Decizia Curții Constituționale nr. 1133/2007

M. Of. nr. 851 din 12 decembrie 2007

 

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ

 

DECIZIA Nr. 1.133

din 27 noiembrie 2007

referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 12 – art. 22 din cap. III „Procedura de urmărire și judecare” al Legii nr. 115/1999 privind responsabilitatea ministerială, art. 23 și art. 24 din aceeași lege, precum și ale art. I și art. II din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 95/2007 pentru modificarea Legii nr. 115/1999 privind responsabilitatea ministerială

 

Ioan Vida – președinte

Nicolae Cochinescu – judecător

Aspazia Cojocaru – judecător

Acsinte Gaspar – judecător

Ion Predescu – judecător

Puskás Valentin Zoltán – judecător

Tudorel Toader – judecător

Augustin Zegrean – judecător

Marinela Minc㠖 procuror

Afrodita Laura Tutunaru – magistrat-asistent

Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 12 – 22 din cap. III „Procedura de urmărire și judecare” al Legii nr. 115/1999 privind responsabilitatea ministerială, ale art. 23 și art. 24 din aceeași lege, precum și ale art. I și art. II din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 95/2007 pentru modificarea Legii nr. 115/1999 privind responsabilitatea ministerială, excepție ridicată direct de Avocatul Poporului. 

Dezbaterile au avut loc și au fost consemnate în încheierea de ședință din data de 13 noiembrie 2007. Ulterior, având nevoie de timp pentru a delibera, Curtea Constituțională a amânat pronunțarea la data de 20 noiembrie 2007 și, respectiv, 27 noiembrie 2007. 

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin Adresa nr. 8.525 din 19 octombrie 2007, Avocatul Poporului a sesizat Curtea Constituțională, în temeiul art. 146 lit. d) teza finală din Constituție, cu excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 12 – art. 22 din cap. III „Procedura de urmărire și judecare” al Legii nr. 115/1999 privind responsabilitatea ministerială, ale art. 23 și art. 24 din aceeași lege, precum și ale art. I și art. II din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 95/2007 pentru modificarea Legii nr. 115/1999 privind responsabilitatea ministerială. 

Excepția de neconstituționalitate se întemeiază pe următoarele motive:

1. Potrivit art. 109 alin. (3) din Constituție, o lege privind responsabilitatea ministerială poate reglementa numai cazurile de răspundere și pedepsele aplicabile membrilor Guvernului. 

Contrar acestei norme constituționale, prin dispozițiile legale care formează obiectul excepției de neconstituționalitate s-au instituit reguli de procedură privind urmărirea penală și judecarea membrilor Guvernului. 

2. Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 95/2007 contravine și dispozițiilor constituționale ale art. 115 alin. (4), deoarece s-a emis fără a exista o situație extraordinară a cărei reglementare nu poate fi amânată. 

3. Art. I din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 95/2007 prin care se modifică art. 16 alin. (4) din Legea nr. 115/1999 vine în conflict și cu prevederile art. 115 alin. (6) din Constituție, deoarece afectează regimul instituțiilor fundamentale ale statului, și anume autonomia Camerelor Parlamentului, atribuțiile exclusive ale Președintelui României ce decurg din legitimitatea sa electorală, precum și atribuțiile și statutul constituțional ale Consiliului Superior al Magistraturii. 

4. Dispozițiile legale atacate contravin, de asemenea, prevederilor art. 124 alin. (2) din Constituție, privind puterea judecătorească, deoarece comisia specială instituită prin Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 95/2007, incluzând 5 judecători, apare ca o autoritate jurisdicțională, ceea ce duce la concluzia că membrii Guvernului sunt supuși altor reguli decât cele care rezultă din textul constituțional menționat. Aceleași dispoziții contravin și art. 125 alin. (3) din Constituție, în sensul c㠄Funcția de judecător este incompatibilă cu orice altă funcție publică sau privată, cu excepția funcțiilor didactice din învățământul superior”. 

5. Dispozițiile art. II din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 95/2007 excedează prevederilor art. 134 alin. (4) din Legea fundamentală, deoarece adaugă atribuții noi Consiliului Superior al Magistraturii, care depășesc sfera rolului său constituțional de garant al independenței justiției. 

