Decizia Curţii Constituţionale nr. 110/2004

M. Of. nr. 397 din 4 mai 2004

 

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

 

D E C I Z I A   Nr. 110

din 11 martie 2004

referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 53 şi 55 din Legea fondului funciar nr. 18/1991, republicată

 

Nicolae Popa − preşedinte

Costică Bulai − judecător

Nicolae Cochinescu − judecător

Constantin Doldur − judecător

Kozsokár Gábor − judecător

Petre Ninosu − judecător

Şerban Viorel Stănoiu − judecător

Lucian Stângu − judecător

Ioan Vida − judecător

Aurelia Popa − procuror

Maria Bratu − magistrat-asistent

Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 53 şi 55 din Legea fondului funciar nr. 18/1991, republicată, excepţie ridicată de Georgeta Dumitrescu în Dosarul nr. 1.269/2003 al Judecătoriei Lehliu-Gară.

La apelul nominal este prezent autorul excepţiei, lipsind celelalte părţi, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită.

Autorul excepţiei solicită admiterea excepţiei, arătând, în esenţă, că, potrivit legii, în cazul refuzului Comisiei judeţene de aplicare a Legii nr. 18/1991 de a soluţiona contestaţiile persoanelor care au cerut reconstituirea sau constituirea dreptului de proprietate, cei în cauză nu pot solicita direct instanţei de judecată recunoaşterea dreptului pretins prin contestaţia nesoluţionată. În acest fel sunt încălcate prevederile art. 21 şi 51 din Constituţie, precum şi ale art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, referitoare la soluţionarea procesului într-un termen rezonabil.

În susţinere depune concluzii scrise.

Cu privire la art. 18 lit. d) din Legea nr. 10/2001, se arată că acesta contravine art. 16 alin. (1), art. 21 şi 44 din Constituţie, deoarece înlătură foştii proprietari de la beneficiul prevederilor art. 46 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, instituind astfel privilegii pentru chiriaşi.

Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepţiei ca neîntemeiată, arătând că, potrivit art. 51 din Legea nr. 18/1991, refuzul Comisiei judeţene de aplicare a Legii nr. 18/1991 de a soluţiona contestaţia poate fi atacat la instanţa de contencios administrativ.

C U R T E A,

având în vedere actele şi lucrările dosarului, reţine următoarele:

Prin Încheierea din 7 octombrie 2003, pronunţată în Dosarul nr. 1.269/2003, Judecătoria Lehliu-Gară a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 53 şi 55 din Legea fondului funciar nr. 18/1991, republicată, excepţie ridicată de Georgeta Dumitrescu.

În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se susţine că dispoziţiile legale criticate constituie o limitare a liberului acces la justiţie, deoarece, în cazul refuzului comisiilor judeţene de a emite o hotărâre în vederea soluţionării cererilor sau contestaţiilor formulate de persoanele care au cerut reconstituirea sau constituirea dreptului de proprietate privată asupra terenului, nu se permite persoanelor interesate să se adreseze instanţelor judecătoreşti, ca şi în ipoteza nesoluţionării sau amânării soluţionării acestora. Autorul excepţiei consideră că în acest fel sunt încălcate şi dispoziţiile art. 47 din Constituţie, precum şi ale art. 6 şi 13 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale.

Instanţa de judecată consideră că textele legale criticate nu contravin dispoziţiilor constituţionale invocate de autorul excepţiei.

Potrivit dispoziţiilor art. 24 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicată, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, precum şi Guvernului, pentru a-şi formula punctele de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate ridicată. De asemenea, în conformitate cu dispoziţiile art. 18¹ din Legea nr. 35/1997, cu modificările ulterioare, s-a solicitat punctul de vedere al instituţiei Avocatul Poporului.

