Decizia Curţii Constituţionale nr. 119/2004

M. Of. nr. 268 din 26 martie 2004

 

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

 

D E C I Z I A   Nr. 119

din 16 martie 2004

referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 164 alin. (1), (2) şi (3) din Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală

 

Nicolae Popa − preşedinte

Costică Bulai − judecător

Nicolae Cochinescu − judecător

Constantin Doldur − judecător

Kozsokár Gábor − judecător

Petre Ninosu − judecător

Lucian Stângu − judecător

Ioan Vida − judecător

Dana Titian − procuror

Maria Bratu − magistrat-asistent

Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 127 din Ordonanţa Guvernului nr. 61/2002 privind colectarea creanţelor bugetare, republicată, excepţie ridicată de Societatea Comercială „KONNATH” − S.R.L. în Dosarul nr. 1.121/2003 al Judecătoriei Târgu Secuiesc.

La apelul nominal se constată lipsa părţilor, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită.

Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepţiei ca inadmisibilă, arătând că dispoziţiile legale criticate au fost declarate neconstituţionale.

C U R T E A,

având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin Încheierea din 11 noiembrie 2003, pronunţată în Dosarul nr. 1.121/2003, Judecătoria Târgu Secuiesc a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 127 din Ordonanţa Guvernului nr. 61/2002 privind colectarea creanţelor bugetare, republicată, excepţie ridicată de Societatea Comercială „KONNATH” − S.R.L.

În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se susţine că dispoziţiile art. 127 din Ordonanţa Guvernului nr. 61/2002 contravin principiului liberului acces la justiţie.

Instanţa de judecată apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, deoarece plata cauţiunii este o măsură de protecţie în cazul în care contestaţia este respinsă, urmând să fie restituită în cazul admiterii acesteia, cauţiunea fiind, de altfel, reglementată şi în alte materii, ca, de exemplu, în ce priveşte suspendarea executării silite.

Potrivit prevederilor art. 24 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicată, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernului pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate.

Autorităţile solicitate să îşi exprime punctul lor de vedere asupra excepţiei ridicate nu au comunicat Curţii aceste puncte de vedere.

C U R T E A,

examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi dispoziţiile Legii nr. 47/1992, reţine următoarele:

Curtea Constituţională este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, republicată, precum şi ale art. 1 alin. (1), ale art. 2, 3, 12 şi 23 din Legea nr. 47/1992, republicată, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate cu care a fost sesizată.

Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată că, ulterior sesizării, Ordonanţa Guvernului nr. 61/2002, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, a fost abrogată, cu excepţia art. 152, prin art. 200 lit. c) din Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 941 din 29 decembrie 2003, dispoziţiile criticate fiind preluate, cu un conţinut identic, în art. 164 alin. (1), (2) şi (3) din acest nou act normativ, cu următorul conţinut:

„(1) Contestaţia la executare se face cu condiţia depunerii numai de către persoanele juridice a unei cauţiuni egale cu 20% din cuantumul sumei datorate, la unitatea teritorială a Trezoreriei Statului.

(2) Dovada privind plata cauţiunii prevăzute la alin. (1) va însoţi în mod obligatoriu contestaţia debitorului, fără de care aceasta nu va putea fi înregistrată.

(3) Verificarea cuantumului cauţiunii se va efectua de judecătorul de serviciu la data înregistrării cererii.

În jurisprudenţa sa, Curtea Constituţională a statuat în mod constant că, în cazul în care, după invocarea unei excepţii de neconstituţionalitate în faţa instanţelor judecătoreşti, prevederea supusă controlului a fost modificată, Curtea se pronunţă asupra prevederii legale în noua sa redactare numai dacă soluţia legislativă din legea sau ordonanţa modificată este, în principiu, aceeaşi cu cea dinaintea modificării. Având în vedere că, în cauză, această cerinţă este îndeplinită, Curtea urmează să se pronunţe asupra excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 164 alin. (1), (2) şi (3) din Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală.

Examinând dispoziţiile art. 164 alin. (1), (2) şi (3) din Ordonanţa Guvernului nr. 92/1993 privind Codul de procedură fiscală, Curtea constată că aceste dispoziţii au mai fost supuse controlului de constituţionalitate, fiind declarate neconstituţionale prin Decizia nr. 40 din 29 ianuarie 2004, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 229 din 16 martie 2004.

În considerentele acestei decizii Curtea a constatat că excepţia este întemeiată, deoarece aceste prevederi legale contravin principiului constituţional privind accesul liber la justiţie. Curtea a reţinut că „instituirea unei căi de atac ca modalitate de acces la justiţie implică în mod necesar asigurarea posibilităţii de a o utiliza pentru toţi cei care au un drept, un interes legitim, capacitate şi calitate procesuală. Or, adăugarea la acestea a unei condiţii suplimentare, a cărei neîndeplinire are semnificaţia drastică a unui veritabil fine de neprimire a cererii de sesizare a instanţei cu respectiva cale de atac, constituie o îngrădire a accesului liber la justiţie, contravenind astfel prevederilor art. 21 alin. (1) şi (2) din Constituţie. Îngrădirea este cu atât mai evidentă cu cât efectele neplăţii cauţiunii nu sunt subsecvente unui act de judecată exercitat de instanţă în limitele învestirii şi potrivit competenţei sale jurisdicţionale, ci sunt constatate şi dobândesc eficienţă pe calea unei operaţii tehnico-administrative derulate de judecătorul de serviciu care, luând act că obligaţia de plată a cauţiunii nu a fost îndeplinită, urmează să refuze înregistrarea contestaţiei, împiedicând astfel sesizarea instanţei şi, prin aceasta, accesul liber la justiţie”.

Curtea constată că în cauză sunt aplicabile prevederile art. 23 alin. (3) teza a doua din Legea nr. 47/1992, republicată, care prevăd că „Nu pot face obiectul excepţiei […] prevederile constatate ca fiind neconstituţionale printr-o decizie anterioară a Curţii Constituţionale”. Prin urmare, reţinând că acest caz de inadmisibilitate a excepţiei de neconstituţionalitate a intervenit după sesizarea Curţii, urmează ca excepţia să fie respinsă ca devenită inadmisibilă.

Faţă de cele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, republicată, precum şi al art. 1−3, al art. 13 alin. (1) lit. A.c), al art. 23 şi al art. 25 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicată,

C U R T E A

În numele legii

D E C I D E:

Respinge, ca devenită inadmisibilă, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 164 alin. (1), (2) şi (3) din Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, excepţie ridicată de Societatea Comercială „KONNATH” − S.R.L. în Dosarul nr. 1.121/2003 al Judecătoriei Târgu Secuiesc.

Definitivă şi obligatorie.

Pronunţată în şedinţa publică din data de 16 martie 2004.