Decizia Curţii Constituţionale nr. 108/2004

M. Of. nr. 409 din 7 mai 2004

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

 

D E C I Z I A   Nr. 108

din 11 martie 2004

referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 18 lit. d) din Legea nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 − 22 decembrie 1989 şi a dispoziţiilor art. 2 poziţia 2.1 lit. A din Normele metodologice de aplicare unitară a Legii nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 − 22 decembrie 1989, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 498/2003

 

Nicolae Popa − preşedinte

Costică Bulai − judecător

Nicolae Cochinescu − judecător

Constantin Doldur − judecător

Kozsokár Gábor − judecător

Petre Ninosu − judecător

Şerban Viorel Stănoiu − judecător

Lucian Stângu − judecător

Ioan Vida − judecător

Aurelia Popa − procuror

Maria Bratu − magistrat-asistent

Pe  rol  se  află  soluţionarea  excepţiei  de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 18 lit. d) din Legea nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 − 22 decembrie 1989 şi a dispoziţiilor art. 2 poziţia 2.1 lit. A din Normele metodologice de aplicare unitară a Legii nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 − 22 decembrie 1989, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 498/2003, excepţie ridicată de Antonia Szigyarto în Dosarul nr. 7.355/2003 al Tribunalului Cluj − Secţia civilă.

La apelul nominal este prezentat autorul excepţiei, prin avocat Dan C. Stegăroiu, şi primarul municipiului Cluj Napoca, prin consilier juridic Teodor Sârb, lipsind celelalte părţi,  faţă  de  care  procedura  de  citare  este  legal îndeplinită.

Reprezentantul autorului excepţiei solicită admiterea acesteia, arătând că excluderea de sub controlul Curţii Constituţionale a actelor normative inferioare legii înlătură posibilitatea exercitării controlului de constituţionalitate asupra acestor acte normative, fapt ce contravine art. 1 alin. (5) din Constituţia republicată, potrivit căruia, „În România, respectarea Constituţiei, a supremaţiei sale şi a legilor este obligatorie”. Astfel, în cazul în speţă, deşi art. 2 din Legea nr. 10/2001 enumeră actele normative în baza cărora legiuitorul a considerat că imobilele au fost preluate abuziv, prin Hotărârea Guvernului nr. 498/2003, care aprobă Normele metodologice de aplicare unitară a Legii nr. 10/2001, tocmai aceste acte sunt considerate a fi titluri valabile pentru preluarea acestor imobile.

Cu privire la art. 18 lit. d) din Legea nr. 10/2001, arată că acesta contravine art. 16 alin. (1), art. 21 şi 41 din Constituţie, deoarece îi înlătură pe foştii proprietari de la beneficiul  prevederilor  art.  46  alin.  (2)  din  Legea nr. 10/2001, instituind astfel privilegii pentru chiriaşi.

Reprezentantul primarului municipiului Cluj-Napoca solicită respingerea excepţiei.

Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere, ca inadmisibilă, a excepţiei de neconstituţionalitate a  dispoziţiilor  art.  2  poziţia  2.1  lit.  A  din  Normele metodologice de aplicare unitară a Legii nr. 10/2001, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 498/2003, arătând că,  potrivit  art.  23  alin.  (1)  din  Legea  nr.  47/1992, republicată „Curtea Constituţională decide asupra excepţiilor ridicate  în  faţa  instanţelor  judecătoreşti  privind neconstituţionalitatea unei legi sau ordonanţe [...]”.

În ceea ce priveşte excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 18 lit. d) din Legea nr. 10/2001, pune concluzii de respingere ca neîntemeiată, arătând că este dreptul legiuitorului de a hotărî asupra regimului juridic al bunurilor intrate în proprietatea statului, astfel că măsurile reparatorii  prevăzute  de  textul  criticat  nu  contravin prevederilor constituţionale.

C U R T E A,

având  în  vedere  actele  şi  lucrările  dosarului,  reţine următoarele:

Prin Încheierea din 3 octombrie 2003, pronunţată în Dosarul nr. 7.355/2003, Tribunalul Cluj − Secţia civilă a sesizat  Curtea  Constituţională  cu  excepţia  de neconstituţionalitate a art. 18 lit. d) din Legea nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 − 22 decembrie 1989 şi a dispoziţiilor  art.  2  poziţia  2.1  lit.  A  din  Normele metodologice de aplicare unitară a Legii nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 − 22 decembrie 1989, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 498/2003, excepţie ridicată de Antonia Szigyarto.