Guvernul apreciază că dispoziţiile legale criticate nu contravin principiul liberului acces la justiţie. În cazul refuzului Comisiei judeţene pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor de a se pronunţa asupra contestaţiei persoanei ce solicitase constituirea sau reconstituirea dreptului de proprietate, aceasta are deschisă calea acţiunii în contencios administrativ. Cu privire la încălcarea dispoziţiilor constituţionale ce garantează dreptul de petiţionare, arată că orice persoană se poate plânge împotriva refuzului autorităţilor publice ce şi-au încălcat obligaţia de a răspunde la petiţii în termenele şi în condiţiile stabilite de lege.

Avocatul Poporului consideră că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, arătând că dispoziţiile criticate nu îngrădesc dreptul persoanelor de a se adresa justiţiei; acestea au dreptul de a se adresa instanţei de contencios administrativ în situaţia în care comisia întârzie sau refuză să emită o hotărâre la contestaţiile formulate.

Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere.

C U R T E A,

examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, susţinerile părţii prezente, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi dispoziţiile Legii nr. 47/1992, reţine următoarele:

Curtea Constituţională este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, republicată, ale art. 1 alin. (1), ale art. 2, 3, 12 şi 23 din Legea nr. 47/1992, republicată, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate cu care a fost sesizată.

Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 53 şi 55 din Legea fondului funciar nr. 18/1991, republicată, al căror conţinut este următorul:

− Art. 53: „(1) Hotărârile comisiei judeţene asupra contestaţiilor persoanelor care au cerut reconstituirea sau constituirea dreptului de proprietate privată asupra terenului, conform dispoziţiilor cuprinse în cap. II, şi cele asupra măsurilor stabilite de comisiile locale se comunică celor interesaţi prin scrisoare recomandată cu confirmare de primire.

(2) Împotriva hotărârii comisiei judeţene se poate face plângere la judecătoria în a cărei rază teritorială este situat terenul, în termen de 30 de zile de la comunicare.”;

− Art. 55: „(1) Poate face obiectul plângerii modificarea sau anularea propriei hotărâri de către comisie.

(2) Dispoziţiile alin. (1) se aplică şi în cazul în care comisia judeţeană a emis, după încheierea procedurii de definitivare a activităţii sale, acte administrative contrare propriei hotărâri, dispoziţiile art. 53 alin. (2) rămânând aplicabile.”

Textele constituţionale invocate de autorii excepţiei sunt cele ale art. 21 şi 47 din Constituţie, care, ulterior sesizării, a fost modificată şi completată prin Legea de revizuire a Constituţiei României nr. 429/2003, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 758 din 29 octombrie 2003 şi republicată de Consiliul Legislativ, în temeiul art. 152 din Constituţie, în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 767 din 31 octombrie 2003, cu reactualizarea denumirilor şi dându-se textelor o nouă numerotare. După republicare textele constituţionale invocate au numerotarea şi conţinutul următoare:

− Art. 21: „(1) Orice persoană se poate adresa justiţiei pentru apărarea drepturilor, a libertăţilor şi a intereselor sale legitime.

(2) Nici o lege nu poate îngrădi exercitarea acestui drept.

(3) Părţile au dreptul la un proces echitabil şi la soluţionarea cauzelor într-un termen rezonabil.

(4) Jurisdicţiile speciale administrative sunt facultative şi gratuite.”;

− Art. 51: „(1) Cetăţenii au dreptul să se adreseze autorităţilor publice prin petiţii formulate numai în numele semnatarilor.

(2) Organizaţiile legal constituite au dreptul să adreseze petiţii exclusiv în numele colectivelor pe care le reprezintă.

(3) Exercitarea dreptului de petiţionare este scutită de taxă.

(4) Autorităţile publice au obligaţia să răspundă la petiţii în termenele şi în condiţiile stabilite potrivit legii.”

Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată că aceasta este neîntemeiată pentru considerentele ce urmează.

