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele: 

Prin Încheierea din 31 octombrie 2003, pronunţată în Dosarul nr. 8.041/2003, Tribunalul Cluj − Secţia comercială şi de contencios administrativ a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. I pct. 15 din Legea nr. 597/2002, prin care a fost modificat şi completat art. 20¹ din Legea nr. 83/1998 privind procedura falimentului băncilor, cu modificările ulterioare, precum şi a dispoziţiilor art. 23 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, republicată. 

Excepţia a fost ridicată de Societatea Comercială „Smav Exim” − S.R.L. şi Societatea Comercială „G Impex” − S.R.L. din Cluj-Napoca într-o cauză ce are ca obiect soluţionarea unei acţiuni în pretenţii. 

În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorii acesteia susţin că dispoziţiile art. 20¹ din Legea nr. 597/2002 contravin prevederilor constituţionale ale art. 16 alin. (1) şi (2) şi ale art. 21 alin. (1) şi (2), iar dispoziţiile art. 23 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicată, înfrâng prevederile constituţionale ale art. 21 alin. (1) şi (2) şi ale art. 51. În acest sens, referitor la critica de neconstituţionalitate a art. 20¹ din Legea nr. 597/2002, raportat la art. 16 alin. (1) şi (2) din Constituţie, autorii excepţiei arată că aceasta „are în vedere practica unor instanţe care înţeleg să o aplice stricto sensu şi nu în înţelesul ei plenar, adică de scutirea de taxe de timbru profită şi celelalte persoane din raporturile juridice astfel născute, în măsura în care pretenţiile acestora sunt strict legate de cererile formulate prin acţiunile introduse de lichidator”. Apreciază că textul de lege criticat nu ar aduce atingere prevederilor art. 16 alin. (1) şi (2) din Constituţie „numai sub condiţia scutirii de taxă de timbru a tuturor părţilor dintr-un raport juridic guvernat de prevederile art. 20¹ din Legea nr. 597/2002”. De asemenea, autorii excepţiei susţin că textul legal criticat contravine prevederilor constituţionale ale art. 21 alin. (1) şi (2) „prin obligarea terţilor la plata taxelor de timbru, deşi aceştia reacţionează, pentru apărarea drepturilor lor, la pretenţiile lichidatorului persoanei juridice bancare falimentare, care astfel este protejată şi privilegiată tocmai prin imposibilitatea celui păgubit de a-şi realiza drepturile sale ca urmare a unor taxe de timbru oneroase (...)”. În aceste condiţii, „printr-o măsură economică, plata taxei de timbru, se restrânge accesul la justiţie în raport cu puterea economică a persoanelor în cauză” şi, în consecinţă, se încalcă şi prevederile art. 51 din Constituţie. 

Referitor la neconstituţionalitatea art. 23 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicată, autorii excepţiei consideră că, prin restrângerea sferei de aplicare a excepţiilor de neconstituţionalitate numai la legi sau ordonanţe ori la unele dispoziţii din aceste acte normative, se îngrădeşte accesul liber la justiţie al persoanelor interesate. De asemenea, arată că textul de lege criticat contravine art. 51 din Constituţie, deoarece „limitează, în dispreţul Constituţiei, posibilitatea practică a cetăţeanului de a-şi apăra drepturile sale”. 

Instanţa de judecată apreciază că dispoziţiile art. 20¹ din Legea nr. 597/2002 şi ale art. 23 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicată, sunt constituţionale. În acest sens consideră că prin dispoziţiile art. 20¹ din Legea nr. 597/2002 „s-a stabilit o excepţie vizând scutirea de taxă de timbru a acţiunilor introduse de lichidator în aplicarea acestei legi”, ceea ce nu contravine însă prevederilor constituţionale ale art. 16 şi 21. Instanţa arată că, în speţă, „pârâtele nu pot invoca în propriul lor beneficiu excepţia de scutire de taxă de timbru numai pe considerentul că în cadrul acţiunii intentate de lichidator au formulat acţiune reconvenţională, deoarece excepţia nu vizează decât acţiunea principală intentată de lichidator [...]”. 

În ceea ce priveşte contrarietatea dintre art. 23 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicată, şi prevederile art. 21 alin. (1) şi (2) şi ale art. 51 din Constituţie, instanţa apreciază că acest text legal nu are aplicabilitate în speţă, iar soluţionarea cauzei nu depinde de aplicarea acestuia. De asemenea, apreciază că norma juridică reglementată în art. 23 alin. (1) nu contravine nici unui principiu sau text constituţional, întrucât toate celelalte acte normative care sunt excluse controlului de constituţionalitate pe calea excepţiei „sunt supuse controlului de legalitate pe calea acţiunii directe de contencios administrativ la instanţele competente să soluţioneze astfel de litigii sau pot fi cenzurate pe calea excepţiei de nelegalitate şi de neconstituţionalitate în faţa instanţelor de drept comun, în cadrul litigiilor pendinte”. 

