Decizia Curţii Constituţionale nr. 1055/2008

M. Of. nr. 737 din 30 octombrie 2008

 

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

 

DECIZIA Nr. 1.055

din 9 octombrie 2008

referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 2 alin. (1) lit. i), art. 45 alin. (2) şi art. 47 din Legea nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945–22 decembrie 1989

 

Ioan Vida – preşedinte

Nicolae Cochinescu – judecător

Acsinte Gaspar – judecător

Petre Lăzăroiu – judecător

Tudorel Toader – judecător

Puskás Valentin Zoltán – judecător

Augustin Zegrean – judecător

Simona Ricu – procuror

Mihaela Ionescu – magistrat-asistent

Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 2 alin. (1) lit. i), art. 45 alin. (2) şi art. 47 din Legea nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945–22 decembrie 1989, excepţie ridicată de Mihaela Romaniţa în Dosarul nr. 23.861/3/2005 (nr. format vechi 2.571/2007) al Curţii de Apel Bucureşti – Secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie.

Dezbaterile au avut loc în şedinţa publică din data de 30 septembrie 2008, fiind consemnate în încheierea din acea dată, când, având nevoie de timp pentru a delibera, Curtea a amânat pronunţarea la 9 octombrie 2008.

CURTEA,

având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin Încheierea din 18 iunie 2008, pronunţată în Dosarul nr. 23.861/3/2005 (nr. format vechi 2.571/2007), Curtea de Apel Bucureşti – Secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 2 alin. (1) lit. i), art. 45 alin. (2) şi art. 47 din Legea nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945–22 decembrie 1989. Excepţia a fost ridicată de Mihaela Romaniţa într-o cauză civilă având ca obiect constatarea nulităţii absolute a unui contract de vânzare-cumpărare.

În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia susţine că la data la care a încheiat contractul de vânzare-cumpărare erau în vigoare prevederile Legii nr. 112/1995. Arată că prin Legea nr. 10/2001 s-a realizat distincţia „cu titlu valabil”, „fără titlu valabil”, care, în opinia autorului, „nu îşi găseşte aplicare asupra situaţiei juridice a imobilului dobândit prin încheierea unui contract de vânzare-cumpărare, în temeiul Legii nr. 112/1995”. Susţine că aplicarea textelor de lege criticate nu numai că are efecte retroactive, însă creează şi avantaje pentru o parte în proces în raport cu cealaltă, încălcând principiul constituţional al egalităţii cetăţenilor în faţa legii şi a autorităţilor publice. De asemenea, consideră că se aduce o atingere gravă dreptului de proprietate al unor persoane care au dobândit în proprietate imobile aflate în mod legitim în proprietatea statului la data încheierii actului juridic, potrivit dispoziţiilor legale în vigoare la acea dată. Cât priveşte dispoziţiile art. 47 din Legea nr. 10/2001, consideră că acestea contravin textelor constituţionale invocate, de vreme ce lipsesc de autoritatea de lucru judecat hotărârile judecătoreşti irevocabile, „permiţând redeschiderea unor procese definitiv închise”, textul de lege fiind astfel retroactiv.

Curtea de Apel Bucureşti – Secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. În acest sens, menţionează că noţiunile de imobile trecute „cu titlu” şi „fără titlu” în proprietatea statului existau încă de la intrarea în vigoare a Legii nr. 112/1995. Arată, de asemenea, că includerea de către legiuitor în sfera de reglementare a legii şi a persoanelor cărora li s-au respins anterior acţiunile în revendicare reprezintă opţiunea legiuitorului privind modul de reparare a injustiţiilor şi a abuzurilor din legislaţia trecută, având în vedere că în cele mai multe cazuri aceste acţiuni au fost respinse pe motivul că imobilul fusese înstrăinat de către stat, nefiind reglementată posibilitatea primirii despăgubirilor. Consideră că textele de lege criticate sunt conforme dispoziţiilor constituţionale ale art. 44 referitoare la garantarea şi ocrotirea dreptului de proprietate privată, având în vedere teza a doua a alin. (1) a acestui articol, potrivit căreia conţinutul şi limitele acestui drept sunt stabilite de lege.

Potrivit dispoziţiilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

Avocatul Poporului consideră că textele de lege criticate sunt constituţionale. În acest sens, arată că acestea nu aduc atingere principiului neretroactivităţii legii, soluţia de restituire a unor categorii de imobile fiind rezultatul opţiunii legiuitorului şi are la bază exercitarea dreptului acestuia de a decide asupra modului de reparare a injustiţiilor şi abuzurilor din legislaţia trecută cu privire la dreptul de proprietate. Totodată, consideră că dispoziţiile criticate se aplică tuturor persoanelor aflate în situaţia reglementată de ipoteza normelor juridice, fără a institui privilegii sau discriminări pe considerente arbitrare, iar exercitarea prerogativelor dreptului de proprietate nu trebuie absolutizată, legiuitorul fiind îndreptăţit să stabilească conţinutul şi limitele dreptului de proprietate şi cadrul juridic pentru exercitarea atributelor acestuia.

Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile de lege criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:

Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.

Obiect al excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie prevederile art. 2 alin. (1) lit. i), art. 45 alin. (2) şi art. 47 din Legea nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945–22 decembrie 1989, republicată, în urma adoptării Legii nr. 247/2005, în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 798 din 2 septembrie 2005, cu următorul conţinut:

– Art. 2 alin. (1) lit. i): „În sensul prezentei legi, prin imobile preluate în mod abuziv se înţelege:

[…]

i) orice alte imobile preluate fără titlu valabil sau fără respectarea dispoziţiilor legale în vigoare la data preluării, precum şi cele preluate fără temei legal prin acte de dispoziţie ale organelor locale ale puterii sau ale administraţiei de stat.”;

– Art. 45 alin. (2): „Actele juridice de înstrăinare, inclusiv cele făcute în cadrul procesului de privatizare, având ca obiect imobile preluate fără titlu valabil, sunt lovite de nulitate absolută, în afară de cazul în care actul a fost încheiat cu bună-credinţă.”;

– Art. 47: „Persoanele îndreptăţite, precum şi persoanele vătămate într-un drept al lor, cărora până la data intrării în vigoare a prezentei legi li s-au respins, prin hotărâri judecătoreşti definitive şi irevocabile, acţiunile având ca obiect bunuri preluate în mod abuziv de stat, de organizaţii cooperatiste sau de orice alte persoane juridice, pot solicita, indiferent de natura soluţiilor pronunţate, măsuri reparatorii în natură sau prin echivalent, în condiţiile prezentei legi.”

Autorul excepţiei invocă încălcarea dispoziţiilor constituţionale ale art. 15 alin. (2) relative la neretroactivitatea legii, ale art. 16 alin. (1) privind egalitatea în drepturi, ale art. 44 alin. (2) teza întâi referitoare la dreptul de proprietate privată şi ale art. 53 privind restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi.

I. Examinând excepţia, Curtea reţine că s-a pronunţat prin mai multe decizii cu privire la art. 2 alin. (1) lit. i) şi art. 45 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, constatând că aceste texte de lege sunt constituţionale.

Astfel, cu privire la constituţionalitatea art. 2 alin. (1) lit. i) din Legea nr. 10/2001, Curtea, prin Decizia nr. 556 din 25 octombrie 2005, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.046 din 24 noiembrie 2005, a decis că soluţia de restituire a unor asemenea categorii de imobile este rezultatul opţiunii legiuitorului şi are la bază exercitarea dreptului de a decide asupra modului de reparare a injustiţiilor şi a abuzurilor din legislaţia anterioară.

Referitor la prevederile art. 45 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, prin Decizia nr. 145 din 25 martie 2004, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 377 din 29 aprilie 2004, Curtea a constatat că acest text de lege nu încalcă dispoziţiile constituţionale privind protecţia proprietăţii private şi s-a statuat că prevederea legală criticată recunoaşte validitatea titlului de proprietate al dobânditorului de bună-credinţă al unui imobil preluat de stat fără titlu valabil, recunoscând, în acelaşi timp, şi titlul proprietarului iniţial, însă în condiţiile art. 2 alin. (2) din acelaşi act normativ. În ceea ce priveşte pretinsa contrarietate cu dispoziţiile art. 15 alin. (2) din Constituţie, Curtea a statuat, prin Decizia nr. 191 din 25 iunie 2002, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 567 din 1 august 2002, şi prin Decizia nr. 826 din 16 noiembrie 2006, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1006 din 18 decembrie 2006, că prevederile art. 45 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, aplicând principiul ocrotirii bunei-credinţe şi pe cel al aparenţei de drept, nu consacră o soluţie legislativă novatoare şi, prin urmare, nu poate fi socotit retroactiv.

Cele statuate în deciziile menţionate îşi menţin valabilitatea şi în prezenta cauză, neintervenind elemente noi, de natură a determina o reconsiderare a jurisprudenţei Curţii Constituţionale.

Totodată, Curtea constată că prevederile art. 2 alin. (1) lit. i) şi art. 45 alin. (2) din Legea nr. 10/2001 nu contravin dispoziţiilor constituţionale ale art. 16 privind egalitatea în drepturi, întrucât acestea se aplică tuturor persoanelor aflate în situaţia reglementată de ipoteza normelor juridice, fără a institui privilegii sau discriminări pe considerente arbitrare şi nici nu prevăd o restrângere a exerciţiului unor drepturi sau suprimarea acestora.

