Decizia Curţii Constituţionale nr. 126/2004

M. Of. nr. 325 din 15 aprilie 2004

 

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

 

D E C I Z I A   Nr. 126

din 18 martie 2004

referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 164 alin. (1) şi (2) din Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală

 

Nicolae Popa − preşedinte

Costică Bulai − judecător

Nicolae Cochinescu − judecător

Constantin Doldur − judecător

Kozsokár Gábor − judecător

Petre Ninosu − judecător

Lucian Stângu − judecător

Şerban Viorel Stănoiu − judecător

Ioan Vida − judecător

Dana Titian − procuror

Ioana Marilena Chiorean − magistrat-asistent

Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 127 alin. (1) şi (2) din Ordonanţa Guvernului nr. 61/2002 privind colectarea creanţelor bugetare, republicată, excepţie ridicată de Societatea Comercială „METALICPLAS IMPEX” − S.R.L. din Dej în Dosarul nr. 1.309/2003 al Judecătoriei Dej.

La apelul nominal se constată lipsa părţilor, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită.

Cauza fiind în stare de judecată, reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere ca inadmisibilă a excepţiei de neconstituţionalitate, faţă de prevederile art. 23 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, republicată, întrucât, prin Decizia nr. 40/2004, Curtea a admis excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 164 din Codul de procedură fiscală, constatând că acestea contravin accesului liber la justiţie.

C U R T E A,

având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin Încheierea nr. 1.879 din 7 octombrie 2003, pronunţată în Dosarul nr. 1.309/2003, Judecătoria Dej a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 127 alin. (1) şi (2) din Ordonanţa Guvernului nr. 61/2002 privind colectarea creanţelor bugetare, republicată, excepţie ridicată de Societatea Comercială „METALICPLAS IMPEX” − S.R.L. din Dej într-o cauză civilă având ca obiect soluţionarea unei contestaţii la executare, pornită de Administraţia Finanţelor Publice Dej.

În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate, autorul acesteia susţine că dispoziţiile criticate, prin impunerea obligaţiei de a se achita o cauţiune de 20% din cuantumul sumei datorate, pentru introducerea unei contestaţii la executare, îngrădesc accesul liber la justiţie, contravin dreptului fundamental de a se adresa justiţiei pentru apărarea drepturilor şi intereselor legitime şi, de asemenea, creează un regim discriminatoriu între persoanele „cu posibilităţi financiare mari şi cei cu posibilităţi financiare reduse”.

Judecătoria Dej opinează că excepţia este întemeiată, dispoziţiile legale contravenind prevederilor art. 16, 21 şi art. 24 alin. (1) din Constituţia României, precum şi ale art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale.

Potrivit dispoziţiilor art. 24 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicată, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate.

Guvernul apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, iar dispoziţiile criticate nu îngrădesc accesul liber la justiţie, întrucât s-a avut în vedere tendinţa spre abuzul exercitării drepturilor care se manifestă în procedurile de executare silită, fapt care conduce la tergiversare şi la întârzierea realizării creanţelor stabilite în baza unor titluri executorii, în dauna intereselor creditorilor. În acest sens, art. 130 alin. (3) din Ordonanţa Guvernului nr. 61/2002 prevede că „În cazul respingerii contestaţiei, contestatorul poate fi obligat, la cererea organului de executare, la despăgubiri pentru pagubele cauzate prin întârzierea executării, iar când contestaţia a fost exercitată cu rea-credinţă, el va fi obligat şi la plata unei amenzi de la 500.000 lei la 10.000.000 lei”.

Totodată, apreciază că procedura colectării creanţelor bugetare reprezintă o procedură specială şi a fost instituită pentru realizarea interesului general, fiind vorba despre recuperarea banilor publici, respectiv care se cuvin bugetului de stat. În acest sens, invocă jurisprudenţa Curţii Constituţionale în materie, şi anume Decizia nr. 229/2003.

Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat Curţii Constituţionale punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

C U R T E A,

examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Guvernului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi dispoziţiile Legii nr. 47/1992, reţine următoarele:

Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, republicată, precum şi ale art. 1 alin. (1), ale art. 2, 3, 12 şi 23 din Legea nr. 47/1992, republicată, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate ridicată.

Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate, aşa cum reiese din încheierea de sesizare a Curţii Constituţionale, îl constituie dispoziţiile art. 127 alin. (1) şi (2) din Ordonanţa Guvernului nr. 61/2002, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 79/2003 (publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 193 din 26 martie 2003), ordonanţă republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 582 din 14 august 2003, cu modificările şi completările ulterioare. Ulterior sesizării, această ordonanţă a fost abrogată, cu excepţia art. 152, prin art. 200 lit. c) din Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală (publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 941 din 29 decembrie 2003), dar dispoziţiile criticate din actul normativ abrogat au fost preluate, cu un conţinut identic, în actul normativ abrogator, în conţinutul prevederilor art. 164 alin. (1) şi (2). Conform jurisprudenţei constante a Curţii Constituţionale, dacă prevederile unui act normativ au fost abrogate, însă soluţia legislativă prevăzută de acestea a fost preluată în conţinutul altui act normativ, Curtea se va pronunţa asupra dispoziţiilor corespunzătoare din noua reglementare. Astfel, în cazul de faţă, Curtea urmează să se pronunţe asupra dispoziţiilor art. 164 alin. (1) şi (2) din Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, care au următorul conţinut:

− Art. 164 alin. (1) şi (2): Condiţii de sesizare a instanţei

„(1) Contestaţia la executare se face cu condiţia depunerii numai de către persoanele juridice a unei cauţiuni egale cu 20% din cuantumul sumei datorate, la unitatea teritorială a Trezoreriei Statului.

