Decizia Curţii Constituţionale nr. 104/2004

M. Of. nr. 328 din 16 aprilie 2004

 

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

 

D E C I Z I A   Nr. 104

din 9 martie 2004 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 7 alin. 1, 4 şi 6 din Legea nr. 85/1992 privind vânzarea de locuinţe şi spaţii cu altă destinaţie construite din fondurile statului şi din fondurile unităţilor economice sau bugetare de stat, republicată, precum şi a legii în integralitatea ei

 

Nicolae Popa − preşedinte

Costică Bulai − judecător

Nicolae Cochinescu − judecător

Constantin Doldur − judecător

Kozsokár Gábor − judecător

Petre Ninosu − judecător

Şerban Viorel Stănoiu − judecător

Lucian Stângu − judecător

Ioan Vida − judecător

Aurelia Popa − procuror

Doina Suliman − magistrat-asistent şef

Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 7 alin. 1, 4 şi 6 din

Legea nr. 85/1992 privind vânzarea de locuinţe şi spaţii cu altă destinaţie construite din fondurile statului şi din fondurile unităţilor economice sau bugetare de stat, republicată, precum şi a legii în integralitatea ei, excepţie ridicată de Societatea Comercială „Electromontaj” − S.A. din Bucureşti în dosarele nr. 1.204/R/2003, nr. 1.271/R/2003 şi nr. 1.156/R/2003 ale Curţii de Apel Braşov − Secţia civilă.

La apelul nominal se prezintă consilierul juridic Bogdan Constantin Iordache, pentru autorul excepţiei, şi avocatul Dan Stoian, pentru părţile Ion Florea, Hollanda Laszlo şi Eugen Marin.

Curtea, având în vedere că excepţiile de neconstituţionalitate ridicate în dosarele nr. 526D/2003, nr. 527D/2003 şi nr. 528D/2003 au un conţinut identic, pune în discuţie, din oficiu, problema conexării cauzelor.

Reprezentantul autorului excepţiilor de neconstituţionalitate nu se opune conexării cauzelor.

Avocatul părţilor este de acord cu conexarea dosarelor.

Reprezentantul Ministerului Public, având în vedere art. 164 din Codul de procedură civilă, nu se opune conexării cauzelor.

Curtea, în temeiul dispoziţiilor art. 16 din Legea nr. 47/1992, republicată, coroborate cu cele ale art. 164 din Codul de procedură civilă, dispune conexarea dosarelor nr. 527D/2003 şi nr. 528D/2003 la Dosarul nr. 526D/2003, care este primul înregistrat.

Consilierul juridic, pentru autorul excepţiei, arată că obligarea la vânzare a locuinţelor cu terenul aferent de către o societate comercială cu capital integral privat către persoanele fizice, beneficiare ale contractelor de închiriere, pe considerente sociale, reprezintă o expropriere pentru utilitate publică. Toate considerentele sociale care au motivat apariţia legii au avut la bază neputinţa statului de a asigura din fonduri bugetare creşterea calităţii vieţii şi a unui trai decent, ceea ce a golit de conţinut şi formă însuşi dreptul de proprietate privată. În final, solicită admiterea excepţiei de neconstituţionalitate pentru argumentele invocate în susţinerea acesteia.

Avocatul părţilor solicită respingerea excepţiei de neconstituţionalitate a art. 7 din Legea nr. 85/1992 ca neîntemeiată, considerând că acest text de lege nu contravine prevederilor constituţionale invocate. În ceea ce priveşte critica ce vizează neconstituţionalitatea legii în integralitatea sa, apreciază că nu are nici o relevanţă, deoarece de restul textelor din lege nu depinde judecarea cauzei de către instanţa de judecată.

Reprezentantul Ministerului Public, având în vedere jurisprudenţa în materie a Curţii Constituţionale, pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiată.

C U R T E A,

având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin încheierile din 6 noiembrie 2003 şi 10 noiembrie 2003, pronunţate în dosarele nr. 1.204/R/2003, nr. 1.271/R/2003 şi nr. 1.156/R/2003, Curtea de Apel Braşov − Secţia civilă a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 7 alin. 1, 4 şi 6 din Legea nr. 85/1992 privind vânzarea de locuinţe şi spaţii cu altă destinaţie construite din fondurile statului şi din fondurile unităţilor economice sau bugetare de stat, republicată, precum şi a legii în integralitatea ei. Excepţia a fost ridicată de Societatea Comercială „Electromontaj” − S.A. din Bucureşti cu ocazia soluţionării recursurilor declarate împotriva unor decizii civile pronunţate de Tribunalul Braşov în dosarele nr. 1.032/2003, nr. 1.026/2003 şi nr. 822/2003.