Potrivit art. 1 din Legea contenciosului administrativ nr. 29/1990, orice persoană fizică sau juridică, dacă se consideră vătămată în drepturile sale, recunoscute de lege, printr-un act administrativ sau prin refuzul nejustificat al unei autorităţi publice de a-i rezolva cererea referitoare la un drept recunoscut de lege, se poate adresa instanţei judecătoreşti competente, pentru anularea actului, recunoaşterea dreptului pretins şi repararea pagubei ce i-a fost cauzată [prin Decizia nr. 97 din 30 aprilie 1997, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 210 din 27 august 1997, Curtea Constituţională a statuat că art. 1 alin. (1) din Legea contenciosului administrativ nr. 29/1990 este abrogat potrivit art. 150 alin. (1) din Constituţie în ceea ce priveşte trimiterea la autorităţi administrative, urmând să-şi găsească aplicare directă prevederea art. 48 alin. (1) din Constituţie, care se referă la autorităţi publice].

Constituţia, în art. 126 intitulat „Instanţele judecătoreşti”, la alin. (6) prevede garantarea controlului judecătoresc al actelor administrative ale autorităţilor publice, pe calea contenciosului administrativ. Astfel instanţele de contencios administrativ, alături de celelalte instanţe judecătoreşti, alcătuiesc sistemul instanţelor judecătoreşti, în fruntea cărora se află Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. De aceea actele administrative ale autorităţilor publice − cu excepţia celor care privesc raporturile cu Parlamentul, precum şi a actelor de comandament cu caracter militar − sunt controlate, sub aspectul legalităţii, de instanţele de contencios administrativ. De altfel, art. 52 din Constituţie, referitor la „Dreptul persoanei vătămate de o autoritate publică”, la alin. (2) prevede: „Condiţiile şi limitele exercitării acestui drept se stabilesc prin lege organică”, iar Legea nr. 29/1990, care reglementează contenciosul administrativ, este, în sensul art. 73 alin. (3) lit. k) din Constituţie, o lege organică.

Invocarea încălcării prevederilor art. 51 din Constituţie, referitoare la dreptul de petiţionare, dovedeşte că autorul excepţiei face o confuzie în privinţa materiei reglementate.

Dreptul de petiţionare al cetăţenilor şi soluţionarea petiţiilor de către autorităţile publice constituie un domeniu diferit şi o procedură de urmat deosebită de cererile adresate justiţiei pentru apărarea drepturilor, a libertăţilor şi a intereselor legitime ale persoanei, cu procedura specifică de soluţionare a litigiilor de către instanţele de judecată corespunzătoare diferitelor grade şi faze ale judecăţii.

Prin Decizia nr. 296 din 8 iulie 2003, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 577 din 12 august 2003, Curtea a statuat că, potrivit art. 47 din Constituţie, cetăţenii au dreptul să se adreseze autorităţilor publice prin petiţii, care sunt scutite de taxe de timbru. Dreptul de petiţionare se concretizează în cereri, reclamaţii, sesizări şi propuneri în legătură cu rezolvarea unor probleme personale sau de grup, care nu presupun calea justiţiei, la care autorităţile au obligaţia de a răspunde în termenele şi condiţiile stabilite potrivit legii. În aceste condiţii sesizarea instanţelor judecătoreşti pentru valorificarea unui drept subiectiv nesocotit ori încălcat sau pentru realizarea unui interes care se poate obţine numai pe calea justiţiei nu este un aspect al dreptului de petiţionare, ci se circumscrie unor reguli specifice, proprii activităţii de judecată.

Faţă de cele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, republicată, precum şi al art. 13 alin. (1) lit. A.c) şi al art. 23 din Legea nr. 47/1992, republicată,

C U R T E A

În numele legii

D E C I D E:

Respinge excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 53 şi 55 din Legea fondului funciar nr. 18/1991, republicată, excepţie ridicată de Georgeta Dumitrescu în Dosarul nr. 1.269/2003 al Judecătoriei Lehliu-Gară.

Definitivă şi obligatorie.

Pronunţată în şedinţa publică din data de 11 martie 2004.