Decizia Curţii Constituţionale nr. 114/2004

M. Of. nr. 276 din 30 martie 2004

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

 

D E C I Z I A  Nr. 114

din 11 martie 2004

referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 32 alin. (1) şi (3) din Ordonanţa Guvernului nr. 96/1998 privind reglementarea regimului silvic şi administrarea fondului forestier naţional, modificată şi completată prin Legea nr. 75/2002, republicată

 

Nicolae Popa − preşedinte

Costică Bulai − judecător

Nicolae Cochinescu − judecător

Constantin Doldur − judecător

Kozsokár Gábor − judecător

Petre Ninosu − judecător

Şerban Viorel Stănoiu − judecător

Lucian Stângu − judecător

Ioan Vida − judecător

Iuliana Nedelcu − procuror

Florentina Geangu − magistrat-asistent

Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 31 din Legea nr. 75/2002 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei Guvernului nr. 96/1998 privind reglementarea regimului silvic şi administrarea fondului forestier naţional, excepţie ridicată de Karetka Mihai-Miklós în Dosarul nr. 668/2003 al Judecătoriei Marghita. 

La apelul nominal lipsesc părţile, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită. 

Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele acordă cuvântul pe fond. 

Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepţiei ca fiind nefondată, invocând în acest sens jurisprudenţa Curţii Constituţionale referitoare la prevederile legale criticate. 

C U R T E A,

având în vedere actele şi lucrările dosarului, reţine următoarele:

Prin Încheierea din 12 noiembrie 2003, pronunţată în Dosarul nr. 668/2003, Judecătoria Marghita a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 31 din Legea nr. 75/2002 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei Guvernului nr. 96/1998 privind reglementarea regimului silvic şi administrarea fondului forestier naţional. Excepţia a fost ridicată de Karetka Mihai-Miklós, inculpat în dosarul menţionat. 

În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia susţine că dispoziţiile criticate, ce incriminează tăierea sau scoaterea din rădăcini, fără drept, de arbori, puieţi sau lăstari, de către proprietari, deţinători sau de către oricare altă persoană, sunt contrare prevederilor art. 41 alin. (1) [în prezent art. 44 alin. (1)] din Constituţie, referitoare la garantarea dreptului de proprietate. În acest sens arată că a fost trimis în judecată în baza dispoziţiilor art. 31 alin. (3) din Legea nr. 75/2002, deoarece a procedat la tăierea unui număr de arbori de pe terenul aflat în proprietatea sa. Or, fapta de a tăia arbori din pădurea sa este un act de dispoziţie materială asupra bunului pe care îl are în proprietate, aşa încât considerarea acestui act de dispoziţie ca fiind infracţiune îi limitează prerogativele dreptului de proprietate. 

Judecătoria Marghita consideră că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, deoarece prin această reglementare s-a avut în vedere ca exercitarea prerogativelor ce decurg din dreptul de proprietate să nu lezeze interesele generale ale societăţii. De asemenea, instanţa precizează că prin art. 35 din Constituţia republicată statul recunoaşte dreptul oricărei persoane la un mediu înconjurător sănătos şi echilibrat ecologic, asigurând cadrul legislativ pentru exercitarea acestui drept. 

În conformitate cu dispoziţiile art. 24 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicată, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate. De asemenea, potrivit dispoziţiilor art. 18¹ din Legea nr. 35/1997 privind organizarea şi funcţionarea instituţiei Avocatul Poporului, cu modificările ulterioare, a fost solicitat punctul de vedere al acestei instituţii. 

Guvernul precizează că textul art. 31, introdus în Ordonanţa Guvernului nr. 96/1998 prin Legea nr. 75/2002, a devenit art. 32 după republicarea Ordonanţei nr. 96/1998 în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 122 din 26 februarie 2003, păstrându-se însă obiectul excepţiei de neconstituţionalitate. Cu privire la excepţia de neconstituţionalitate ridicată, Guvernul apreciază că este neîntemeiată. În acest sens arată că dreptul de proprietate asupra fondului forestier nu poate fi exercitat decât cu respectarea reglementărilor care îi determină conţinutul şi limitele la care se referă prevederile art. 44 alin. (1) din Constituţie. Ordonanţa Guvernului nr. 96/1998 constituie o asemenea reglementare, stabilind obligaţiile proprietarilor de terenuri acoperite cu vegetaţie forestieră, obligaţii a căror nerespectare este sancţionată prin dispoziţiile criticate de autorul excepţiei de neconstituţionalitate. În opinia Guvernului, interesele majore de protejare a mediului înconjurător şi a sănătăţii populaţiei, prin prevenirea tăierii masive de arbori şi a despăduririi terenurilor, impun incriminarea şi sancţionarea faptelor prevăzute în textul criticat, chiar dacă acestea sunt săvârşite de proprietarii terenurilor forestiere. 