În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia susţine că dispoziţiile legale criticate contravin prevederilor constituţionale ale art. 41, 49, art. 72 alin. (3) lit. k), art. 74 alin. (1), precum şi celor ale art. 135, astfel cum acestea au fost modificate prin Legea de revizuire a Constituţiei României. În acest sens, apreciază că „obligarea la vânzare a apartamentelor cu terenul aferent de către o societate comercială cu capital integral privat către persoane fizice, beneficiare ale contractelor de închiriere, angajaţi sau nu ai societăţii respective, pe considerente sociale de a crea condiţii pentru creşterea calităţii vieţii, de a lua măsuri de dezvoltare economică şi de protecţie socială, de a da posibilitatea chiriaşilor de a cumpăra locuinţele la a căror construire au contribuit direct sau indirect, reprezintă o expropriere pentru utilitate publică şi ar trebui să fie asimilată cu exproprierea”. De asemenea, precizează faptul că, deşi Legea nr. 85/1992 reglementează dobândirea dreptului de proprietate, „ea nu a fost adoptată în forma cerută de legea supremă” ca lege organică, ci doar ca lege ordinară.

Curtea de Apel Braşov apreciază că dispoziţiile art. 7 din Legea nr. 85/1992 nu contravin prevederilor constituţionale invocate de autorul excepţiei. În opinia instanţei, oricărui drept subiectiv îi corespunde o obligaţie corelativă, în cauza de faţă fiind vorba despre dreptul chiriaşului de a cumpăra locuinţa, căruia îi corespunde obligaţia unităţii de a vinde această locuinţă. De asemenea, instanţa consideră că textul legal criticat nu înfrânge prevederile constituţionale ale art. 41, cu menţiunea expresă că limitele şi conţinutul acestor drepturi sunt stabilite de lege, dispoziţiile art. 7 fiind în deplină concordanţă şi cu jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului, în acest sens invocând cazul Zubani versus Italia.

Potrivit prevederilor art. 24 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicată, încheierile de sesizare au fost comunicate preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate.

Guvernul consideră că excepţia este neîntemeiată, întrucât legea criticată nu contravine prevederilor constituţionale invocate.

Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate.

C U R T E A,

examinând încheierile de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului, rapoartele întocmite în cauze de judecătorul-raportor, susţinerile părţilor prezente, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei republicate, precum şi dispoziţiile Legii nr. 47/1992, reţine următoarele:

Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, republicată, ale art. 1 alin. (1), ale art. 2, 3, 12 şi 23 din Legea nr. 47/1992, republicată, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate ridicată.

Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie, în principal, dispoziţiile art. 7 alin. 1, 4 şi 6 din Legea nr. 85/1992 privind vânzarea de locuinţe şi spaţii cu altă destinaţie construite din fondurile statului şi din fondurile unităţilor economice sau bugetare de stat, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 264 din 15 iulie 1998, dispoziţii care au următoarea redactare:

„Locuinţele construite din fondurile unităţilor economice sau bugetare de stat, până la data intrării în vigoare a prezentei legi, altele decât locuinţele de intervenţie, vor fi vândute titularilor contractelor de închiriere, la cererea acestora, cu plata integrală sau în rate a preţului, în condiţiile Decretului-lege nr. 61/1990 şi ale prezentei legi. [...]

Evaluarea şi vânzarea locuinţelor prevăzute la alin. 1 şi 2 şi la art. 1 alin. 1, pentru care nu s-au încheiat contracte de vânzare-cumpărare până la data intrării în vigoare a prezentei legi, se vor face în condiţiile Decretului-lege nr. 61/1990 şi ale prezentei legi, completate cu prevederile referitoare la coeficienţii de uzură din Decretul nr. 93/1977, la un preţ indexat în funcţie de creşterea salariului minim brut pe ţară la data cumpărării, faţă de cel existent la data intrării în vigoare a Legii nr. 85/1992. [...]