Potrivit prevederilor art. 24 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicată, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate. 

Guvernul apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. În acest sens arată că dispoziţiile art. 20¹ alin. 3 din Legea nr. 83/1998 „consacră un regim derogator în ceea ce priveşte plata taxelor de timbru pentru acţiunile formulate de lichidatorii băncilor aflate în lichidare judiciară”, conţinutul acestui alineat reprezentând o variantă asemănătoare art. 42 din Legea nr. 64/1995 privind procedura reorganizării judiciare şi a falimentului, republicată, cu modificările şi completările ulterioare. Constatând că nu există o jurisprudenţă a Curţii Constituţionale în ceea ce priveşte dispoziţiile art. 20¹ alin. 3 din Legea nr. 83/1998, apreciază totuşi că există speţe relative la art. 42 din Legea nr. 64/1995, astfel încât sunt premise similare pentru a putea apela la jurisprudenţa instanţei de contencios constituţional în această materie. În acest context invocă Decizia nr. 66 din 28 februarie 2002, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 226 din 4 aprilie 2002. 

În ceea ce priveşte excepţia de neconstituţionalitate a art. 23 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicată, Guvernul apreciază că aceasta este vădit neîntemeiată, întrucât aceste prevederi nu încalcă principii sau texte constituţionale, ci precizează condiţiile şi cazurile în care excepţia de neconstituţionalitate a unei legi sau ordonanţe a Guvernului poate fi ridicată. 

Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate. 

C U R T E A,

examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Guvernului, raportul întocmit în cauză de judecătorul raportor, susţinerile reprezentantului autorilor excepţiei, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei republicate, precum şi dispoziţiile Legii nr. 47/1992, reţine următoarele: 

Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, republicată, ale art. 1 alin. (1), art. 2, 3, 12 şi 23 din Legea nr. 47/1992, republicată, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate ridicată. 

Din examinarea încheierii de sesizare şi a concluziilor scrise, depuse în motivarea excepţiei, Curtea constată că atât autorii excepţiei, cât şi instanţa de judecată, în mod greşit, au indicat ca obiect al criticii de neconstituţionalitate dispoziţiile art. 20¹ din Legea nr. 597/2002. 

În realitate, obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. I pct. 15 din Legea nr. 597/2002 privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 138/2001 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 83/1998 privind procedura falimentului băncilor, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 827 din 18 noiembrie 2002, precum şi dispoziţiile art. 23 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 187 din 7 august 1997. 

Aceste dispoziţii legale au următorul conţinut: 

Art. I pct. 15. − Articolele 20¹−20⁴ vor avea următorul cuprins: 

− Art. 20¹: „De la data deschiderii procedurii se suspendă toate acţiunile judiciare sau extrajudiciare pentru realizarea creanţelor asupra instituţiei de credit debitoare sau bunurilor sale. 

Deschiderea procedurii suspendă orice termene de prescripţie a acţiunilor prevăzute la alin. 1. Termenele vor reîncepe să curgă după 30 de zile de la închiderea procedurii. 

Acţiunile introduse de lichidator în aplicarea dispoziţiilor prezentei legi sunt scutite de taxe de timbru.”; [...]

− Art. 23 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicată: „Curtea Constituţională decide asupra excepţiilor ridicate în faţa instanţelor judecătoreşti privind neconstituţionalitatea unei legi sau ordonanţe ori a unei dispoziţii dintr-o lege sau dintr-o ordonanţă în vigoare, de care depinde soluţionarea cauzei.”

În susţinerea neconstituţionalităţii acestor texte de lege autorii excepţiei invocă încălcarea următoarelor prevederi din Constituţia republicată: 

− Art. 1 alin. (5): „În România, respectarea Constituţiei, a supremaţiei sale şi a legilor este obligatorie.”;

− Art. 16 alin. (1) şi (2): „(1) Cetăţenii sunt egali în faţa legii şi a autorităţilor publice, fără privilegii şi fără discriminări. 

(2) Nimeni nu este mai presus de lege.”;

− Art. 21 alin. (1) şi (2): „(1) Orice persoană se poate adresa justiţiei pentru apărarea drepturilor, a libertăţilor şi a intereselor sale legitime. 

(2) Nici o lege nu poate îngrădi exercitarea acestui drept.”