Avocatul Poporului consideră că excepţia este neîntemeiată, deoarece, potrivit art. 44 alin. (1) din Constituţie, limitele şi conţinutul dreptului de proprietate sunt stabilite prin lege, iar conform art. 44 alin. (7) din Constituţie dreptul de proprietate nu poate fi exercitat decât cu respectarea sarcinilor care, potrivit legii şi obiceiului, revin proprietarului. Prin Legea nr. 75/2002 sunt stabilite anumite obligaţii în sarcina proprietarilor de terenuri forestiere, a căror respectare este necesară pentru a preveni tăierile de arbori şi despădurirea terenurilor. Pe cale de consecinţă, se impun incriminarea şi sancţionarea faptelor prevăzute în textul de lege criticat, chiar dacă acestea sunt săvârşite pe terenuri din fondul forestier proprietate privată, de către proprietarii acestora. 

Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate ridicată. 

C U R T E A,

examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi dispoziţiile Legii nr. 47/1992, reţine următoarele:

Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, republicată, precum şi ale art. 1 alin. (1), ale art. 2, 3, 12 şi 23 din Legea nr. 47/1992, republicată, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate ridicată. 

Autorul excepţiei contestă, astfel cum rezultă din notele scrise depuse la dosarul instanţei de judecată, constituţionalitatea dispoziţiilor art. 31 din Legea nr. 75/2002, în realitate pct. 18 din această lege, prin care a fost modificat art. 31 din Ordonanţa Guvernului nr. 96/1998 privind reglementarea regimului silvic şi administrarea fondului forestier naţional. În baza art. III din Legea nr. 75/2002, Ordonanţa Guvernului nr. 96/1998, modificată şi completată, a fost republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 122 din 26 februarie 2003, dându-se textelor o nouă numerotare, în care art. 31 a devenit art. 32. În consecinţă, obiectul excepţiei de neconstituţionalitate nu îl poate constitui art. 31 din Legea nr. 75/2002, ci art. 32 din Ordonanţa Guvernului nr. 96/1998, republicată. Totodată, Curtea constată că, deşi este criticat art. 32 din Ordonanţa Guvernului nr. 96/1998, în întregul său, din motivarea excepţiei rezultă că această critică vizează doar prevederile alin. (1) şi (3), celelalte alineate ale aceluiaşi articol nefiind incidente în soluţionarea cauzei în care a fost ridicată excepţia. 

Dispoziţiile legale considerate ca fiind neconstituţionale au următorul cuprins: „(1) Tăierea sau scoaterea din rădăcini, fără drept, de arbori, puieţi sau lăstari din fondul forestier naţional, indiferent de forma de proprietate, de către proprietari, deţinători sau de către oricare altă persoană, dacă valoarea pagubei este de peste 5 ori mai mare decât preţul mediu al unui metru cub de masă lemnoasă pe picior sau dacă valoarea este sub această limită, dar fapta a fost săvârşită de cel puţin două ori în interval de 2 ani, se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 4 ani sau cu amendă. [...]

(3) Când fapta a avut ca urmare o pagubă în valoare de peste 50 de ori mai mare decât preţul mediu al unui metru cub de masă lemnoasă pe picior, pedeapsa este închisoarea de la 2 la 7 ani.”

În susţinerea neconstituţionalităţii acestui text de lege autorul excepţiei invocă încălcarea dispoziţiilor constituţionale ale art. 41 alin. (1) [care, ca urmare a revizuirii şi republicării Constituţiei, au dobândit o nouă nume rotare, şi anume art. 44 alin. (1)], potrivit cărora „Dreptul de proprietate, precum şi creanţele asupra statului, sunt garantate. Conţinutul şi limitele acestor drepturi sunt stabilite de lege.”