Beneficiază de prevederile alin. 1 şi chiriaşii care nu sunt angajaţii unităţilor proprietare.”

În susţinerea neconstituţionalităţii acestor texte de lege autorul excepţiei invocă încălcarea următoarelor prevederi din Constituţia republicată, care, în noua lor redactare şi numerotare, au următorul conţinut:

− Art. 44: (1) Dreptul de proprietate, precum şi creanţele asupra statului, sunt garantate. Conţinutul şi limitele acestor drepturi sunt stabilite de lege.

(2) Proprietatea privată este garantată şi ocrotită în mod egal de lege, indiferent de titular. Cetăţenii străini şi apatrizii pot dobândi dreptul de proprietate privată asupra terenurilor numai în condiţiile rezultate din aderarea României la Uniunea Europeană şi din alte tratate internaţionale la care România este parte, pe bază de reciprocitate, în condiţiile prevăzute prin lege organică, precum şi prin moştenire legală.

(3) Nimeni nu poate fi expropriat decât pentru o cauză de utilitate publică, stabilită potrivit legii, cu dreaptă şi prealabilă despăgubire.

(4) Sunt interzise naţionalizarea sau orice alte măsuri de trecere silită în proprietate publică a unor bunuri pe baza apartenenţei sociale, etnice, religioase, politice sau de altă natură discriminatorie a titularilor.

(5) Pentru lucrări de interes general, autoritatea publică poate folosi subsolul oricărei proprietăţi imobiliare, cu obligaţia de a despăgubi proprietarul pentru daunele aduse solului, plantaţiilor sau construcţiilor, precum şi pentru alte daune imputabile autorităţii.

(6) Despăgubirile prevăzute în alineatele (3) şi (5) se stabilesc de comun acord cu proprietarul sau, în caz de divergenţă, prin justiţie.

(7) Dreptul de proprietate obligă la respectarea sarcinilor privind protecţia mediului şi asigurarea bunei vecinătăţi, precum şi la respectarea celorlalte sarcini care, potrivit legii sau obiceiului, revin proprietarului.

(8) Averea dobândită licit nu poate fi confiscată. Caracterul licit al dobândirii se prezumă.

(9) Bunurile destinate, folosite sau rezultate din infracţiuni ori contravenţii pot fi confiscate numai în condiţiile legii.”;

− Art. 53: „(1) Exerciţiul unor drepturi sau al unor libertăţi poate fi restrâns numai prin lege şi numai dacă se impune, după caz, pentru: apărarea securităţii naţionale, a ordinii, a sănătăţii ori a moralei publice, a drepturilor şi a libertăţilor cetăţenilor; desfăşurarea instrucţiei penale; prevenirea consecinţelor unei calamităţi naturale, ale unui dezastru ori ale unui sinistru deosebit de grav.

(2) Restrângerea poate fi dispusă numai dacă este necesară într-o societate democratică. Măsura trebuie să fie proporţională cu situaţia care a determinat-o, să fie aplicată în mod nediscriminatoriu şi fără a aduce atingere existenţei dreptului sau a libertăţii.”;

− Art. 136: „(1) Proprietatea este publică sau privată.

(2) Proprietatea publică este garantată şi ocrotită prin lege şi aparţine statului sau unităţilor administrativ-teritoriale.

(3) Bogăţiile de interes public ale subsolului, spaţiul aerian, apele cu potenţial energetic valorificabil, de interes naţional, plajele, marea teritorială, resursele naturale ale zonei economice şi ale platoului continental, precum şi alte bunuri stabilite de legea organică, fac obiectul exclusiv al proprietăţii publice.

(4) Bunurile proprietate publică sunt inalienabile. În condiţiile legii organice, ele pot fi date în administrare regiilor autonome ori instituţiilor publice sau pot fi concesionate ori închiriate; de asemenea, ele pot fi date în folosinţă gratuită instituţiilor de utilitate publică.

(5) Proprietatea privată este inviolabilă, în condiţiile legii organice.”