I. Examinând excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. I pct. 15 din Legea nr. 597/2002 privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 138/2001 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 83/1998 privind procedura falimentului băncilor, Curtea constată că, ulterior sesizării sale, Legea nr. 83/1998 a fost abrogată prin art. 65 din Ordonanţa Guvernului nr. 10/2004 privind procedura reorganizării judiciare şi a falimentului instituţiilor de credit, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 84 din 30 ianuarie 2004. 

Dispoziţiile legale criticate au fost însă preluate în art. 17 alin. (1), (2) şi (3) din actul normativ abrogator, cu următorul conţinut: 

„(1) De la data deschiderii procedurii reorganizării judiciare sau a falimentului se suspendă toate acţiunile judiciare sau extrajudiciare pentru realizarea creanţelor asupra instituţiei de credit debitoare sau bunurilor sale, dacă legea nu prevede altfel. 

(2) Deschiderea procedurii suspendă orice termene de prescripţie a acţiunilor prevăzute la alin. (1). Termenele vor reîncepe să curgă după 30 de zile de la închiderea procedurii. 

(3) Acţiunile introduse de lichidator în aplicarea dispoziţiilor prezentei ordonanţe sunt scutite de taxe de timbru.”

În aceste condiţii Curtea Constituţională urmează să se pronunţe asupra acestor texte de lege. 

Autorii excepţiei susţin că aceste dispoziţii legale contravin prevederilor constituţionale ale art. 16 alin. (1) şi (2) şi ale art. 21 alin. (1) şi (2), deoarece nu reglementează scutirea de plata taxei de timbru a tuturor părţilor dintr-un raport juridic guvernat de aceste dispoziţii. 

Analizând aceste critici, Curtea constată că sunt neîntemeiate. Regula este cea a timbrării acţiunilor în justiţie, excepţiile fiind posibile numai în măsura în care sunt stabilite de legiuitor. Prevederile constituţionale invocate în susţinerea excepţiei de neconstituţionalitate nu interzic stabilirea şi plata taxei de timbru; de altfel, acestea nu cuprind nici o menţiune referitoare la timbrare. 

În jurisprudenţa sa constantă, concretizată prin Decizia nr. 25/1999, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 136 din 1 aprilie 1999, Curtea a statuat că art. 16 din Constituţie vizează egalitatea în drepturi între cetăţeni în ceea ce priveşte recunoaşterea în favoarea acestora a unor drepturi şi libertăţi fundamentale, nu şi identitatea de tratament juridic asupra aplicării unor măsuri, indiferent de natura lor. În felul acesta se justifică nu numai admisibilitatea unui regim juridic diferit faţă de anumite categorii de persoane, ci şi necesitatea lui. 

De asemenea, Curtea Constituţională s-a pronunţat în mod constant, spre exemplu prin Decizia nr. 97/1999, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 505 din 19 octombrie 1999, că accesul la justiţie nu presupune gratuitatea, deoarece justiţia este un serviciu al statului ale cărui costuri sunt suportate de la buget. 

II. Nu poate fi reţinută nici critica art. 23 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicată, potrivit căreia prin acest text de lege sunt sustrase de la controlul de constituţionalitate, cu excepţia legilor şi a ordonanţelor, toate celelalte acte normative, ceea ce ar înfrânge prevederile constituţionale ale art. 1 alin. (5) şi art. 21 alin. (1) şi (2). În acest sens, Curtea constată că această excepţie, astfel cum a fost ridicată, este lovită de o cauză de inadmisibilitate, deoarece soluţionarea litigiului dintre părţi nu depinde de dispoziţiile art. 23 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicată. 

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţia republicată, al art. 13 alin. (1) lit. A.c), al art. 23 alin. (1) şi (6), precum şi al art. 25 alin. (1) şi (3) din Legea nr. 47/1992, republicată,

C U R T E A

În numele legii

D E C I D E: 

1. Respinge excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 17 alin. (1), (2) şi (3) din Ordonanţa Guvernului nr. 10/2004 privind procedura reorganizării judiciare şi a falimentului instituţiilor de credit, excepţie ridicată de Societatea Comercială „Smav Exim” − S.R.L. şi Societatea Comercială „G Impex” − S.R.L. din Cluj-Napoca în Dosarul nr. 8.041/2003 al Tribunalului Cluj − Secţia comercială şi de contencios administrativ. 

2. Respinge, ca fiind inadmisibilă, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 23 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, republicată, excepţie ridicată de aceiaşi autori în acelaşi dosar. 

Definitivă şi obligatorie. 

Pronunţată în şedinţa publică din data de 18 martie 2004.