Potrivit dispozițiilor art. 33 din Legea nr. 47/1992, sesizarea a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului și Guvernului, pentru a-și exprima punctul de vedere asupra excepției de neconstituționalitate. 

Guvernul apreciază că excepția de neconstituționalitate este inadmisibilă, deoarece din interpretarea sistematică a textelor legale care reglementează rolul și atribuțiile Avocatului Poporului, precum și a dispozițiilor constituționale ce reglementează sfera subiectelor de drept care pot sesiza Curtea Constituțională cu o excepție de neconstituționalitate reiese că Avocatul Poporului are competența de a declanșa controlul de constituționalitate prin sesizarea Curții Constituționale numai în ceea ce privește apărarea drepturilor și libertăților persoanelor fizice. 

Guvernul consideră, de asemenea, că motivele de neconstituționalitate invocate de Avocatul Poporului sunt neîntemeiate, pentru următoarele considerente: 

– Legea privind responsabilitatea ministerială trebuie să cuprindă, pe lângă dispoziții cu caracter substanțial, și minime dispoziții cu caracter procedural, deoarece în absența acestora din urmă s-ar ajunge fie la imposibilitatea aplicării dispozițiilor constituționale referitoare la dreptul de a cere urmărirea penală a ministrului pentru faptele săvârșite în exercițiul funcției, fie la subordonarea Guvernului față de Președinte. Cum însăși Constituția, prin art. 109 alin. (2), prevede o procedură specială de declanșare a urmăririi penale, este de atributul legii să detalieze și să prevadă mijloace de punere în aplicare a acestui text constituțional. 

– Ordonanța de urgență a fost adoptată ca urmare a existenței unei situații extraordinare, a cărei reglementare nu putea fi amânată, prezentată în expunerea de motive, și anume existența unor sesizări împotriva ministrului de justiție și a ministrului internelor și reformei administrative, care urmau să fie analizate, înainte de decizia Președintelui României, de către membrii comisiei propuși chiar de acești miniștri, fapt de natură să atragă incompatibilitatea lor, blocarea activității comisiei și tergiversarea luării unei decizii obiective și întemeiate a Președintelui. Urgența este evidentă și pentru faptul că, urmare a Deciziei Curții Constituționale nr. 665/2007 prin care s-a constatat neconstituționalitatea art. 23 alin. (2) și (3) din Legea nr. 115/1999, cazurile în care se aplică procedura excepțională prevăzută de această lege se vor înmulți, cuprinzând și sesizările împotriva foștilor miniștri. 

– Prevederile ordonanței de urgență nu contravin nici dispozițiilor art. 115 alin. (6) din Constituție, deoarece instituirea unei comisii la nivel prezidențial, având o anumită componență, nu pune în discuție regimul constituțional al instituției prezidențiale, nefiind de natură să aducă atingere competenței, rolului și poziției acestei instituții. 

– Dispozițiile legale criticate nu aduc atingere prevederilor constituționale privind puterea judecătorească, deoarece alcătuirea comisiei din judecători inamovibili garantează independența și asigură imparțialitatea activității sale, corectitudinea și obiectivitatea raportului ce va fi prezentat Președintelui României. Opinia Avocatului Poporului potrivit căreia prin componență și procedură comisia efectuează o activitate cvasijudiciară este nefondată, deoarece comisia nu se pronunță cu privire la vinovăția sau nevinovăția ministrului asupra căruia poartă sesizarea, nu se pronunță pe fondul cauzei penale, ci analizează numai faptul dacă sesizarea nu este cumva șicanatorie sau vexatorie. Compunerea comisiei din judecători nu poate fi caracterizată ca o încălcare a principiului separației puterilor, așa cum fără temei susține Avocatul Poporului, în condițiile în care Constituția nu prevede o restricție în acest sens, iar, în fapt, judecătorii sunt implicați și în alte activități ce excedează activității de judecată, cum este activitatea Biroului Electoral Central. 