(2) Dovada privind plata cauţiunii prevăzute la alin. (1) va însoţi în mod obligatoriu contestaţia debitorului, fără de care aceasta nu va putea fi înregistrată.”

În susţinerea excepţiei de neconstituţionalitate, autorul acesteia apreciază că dispoziţiile legale criticate contravin prevederilor constituţionale ale art. 16 alin. (1), art. 21 şi art. 24 alin. (1), care, în urma revizuirii şi republicării Constituţiei în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 767 din 31 octombrie 2003, au următorul conţinut:

− Art. 16 alin. (1): „Cetăţenii sunt egali în faţa legii şi a autorităţilor publice, fără privilegii şi fără discriminări.”;

− Art. 21: „(1) Orice persoană se poate adresa justiţiei pentru apărarea drepturilor, a libertăţilor şi a intereselor sale legitime.

(2) Nici o lege nu poate îngrădi exercitarea acestui drept.

(3) Părţile au dreptul la un proces echitabil şi la soluţionarea cauzelor într-un termen rezonabil.

(4) Jurisdicţiile speciale administrative sunt facultative şi gratuite.”;

− Art. 24 alin. (1): „Dreptul la apărare este garantat.”

Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată că, prin Decizia nr. 40 din 29 ianuarie 2004, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 229 din 16 martie 2004, a admis excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 164 alin. (1), (2) şi (3) din Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală. S-a reţinut cu această ocazie că, „Independent de finalitatea urmărită de legiuitor prin adoptarea reglementării deduse controlului de constituţionalitate, Curtea consideră că aceasta contravine imperativelor principiale enunţate, în măsura în care condiţionează însăşi înregistrarea contestaţiei la executare, în materie, de plata unei cauţiuni. Instituirea unei căi de atac ca modalitate de acces la justiţie implică în mod necesar asigurarea posibilităţii de a o utiliza pentru toţi cei care au un drept, un interes legitim, capacitate şi calitate procesuală. Or, adăugarea la acestea a unei condiţii suplimentare, a cărei neîndeplinire are semnificaţia drastică a unui veritabil fine de neprimire a cererii de sesizare a instanţei cu respectiva cale de atac, constituie o îngrădire a accesului liber la justiţie, contravenind astfel prevederilor art. 21 alin. (1) şi (2) din Constituţie.

Îngrădirea este cu atât mai evidentă cu cât efectele neplăţii cauţiunii nu sunt subsecvente unui act de judecată exercitat de instanţă în limitele învestirii şi potrivit competenţei sale jurisdicţionale, ci sunt constatate şi dobândesc eficienţă pe calea unei operaţii tehnico-administrative derulate de judecătorul de serviciu care, luând act că obligaţia de plată a cauţiunii nu a fost îndeplinită, urmează să refuze înregistrarea contestaţiei, împiedicând astfel sesizarea instanţei şi, prin aceasta, accesul liber la justiţie.”

Potrivit dispoziţiilor art. 23 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, republicată, „Nu pot face obiectul excepţiei […] prevederile constatate ca fiind neconstituţionale printr-o decizie anterioară a Curţii Constituţionale”. În cazul de faţă, sesizarea Curţii cu excepţia de neconstituţionalitate, prin Încheierea din data de 7 octombrie 2003 a Judecătoriei Dej, a fost anterioară datei de 16 martie 2004, data publicării în Monitorul Oficial al României, Partea I, a Deciziei nr. 40 din 29 ianuarie 2004.

În conformitate cu prevederile art. 147 alin. (4) din Constituţie, republicată, deciziile Curţii Constituţionale sunt general obligatorii de la data publicării lor în Monitorul Oficial al României, dar totodată, aşa cum a statuat Curtea în numeroase cazuri, acestea sunt opozabile Curţii Constituţionale de la data pronunţării lor.

Ţinând seama de toate aceste considerente, Curtea urmează să respingă excepţia de neconstituţionalitate ca devenită inadmisibilă.

Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, republicată, precum şi al art. 13 alin. (1) lit. A.c), al art. 23 şi al art. 25 alin. (1) şi (4) din Legea nr. 47/1992, republicată,

C U R T E A

În numele legii

D E C I D E:

Respinge ca devenită inadmisibilă excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 164 alin. (1) şi (2) din Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, excepţie ridicată de Societatea Comercială „METALICPLAS IMPEX” − S.R.L. din Dej în Dosarul nr. 1.309/2003 al Judecătoriei Dej.

Definitivă şi obligatorie.

Pronunţată în şedinţa publică din data de 18 martie 2004.