În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se susţine că art. 18 lit. d) din Legea nr. 10/2001 contravine dispoziţiilor art. 16 alin. (1) din Constituţie, întrucât instituie privilegii pentru chiriaşi. De asemenea, se susţine că sunt încălcate şi dispoziţiile constituţionale privind accesul la justiţie, întrucât, arată autorul excepţiei, „pe această cale, se anulează beneficiul prevederii art. 46 alin. (2) şi art. 7 alin. (1) din Legea nr. 10/2001”. Şi, în fine, este invocată încălcarea art. 41 din Constituţie, deoarece „operează o nouă expropriere în favoarea chiriaşilor fără a fi vorba de o cauză de utilitate publică”.

Cu  privire  la  excepţia  de  neconstituţionalitate  a dispoziţiilor  art.  2  poziţia  2.1  lit.  A  din  Normele metodologice de aplicare unitară a Legii nr. 10/2001, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 498/2003, autorul excepţiei nu formulează o motivare coerentă, ci raportează această motivare la prevederile art. 23 alin. (1) din Legea nr.  47/1992,  republicată,  privind  competenţa  Curţii Constituţionale de a soluţiona excepţiile privind dispoziţiile unei legi sau ordonanţe.

Instanţa de judecată apreciază că prevederile art. 2 poziţia 2.1 lit. A din Normele metodologice de aplicare unitară a Legii nr. 10/2001 sunt constituţionale, „întrucât legalitatea  aplicării  unei  dispoziţii  se  raportează  la respectarea condiţiilor stabilite de actul normativ care cuprinde acea dispoziţie”.

De asemenea apreciază că şi dispoziţiile art. 18 lit. d) din  Legea  nr.  10/2001  sunt  constituţionale,  întrucât restituirea în natură a imobilului fostului proprietar ar echivala cu o expropiere a actualului proprietar, care a dobândit imobilul în baza Legii nr. 112/1995.

Potrivit  dispoziţiilor  art.  24  alin.  (1)  din  Legea nr. 47/1992, republicată, încheierea de sesizare a fost comunicată  preşedinţilor  celor  două  Camere  ale Parlamentului, precum şi Guvernului, pentru a-şi formula punctele  de  vedere  cu  privire  la  excepţia  de neconstituţionalitate ridicată. De asemenea, în conformitate cu  dispoziţiile  art.  18¹ din  Legea  nr.  35/1997,  cu modificările ulterioare, s-a solicitat punctul de vedere al instituţiei Avocatul Poporului.

Guvernul, în punctul său de vedere, arată că excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 2 poziţia 2.1 lit. A din Normele  metodologice de aplicare unitară a Legii nr. 10/2001 nu intră în competenţa de soluţionare a Curţii Constituţionale, asupra legalităţii acestora urmând a se pronunţa instanţele judecătoreşti.

În ceea ce priveşte critica art. 18 lit. d) din Legea nr. 10/2001,  arată  că  textul  criticat  nu  contravine prevederilor constituţionale. Legea nr. 10/2001, prin art. 46 alin. (4), dă posibilitatea fostului proprietar de a introduce acţiune în constatare a nulităţii absolute, dacă consideră că actele juridice de înstrăinare, având ca obiect imobile preluate cu titlu valabil, au fost încheiate cu încălcarea dispoziţiilor  imperative  ale  legilor  în  vigoare  la  data înstrăinării lor. Dispoziţia criticată nu este decât o aplicare a prevederilor constituţionale potrivit cărora „conţinutul şi limitele dreptului de proprietate sunt stabilite de lege.”

Avocatul Poporului, în punctul său de vedere, arată că soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 2 poziţia 2.1 lit. A din Normele metodologice de aplicare unitară a Legii nr. 10/2001 excedează competenţei Curţii Constituţionale, fiind de competenţa instanţelor judecătoreşti. Referitor la excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 18 lit. d) din Legea nr. 10/2001, arată că dispoziţiile criticate se referă la două situaţii distincte ce creează premisele unui tratament juridic diferit, astfel că nu este  încălcat  principiul  egalităţii  în  drepturi  şi  nici prevederile  constituţionale  referitoare  la  garantarea proprietăţii private.

Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere.

C U R T E A,

examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, susţinerile părţilor prezente, concluziile procurorului,  dispoziţiile  legale  criticate,  raportate  la prevederile  Constituţiei,  precum  şi  dispoziţiile  Legii nr. 47/1992, reţine următoarele:

Curtea  Constituţională  este  competentă,  potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţia republicată, ale art.  1  alin.  (1),  ale  art.  2,  3,  12  şi  23  din  Legea nr. 47/1992,  republicată,  să  soluţioneze  excepţia  de neconstituţionalitate cu care a fost sesizată.

Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 18 lit. d) din Legea nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada  6  martie  1945  −  22  decembrie  1989  şi dispoziţiile art. 2 poziţia 2.1 lit. A din Normele metodologice de aplicare unitară a Legii nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 − 22 decembrie 1989, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 498/2003.