– Dispozițiile Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 95/2007 nu încalcă prevederile art. 134 alin. (4) din Constituție, deoarece prin acestea nu se adaugă noi atribuții Consiliului Superior al Magistraturii, ci, dimpotrivă, posibilitatea Consiliului de a propune componența comisiei se circumscrie rolului său constituțional de garant al independenței justiției. 

Președinții celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate. 

CURTEA,

examinând sesizarea Avocatului Poporului, punctul de vedere al Guvernului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și Legea nr. 47/1992, reține următoarele:

1. Curtea Constituțională constată că a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992, să soluționeze excepția de neconstituționalitate. 

Curtea nu poate să rețină cauza de inadmisibilitate a excepției de neconstituționalitate invocată în punctul de vedere al Guvernului, deoarece art. 146 din Constituție nu condiționează, în modul arătat de Guvern, cazurile în care Avocatul Poporului este abilitat să adreseze Curții Constituționale sesizări și, respectiv, excepții de neconstituționalitate. 

2. Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile art. 12 – 22 din cap. III „Procedura de urmărire și judecare” al Legii nr. 115/1999 privind responsabilitatea ministerială, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 200 din 23 martie 2007, ale art. 23 și 24 din aceeași lege, precum și ale art. I și II din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 95/2007 pentru modificarea Legii nr. 115/1999 privind responsabilitatea ministerială, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 678 din 4 octombrie 2007. 

3. Art. 12–24 din Legea nr. 115 din 28 iunie 1999 privind responsabilitatea ministerială reglementează procedura de urmărire penală și de judecare a membrilor Guvernului pentru faptele săvârșite în exercițiul funcției lor. 

Prin art. I din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 95 din 4 octombrie 2007 s-a dispus modificarea art. 16 din legea menționată, referitor la procedura de urmat în cazul în care Președintele României își exercită dreptul de a cere, potrivit art. 109 alin. (2) din Constituție, urmărirea penală a unui membru al Guvernului, iar prin art. II al aceleiași ordonanțe s-a reglementat procedura numirii de către Președintele României, la propunerea Consiliului Superior al Magistraturii, a comisiei speciale instituite pentru analiza sesizărilor cu privire la săvârșirea unei infracțiuni în exercițiul funcției de către un membru al Guvernului. Prin art. II al ordonanței de urgență s-a dispus, de asemenea, încetarea activității comisiei speciale constituite potrivit prevederilor anterioare și s-a reglementat situația sesizărilor aflate în curs de soluționare, în sensul preluării acestora de către comisia constituită potrivit prevederilor ordonanței. 

4. Curtea Constituțională nu își însușește motivul de neconstituționalitate formulat de Avocatul Poporului, în sensul că procedura de urmărire penală și de judecare a faptelor penale comise în exercițiul funcției de către un membru al Guvernului nu poate fi reglementată prin legea responsabilității ministeriale, deoarece nici art. 109 alin. (3) din Constituție, invocat în acest sens, și nici un alt text din Legea fundamentală nu prevede o asemenea interdicție. Singura condiție restrictivă, izvorâtă din principiul supremației Constituției, este aceea ca regulile de procedură instituite prin lege sau prin ordonanță a Guvernului, supusă aprobării Parlamentului, să nu contravină normelor și principiilor consacrate prin Constituție sau prevăzute în pactele și tratatele internaționale la care România este parte. 

Curtea nu reține nici critica privind absența unei situații extraordinare care, potrivit art. 115 alin. (4) din Constituție, să justifice adoptarea unei ordonanțe de urgență, dat fiind că, în preambulul ordonanței, Guvernul a invocat ca motiv de urgență posibilitatea blocării activității comisiei și, implicit, a procedurii de urmărire penală a membrilor Guvernului pentru faptele săvârșite în exercițiul funcției. În principiu, un astfel de motiv de urgență nu poate fi înlăturat. Curtea Constituțională urmează să examineze însă dacă, prin dispozițiile pe care le cuprinde, Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 95/2007 nu contravine normelor și principiilor consacrate în Legea fundamentală. 