Examinând excepţia, Curtea constată că asupra constituţionalităţii dispoziţiilor art. 7 din Legea nr. 85/1992, republicată, s-a pronunţat prin numeroase decizii, precum Decizia nr. 40 din 14 martie 2000, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 242 din 1 iunie 2000, Decizia nr. 164 din 22 mai 2001, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 492 din 23 august 2001, precum şi Decizia nr. 278 din 1 iulie 2003, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 565 din 6 august 2003, statuând că aceste dispoziţii sunt constituţionale.

Cu acele prilejuri, Curtea a reţinut că dispoziţiile art. 7 din Legea nr. 85/1992, republicată, reprezintă o normă de justiţie socială, întrucât dau posibilitatea chiriaşilor să cumpere locuinţele la construirea cărora au contribuit direct sau indirect în vechiul sistem statal-juridic. Pe această bază s-a apreciat că dispoziţiile art. 7 din actul normativ criticat sunt nu numai conforme literei şi spiritului art. 41 şi 135 din Constituţie, ci şi legitimate din punct de vedere economic, social şi moral.

Prin Decizia nr. 357 din 12 decembrie 2002, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 140 din 4 martie 2003, Curtea a statuat că, în cazul privatizării unităţilor din ale căror fonduri a fost construită locuinţa ce a făcut obiectul vânzării, obligaţia de vânzare către chiriaşi, prevăzută de dispoziţiile Legii nr. 85/1992, este o obligaţie in rem, deci în considerarea obiectului (locuinţa construită din fondurile unităţii economice sau bugetare), iar nu o obligaţie in personam, care ar fi avut în considerare societatea comercială ce a luat naştere pe calea privatizării.

Întrucât nu au intervenit elemente noi de natură să determine reconsiderarea jurisprudenţei Curţii Constituţionale, atât soluţiile, cât şi considerentele cuprinse în aceste decizii îşi păstrează valabilitatea şi în cauza de faţă.

În ceea ce priveşte înfrângerea prevederilor constituţionale ale art. 53, referitor la restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi, dispoziţiile art. 7 din Legea nr. 85/1992, republicată, instituie o limitare legală a dreptului de proprietate, exercitat de unităţile economice sau de societăţile comerciale asupra acestor locuinţe, indiferent dacă acestea au capital integral privat sau de stat. Această limitare însă este conformă dispoziţiilor constituţionale invocate de autorul excepţiei, fiind justificată din punct de vedere social şi moral, întrucât chiriaşii au contribuit la construirea acestor locuinţe, iar statul are obligaţia constituţională de a asigura condiţiile necesare pentru creşterea calităţii vieţii şi pentru un trai decent.

De asemenea, nu poate fi primită nici critica autorului excepţiei potrivit căreia Legea nr. 85/1992, ca lege ce reglementează dobândirea dreptului de proprietate, nu a fost adoptată conform exigenţelor art. 73 alin. (3) lit. m) şi art. 76 alin. (1) din Constituţia republicată, potrivit cărora:

− Art. 73 alin. (3): „Prin lege organică se reglementează: […]

m) regimul juridic general al proprietăţii şi al moştenirii;”;

− Art. 76 alin. (1): „Legile organice şi hotărârile privind regulamentele Camerelor se adoptă cu votul majorităţii membrilor fiecărei Camere.”

În acest sens, întrucât Legea nr. 85/1992 conţine principii privind evaluarea şi vânzarea unor locuinţe şi nu regimul general al proprietăţii, Curtea reţine că nu era necesar ca acest act normativ să fie adoptat cu procedura prevăzută pentru legea organică.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţia republicată, precum şi al art. 13 alin. (1) lit. A.c), al art. 23 alin. (1) şi (6) şi al art. 25 alin. (1) şi (3) din Legea nr. 47/1992, republicată,

C U R T E A

În numele legii

D E C I D E:

Respinge excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 7 alin. 1, 4 şi 6 din Legea nr. 85/1992 privind vânzarea de locuinţe şi spaţii cu altă destinaţie construite din fondurile statului şi din fondurile unităţilor economice sau bugetare de stat, republicată, precum şi a legii în integralitatea ei, excepţie ridicată de Societatea Comercială „Electromontaj” − S.A. din Bucureşti în dosarele nr. 1.204/R/2003, nr. 1.271/R/2003 şi nr. 1.156/R/2003 ale Curţii de Apel Braşov − Secţia civilă.

Definitivă şi obligatorie.

Pronunţată în şedinţa publică din data de 9 martie 2004.