Textele constituţionale invocate de autorii excepţiei sunt cele  ale  art.  16  alin.  (1),  art.  21  şi  ale  art.  41  din Constituţia  României,  care,  ulterior  sesizării,  a  fost modificată  şi  completată  prin  Legea  de  revizuire  a Constituţiei României nr. 429/2003, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 758 din 29 octombrie 2003, republicată de Consiliul Legislativ, în temeiul art. 152 din Constituţie, în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.  767  din  31  octombrie  2003,  cu  reactualizarea denumirilor şi dându-se textelor o nouă numerotare. După republicare textele constituţionale invocate au numerotarea şi conţinutul următoare:

− Art. 16 alin. (1): „Cetăţenii sunt egali în faţa legii şi a autorităţilor publice, fără privilegii şi fără discriminări.”;

− Art. 21: „(1) Orice persoană se poate adresa justiţiei pentru apărarea drepturilor, a libertăţilor şi a intereselor sale legitime.

(2) Nici o lege nu poate îngrădi exercitarea acestui drept.

(3) Părţile au dreptul la un proces echitabil şi la soluţionarea cauzelor într-un termen rezonabil.

(4) Jurisdicţiile speciale administrative sunt facultative şi gratuite.”;

− Art. 44: „(1) Dreptul de proprietate, precum şi creanţele asupra statului, sunt garantate. Conţinutul şi limitele acestor drepturi sunt stabilite de lege.

(2) Proprietatea privată este garantată şi ocrotită în mod egal de lege, indiferent de titular. Cetăţenii străini şi apatrizii pot dobândi dreptul de proprietate privată asupra terenurilor numai în condiţiile rezultate din aderarea României la Uniunea Europeană şi din alte tratate internaţionale la care România este parte, pe bază de reciprocitate, în condiţiile prevăzute prin lege organică, precum şi prin moştenire legală.

(3) Nimeni nu poate fi expropriat decât pentru o cauză de utilitate publică, stabilită potrivit legii, cu dreaptă şi prealabilă despăgubire.

(4) Sunt interzise naţionalizarea sau orice alte măsuri de trecere silită în proprietate publică a unor bunuri pe baza apartenenţei sociale, etnice, religioase, politice sau de altă natură discriminatorie a titularilor.

(5) Pentru lucrări de interes general, autoritatea publică poate folosi subsolul oricărei proprietăţi imobiliare, cu obligaţia de a despăgubi proprietarul pentru daunele aduse solului, plantaţiilor sau construcţiilor, precum şi pentru alte daune imputabile autorităţii.

(6) Despăgubirile prevăzute în alineatele (3) şi (5) se stabilesc de comun acord cu proprietarul sau, în caz de divergenţă, prin justiţie.

(7) Dreptul de proprietate obligă la respectarea sarcinilor privind protecţia mediului şi asigurarea bunei vecinătăţi, precum şi la respectarea celorlalte sarcini care, potrivit legii sau obiceiului, revin proprietarului.

(8) Averea dobândită licit nu poate fi confiscată. Caracterul licit al dobândirii se prezumă.

(9) Bunurile destinate, folosite sau rezultate din infracţiuni ori contravenţii pot fi confiscate numai în condiţiile legii.”

Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată următoarele:

I. Normele metodologice de aplicare unitară a Legii nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 − 22 decembrie 1989 au fost aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 498 din 18 aprilie 2003.

Dispoziţiile art. 146 lit. d) din Constituţia republicată prevăd  în  mod  expres  şi  limitativ  competenţa  Curţii Constituţionale  în  materia  controlului  concret  de constituţionalitate, în sensul că aceasta  „hotărăşte asupra excepţiilor de neconstituţionalitate privind legile şi ordonanţele, ridicate în faţa instanţelor judecătoreşti [...]”.

Art. 23 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicată, reluând această dispoziţie constituţională, precizează competenţa Curţii de a „decide asupra excepţiilor ridicate în faţa instanţelor judecătoreşti privind neconstituţionalitatea unei legi sau ordonanţe ori a unei dispoziţii dintr-o lege sau dintr-o ordonanţă în vigoare, de care depinde soluţionarea cauzei”.

Din examinarea dispoziţiilor alin. (6) al art. 23 din Legea nr.  47/1992,  republicată,  rezultă  că  excepţiile  de neconstituţionalitate  contrare  prevederilor  alin.  (1)  al aceluiaşi articol sunt inadmisibile, astfel că trebuia să fie respinse chiar de instanţa judecătorească printr-o încheiere motivată, fără a mai sesiza Curtea Constituţională.