De asemenea, Curtea urmează să respingă ca inadmisibilă excepția de neconstituționalitate privind art. 23 alin. (2) și (3) din Legea nr. 115/1999, întrucât prevederile cuprinse în aceste texte de lege au fost declarate neconstituționale prin Decizia Curții Constituționale nr. 665 din 5 iulie 2007 (publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 547 din 10 august 2007), iar potrivit art. 29 alin. (3) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale „nu pot face obiectul excepției prevederile constatate ca fiind neconstituționale printr-o decizie anterioară a Curții Constituționale”. 

5. Curtea Constituțională urmează să admită excepția de neconstituționalitate formulată de Avocatul Poporului, în sensul și pentru motivele ce se vor arăta în continuare. 

6. În conformitate cu dispozițiile art. 109 alin. (2) teza întâi din Constituția României, „Numai Camera Deputaților, Senatul și Președintele României au dreptul să ceară urmărirea penală a membrilor Guvernului pentru faptele săvârșite în exercițiul funcției lor”. 

Curtea constată că textul constituțional citat instituie necondiționat dreptul Camerei Deputaților, Senatului și Președintelui României de a cere urmărirea penală a membrilor Guvernului pentru faptele săvârșite în exercițiul funcției lor. 

În consecință, atât cele două Camere ale Parlamentului, cât și Președintele României au libertatea de a stabili, fără altă reglementare exterioară, aplicând direct Constituția, modul de exercitare a acestui drept. 

Autorităților prevăzute la art. 109 alin (2) nu li se poate impune, fără să se încalce principiul separației puterilor în stat, prevăzut de art. 1 alin. (4) din Constituție, obligația de a efectua cercetări proprii sau de a încredința unor structuri extrajudiciare verificarea faptelor penale cu care sunt sesizate de Ministerul Public, de alte organe ale statului sau de cetățeni. Asemenea cercetări au caracterul de acte de urmărire penală sau de acte premergătoare urmăririi penale și sunt cu totul străine statutului juridic constituțional, rolului și funcțiilor autorităților publice menționate. 

Cerând urmărirea penală a unor membri ai Guvernului sau refuzând să dea curs unei sesizări în acest sens, Camera Deputaților, Senatul și Președintele României își asumă răspunderea politică pentru temeinicia deciziei lor. 

Examinând dispozițiile art. 16 din Legea nr. 115/1999 privind responsabilitatea ministerială, în raport cu prevederile art. 109 alin. (2) din Constituție, Curtea Constituțională constată că textul de lege analizat restrânge, prin condițiile pe care le impune, dreptul Președintelui României de a cere urmărirea penală a membrilor Guvernului pentru faptele săvârșite în exercițiul funcției lor. 

Astfel, din analiza alin. (1) al textului de lege rezultă că Președintele României nu își poate exercita dreptul prevăzut de art. 109 alin. (2) din Constituție decât „la propunerea comisiei speciale instituite pentru analiza sesizărilor cu privire la săvârșirea unei infracțiuni în exercițiul funcției de către membrii Guvernului” și după ce „adresează ministrului justiției o cerere în acest scop, pentru a proceda potrivit legii”. 

Alineatul (2) al aceluiași articol din lege impune și exigența ca, pentru a-și exercita dreptul constituțional menționat, Președintele României să fie sesizat de către primul-ministru, de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție sau de procurorul șef al Direcției Naționale Anticorupție. 

În sfârșit, potrivit alin. (3) al textului de lege, cetățenii care au cunoștinț㠄despre săvârșirea unei fapte penale de către membrii Guvernului în exercițiul funcției lor” nu se pot adresa direct Președintelui României pentru ca acesta să ceară urmărirea penală a miniștrilor în cauză, ci „primului-ministru, procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție sau procurorului șef al Direcției Naționale Anticorupție” pentru a solicita sesizarea Președintelui României. 

Toate aceste condiții sunt de natură să restrângă până la anihilare dreptul constituțional menționat al Președintelui României, exercitarea acestuia fiind dependentă de acțiunea și de decizia celorlalte autorități prevăzute în textul legii. 

7. Pentru aceleași considerent, Curtea Constituțională urmează să constate neconstituționalitatea art. I din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 95 din 4 octombrie 2007, care modifică art. 16 din Legea nr. 115/1999 într-un sens și mai restrictiv. 