II. Cât priveşte prevederile art. 47 din Legea nr. 10/2001, acestea se referă la persoanele îndreptăţite care au formulat acţiuni în justiţie, pe calea dreptului comun, având ca obiect bunuri imobile preluate abuziv de stat, de organizaţii cooperatiste sau de orice alte persoane juridice, aşa cum sunt acestea definite prin art. 2 coroborat cu art. 6 din lege, acţiuni care au fost respinse prin hotărâri judecătoreşti definitive şi irevocabile. Astfel, potrivit textului de lege criticat, indiferent dacă respingerea acţiunii a fost făcută prin pronunţarea asupra fondului cauzei sau pe cale de excepţie, persoanele îndreptăţite vor putea solicita măsuri reparatorii în natură sau prin echivalent în condiţiile Legii nr. 10/2001.

Totodată, Curtea reţine că, potrivit art. 2 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, persoanele ale căror imobile au fost preluate fără titlu valabil îşi păstrează calitatea de proprietari avută la data preluării, pe care o exercită după primirea deciziei sau a hotărârii judecătoreşti de restituire, conform prevederilor prezentei legi.

Curtea constată că art. 47 din Legea nr. 10/2001 este neconstituţional, fiind contrar principiului garantării şi ocrotirii proprietăţii astfel cum este consacrat de art. 44 din Constituţie, fiind încălcat dreptul de proprietate al dobânditorului de bună-credinţă în condiţiile Legii nr. 112/1995. Astfel, persoanele fizice şi persoanele juridice cărora li s-a recunoscut şi consolidat prin hotărâre judecătorească irevocabilă dreptul de proprietate asupra unui imobil ce cade sub incidenţa Legii nr. 10/2001 nu pot fi obligate la restituirea acestora, atâta timp cât această măsură nu are o justificare serioasă, întemeiată pe o cauză de utilitate publică, în sensul art. 44 alin. (3) din Constituţie.

Curtea reţine că art. 47 din Legea nr. 10/2001 nu poate constitui temei juridic nou pentru introducerea unei alte acţiuni de restituire a aceluiaşi imobil, întrucât legiuitorul nu poate să dispună nici chiar prin lege asupra unui drept câştigat printr-o hotărâre judecătorească definitivă şi irevocabilă decât dacă ar avea loc o expropriere pentru cauză de utilitate publică.

Totodată, Curtea reţine că textul de lege criticat retroactivează în măsura în care lipseşte de orice efecte juridice, respectiv de puterea lucrului judecat, hotărâri judecătoreşti irevocabile prin care persoanelor îndreptăţite sau altor persoane vătămate într-un drept al lor li s-au respins cereri de revendicare sau de anulare a unor contracte de vânzare-cumpărare având ca obiect imobile preluate de stat sau de alte persoane juridice. Astfel, legea nouă nu poate, fără a retroactiva, să se aplice şi situaţiilor litigioase rezolvate prin hotărâri judecătoreşti definitive şi irevocabile.

Chiar dacă principiul puterii de lucru judecat nu este un principiu constituţional, încălcarea lui prin textul de lege criticat contravine principiului separaţiei puterilor în stat, întrucât legiuitorul nu poate desfiinţa hotărâri judecătoreşti definitive şi irevocabile, intervenind astfel în procesul de realizare a justiţiei.

În acest sens, Curtea a reţinut prin Decizia nr. 6 din 11 noiembrie 1992, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 48 din 4 martie 1993, că, în virtutea principiului separaţiei puterilor în stat, Parlamentul nu are dreptul să intervină în procesul de realizare a justiţiei. Dreptul de control al

Parlamentului se exercită asupra modului cum funcţionează organele puterii judecătoreşti, el stabilind în acest scop regulile după care se desfăşoară activitatea de judecată. Potrivit

Constituţiei, acest drept însă se poate exercita numai cu respectarea autorităţii de lucru judecat şi fără a împiedica instanţele judecătoreşti de a-şi exercita atribuţiile prevăzute de art. 124 din Constituţie, de realizare a justiţiei. O imixtiune a puterii legislative care ar pune autoritatea judecătorească în imposibilitatea de a funcţiona, chiar dacă numai cu referire la o anumită categorie de cauze şi pentru o anumită perioadă de timp, ar avea drept consecinţă ruperea echilibrului constituţional dintre aceste autorităţi. De aceea, o dispoziţie legală prin care se suspendă cursul judecăţii sau executarea hotărârilor judecătoreşti definitive referitoare la anumite cauze determinate este neconstituţională.  

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1–3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu majoritate de voturi, în ceea ce priveşte soluţia de admitere,

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

1. Admite excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 47 din Legea nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945–22 decembrie 1989, excepţie ridicată de Mihaela Romaniţa în Dosarul nr. 23.861/3/2005 (nr. format vechi 2.571/2007) al Curţii de Apel Bucureşti – Secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi familie.

2. Respinge excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 2 alin. (1) lit. i) şi art. 45 alin. (2) din Legea nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945–22 decembrie 1989, excepţie ridicată în acelaşi dosar de acelaşi autor.

Definitivă şi general obligatorie.

Decizia se comunică celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernului.

Pronunţată în şedinţa publică din data de 9 octombrie 2008.