Întrucât în cauză instanţa sesizată cu excepţia de neconstituţionalitate  a  unor  dispoziţii  din  Normele metodologice de aplicare unitară a Legii nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 − 22 decembrie 1989, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 498/2003, nu a aplicat dispoziţiile  art.  23  alin.  (6)  din  Legea  nr.  47/1992, republicată, revine Curţii Constituţionale să constate că actele  criticate  nu  intră  sub  incidenţa  controlului  de constituţionalitate exercitat de Curte, astfel că excepţia urmează să fie respinsă ca fiind inadmisibilă.

II. Curtea  urmează  a  exercita  controlul  de constituţionalitate cu privire la dispoziţiile art. 18 lit. d) din Legea nr. 10/2001, a căror redactare este următoarea:

− Art. 18: „Măsurile reparatorii se stabilesc numai în echivalent şi în următoarele cazuri: [...]

d) imobilul a fost înstrăinat fostului chiriaş cu respectarea dispoziţiilor Legii nr. 112/1995 pentru reglementarea situaţiei juridice a unor imobile cu destinaţia de locuinţe, trecute în proprietatea statului.”

Analizând criticile de neconstituţionalitate cu privire la aceste  dispoziţii,  Curtea  constată  că  acestea  sunt neîntemeiate pentru considerentele ce urmează.

Dispoziţiile art. 18 lit. d) din Legea nr. 10/2001 nu contravin prevederilor constituţionale referitoare la dreptul de proprietate privată, deoarece posibilitatea vânzării către chiriaşi a locuinţelor ce nu se restituie în natură foştilor proprietari constituie recunoaşterea, prin lege, a unui drept subiectiv, înlăturându-se astfel discriminarea anterioară, când un asemenea drept era recunoscut numai chiriaşilor din locuinţele  construite din fondurile statului.

Curtea Constituţională, în jurisprudenţa sa, ca, de exemplu, în Decizia nr. 136 din 21 octombrie 1998, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 448 din 24 noiembrie 1998, a statuat că o lege care dispune retrocedarea unor imobile nu poate să nu pornească de la premisa că bunurile ce se restituie sau pentru care se plătesc despăgubiri au aparţinut statului.

Tocmai  de  aceea  −  astfel  cum  a  statuat  Curtea Constituţională prin Decizia nr. 73/1995 − trebuie să se recunoască dreptul de a hotărî neîngrădit asupra regimului juridic al bunurilor intrate în patrimoniul său în baza unor titluri  conforme  cu  legislaţia  existentă  în  momentul dobândirii lor, precum şi de a stabili modul în care − prin restituire în natură, prin plata unor despăgubiri sau în orice altă modalitate − foştii proprietari sau moştenitorii acestora vor beneficia de reparaţii pentru prejudiciile suferite prin aplicarea unor prevederi legislative în perioada 6 martie 1945 − 22 decembrie 1989.

Considerentele din aceste decizii sunt valabile şi în prezenta cauză, neexistând temeiuri de natură a determina o reconsiderare a jurisprudenţei Curţii în materie.

Această prerogativă a statului este pe deplin compatibilă cu competenţa instanţelor judecătoreşti de a stabili, în fiecare caz, valabilitatea titlului de preluare, ceea ce este în deplină concordanţă cu prevederile art. 21 şi 126 din Constituţie.

Aşa fiind, nu are nici un temei afirmaţia autorului excepţiei potrivit căreia această posibilitate a cumpărării de către chiriaşi a locuinţelor nerestituite în natură constituie o „expropiere” în favoarea chiriaşilor, deoarece nu are nici o legătură cu cauzele de utilitate publică avute în vedere de Constituţie cu referire la condiţiile exproprierii [art. 44 alin. (3)], dat fiind că obiectul legii este cu totul altul decât exproprierea.

Şi, în fine, nu este întemeiată nici critica potrivit căreia dispoziţiile criticate ar crea „privilegii” pentru chiriaşi. În jurisprudenţa sa Curtea a reţinut în mod constant că principiul egalităţii nu înseamnă uniformitate, aşa încât, dacă la situaţii egale trebuie să corespundă un tratament egal, la situaţii diferite tratamentul nu poate fi decât diferit.

Faţă de cele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţia republicată, precum şi al art. 13 alin. (1) lit. A.c) şi al art. 23 din Legea nr. 47/1992, republicată,

C U R T E A

În numele legii

D E C I D E :

1. Respinge, ca fiind inadmisibilă, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 2 poziţia 2.1 lit. A din Normele metodologice de aplicare unitară a Legii nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 − 22 decembrie 1989, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 498/2003, excepţie ridicată de Antonia Szigyarto în Dosarul nr. 7.355/2003 al Tribunalului Cluj − Secţia civilă.

2. Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 18 lit. d) din Legea nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 − 22 decembrie 1989, ridicată de acelaşi autor în acelaşi dosar.

Definitivă şi obligatorie.

Pronunţată în şedinţa publică din data de 11 martie 2004.