Astfel, Curtea constată că textul modificat prin ordonanța de urgență înlătură posibilitatea ca Președintele României să fie sesizat și de procurorul șef al Direcției Naționale Anticorupție și, deosebit de condițiile cuprinse în textul anterior, instituie și condiția ca „dacă sesizarea este făcută de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, acesta îl va informa concomitent și pe primul-ministru”.

În plus, se reorganizează comisia specială, care va fi compusă din 5 judecători propuși de Secția pentru judecători a Consiliului Superior al Magistraturii, și se instituie pentru activitatea acesteia o procedură de natură jurisdicțională, cu ședințe publice în care se administrează probe și poate fi audiat ministrul în cauză, asistat sau reprezentat de un avocat, precum și cu obligația membrilor comisiei de a-și motiva opinia, majoritară sau separată, exprimată în raport. 

Raportul comisiei speciale se întocmește „după analiza sesizării, a probelor administrate, a declarațiilor membrului Guvernului față de care se solicită urmărirea penală și a înscrisurilor depuse de acesta”, iar concluziile raportului, precum și cererea Președintelui României „se comunică imediat (...) mijloacelor de informare în masă”. 

Toate acestea sunt condiții fără îndeplinirea cărora Președintele României nu își poate exercita dreptul necondiționat, prevăzut de art. 109 alin. (2) din Constituție, de a cere urmărirea penală a membrilor Guvernului pentru faptele săvârșite în exercițiul funcției lor. 

Curtea constată că, prin această restrângere a unui drept constituțional al Președintelui României, ordonanța de urgență examinată contravine și prevederilor art. 115 alin. (6) din Constituție, în conformitate cu care „ordonanțele de urgență nu pot afecta regimul instituțiilor fundamentale ale statului”. 

8. Referitor la dispozițiile art. II al ordonanței de urgență, Curtea constată că acestea sunt contrare principiilor imparțialității justiției și independenței judecătorilor, prevăzute de art. 124 alin. (2) și (3) din Constituție, precum și prevederilor art. 115 alin. (6) din Legea fundamentală. 

În acest sens, Curtea reține că numirea celor 5 judecători în comisia specială care, așa cum s-a arătat mai sus, are rolul de a întocmi – în urma verificărilor efectuate printr-o procedură de natură jurisdicțional㠖 raportul către Președintele României, încalcă principiile constituționale prevăzute de art. 124 alin. (2) și (3) din Constituție, prin convingerea indusă opiniei publice și organelor judiciare care ar urma să judece faptele penale imputate unui ministru că acesta este vinovat. 

Totodată, dispozițiile analizate din ordonanța de urgență contravin și prevederilor art. 115 alin. (6) din Constituție prin reglementarea de atribuții și proceduri privind Consiliul Superior al Magistraturii, care, asemenea celorlalte instituții ale autorităților judecătorești, face parte din categoria instituțiilor fundamentale ale statului. 

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, precum și al art. 1–3, al art. 11 alin. (1) lit. A. d) și al art. 29 din Legea nr. 47/1992,

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

1. Admite excepția de neconstituționalitate ridicată direct de Avocatul Poporului, în temeiul art. 146 lit. d) teza a doua din Constituție, și constată că art. 16 din Legea nr. 115/1999 privind responsabilitatea ministerială și Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 95/2007 pentru modificarea Legii nr. 115/1999 sunt neconstituționale. 

2. Respinge, ca inadmisibilă, excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 23 alin. (2) și (3) din Legea nr. 115/1999 privind responsabilitatea ministerială. 

3. Respinge, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 12, 13, 14, 15, 17, 18, 19, 20, 21, 22, art. 23 alin. (1) și ale art. 24 din Legea nr. 115/1999 privind responsabilitatea ministerială. 

Definitivă și general obligatorie. 

Pronunțată în ședința publică din data de 27 noiembrie 2007. 

 

PREȘEDINTELE CURȚII CONSTITUȚIONALE,

prof. univ. dr. IOAN VIDA

 

 

Magistrat-asistent,

Afrodita Laura Tutunaru