Examinând excepţia de neconstituţionalitate invocată, Curtea constată că aceste critici nu pot fi reţinute, întrucât dispoziţiile art. 32 alin. (1) şi (3) din Ordonanţa Guvernului nr. 96/1998, modificată şi completată prin Legea nr. 75/2002, republicată, nu numai că nu contravin prevederilor art. 44 alin. (1) din Constituţie, ci, dimpotrivă, constituie o aplicare a acestora. 

Astfel, potrivit textului constituţional invocat de însuşi autorul excepţiei, dreptul de proprietate poate fi limitat, conţinutul şi limitele acestuia stabilindu-se prin lege. Referitor la dreptul de proprietate asupra pădurilor, la conţinutul şi limitele acestui drept, Codul silvic (Legea nr. 26/1996) a introdus în titlul III, intitulat „Fondul forestier proprietate privată”, reguli stricte cu privire la obligaţiile proprietarilor de păduri şi de alte terenuri din fondul forestier proprietate privată (care fac parte din fondul forestier naţional), de gospodărire în conformitate cu regimul silvic şi cu regulile privind protecţia mediului, de respectare a prevederilor amenajamentelor silvice şi a permanenţei pădurii, de recoltare numai a arborilor marcaţi de personalul silvic şi alte obligaţii. Rezultă că dreptul de proprietate asupra fondului forestier proprietate privată nu poate fi exercitat decât cu respectarea acestor dispoziţii legale care îi determină conţinutul şi limitele. 

Curtea observă că obiectul de reglementare al Ordonanţei Guvernului nr. 96/1998 are în vedere tocmai stabilirea unor asemenea obligaţii în sarcina proprietarilor de terenuri acoperite cu vegetaţie forestieră, a căror nerespectare este sancţionată de dispoziţiile ce fac obiectul criticii de neconstituţionalitate. Respectarea riguroasă a acestor norme este necesară pentru a preveni tăierile masive de arbori şi despădurirea terenurilor, care ar avea consecinţe grave asupra mediului înconjurător şi asupra sănătăţii populaţiei. Aceste interese majore impun incriminarea şi sancţionarea faptelor prevăzute în textul de lege criticat, chiar dacă acestea sunt săvârşite de proprietarii terenurilor forestiere, limitarea în acest mod a dreptului de proprietate privată fiind în deplină concordanţă cu dispoziţiile constituţionale invocate de autorul excepţiei de neconstituţionalitate. 

Curtea mai reţine că limitarea dreptului de proprietate asupra terenurilor forestiere, prin incriminarea tăierii, fără drept, de către proprietari sau de către alte persoane, a arborilor, puieţilor sau lăstarilor, este în acord şi cu prevederile constituţionale ale art. 35, referitoare la dreptul la un mediu sănătos, potrivit cărora: „(1) Statul recunoaşte dreptul oricărei persoane la un mediu înconjurător sănătos şi echilibrat ecologic. 

(2) Statul asigură cadrul legislativ pentru exercitarea acestui drept. 

(3) Persoanele fizice şi juridice au îndatorirea de a proteja şi a ameliora mediul înconjurător.”

De altfel, asupra prevederilor legale criticate Curtea Constituţională s-a mai pronunţat prin Decizia nr. 158/2000, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 566 din 15 noiembrie 2000, stabilind că acestea sunt constituţionale. Această soluţie îşi păstrează valabilitatea şi în cauza de faţă, neexistând raţiuni pentru modificarea jurisprudenţei Curţii Constituţionale, astfel că excepţia de neconstituţionalitate urmează să fie respinsă. 

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, republicată, precum şi al art. 13 alin. (1) lit. A.c), al art. 23 şi al art. 25 alin. (1) şi (4) din Legea nr. 47/1992, republicată,

C U R T E A

În numele legii

D E C I D E:

Respinge excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 32 alin. (1) şi (3) din Ordonanţa Guvernului nr. 96/1998 privind reglementarea regimului silvic şi administrarea fondului forestier naţional, modificată şi completată prin Legea nr. 75/2002, republicată, excepţie ridicată de Karetka Mihai-Miklós în Dosarul nr. 668/2003 al Judecătoriei Marghita. 

Definitivă şi obligatorie. 

Pronunţată în şedinţa publică din data de 11 martie 2004.