Decret al Consiliul
de Stat nr. 340/1981
B.Of. nr. 92 din 27
noiembrie 1981
Consiliul de Stat
DECRET
privind
regimul emițătoarelor radioelectrice
Consiliul de Stat al Republicii
Socialiste România d e c r e t e a z ă:
Art. 1. Deținerea,
construirea, instalarea, experimentarea sau folosirea emițătoarelor
radioelectrice este admisă numai pe baza autorizării, dată în condițiile legii,
de Ministerul Transporturilor și Telecomunicațiilor.
Dispozițiile
alin. 1 nu se aplică în cazul emițătoarelor radioelectrice din dotarea forțelor
armate ale Republicii Socialiste România și a gărzilor patriotice.
Art. 2. Evidența
emițătoarelor radioelectrice a căror deținere, construire, instalare,
experimentare sau folosire este autorizată se întocmește și se ține de
Ministerul Transporturilor și Telecomunicațiilor.
Evidența
emițătoarelor radioelectrice din dotarea forțelor armate ale Republicii
Socialiste România, precum și a gărzilor patriotice, se întocmește și se ține,
după caz, de Ministerul Apărării Naționale sau de Ministerul de Interne.
Art. 3. Ministerul
Transporturilor și Telecomunicațiilor comunică Ministerului de
Interne Departamentul securității statului caracteristicile de
lucru ale emițătoarelor radioelectrice autorizate, precum și modificările acestor
caracteristici pe care le-a aprobat ulterior eliberării autorizației, potrivit
datelor din anexa*) la
prezentul decret. Comunicarea se face cu cel puțin 5 zile înainte de data
intrării în vigoare a autorizației ori a aprobării modificărilor la caracteristicile
de lucru ale emițătoarelor radioelectrice prevăzute în autorizație.
Art. 4. Ministerul
Apărării Naționale comunică Ministerului de Interne Departamentul securității
statului caracteristicile de lucru ale emițătoarelor radioelectrice din evidența
sa, precum și modificările acestor caracteristici, potrivit datelor din anexa
la prezentul decret. Comunicarea se face cu cel puțin 5 zile înainte de
intrarea în funcțiune a emițătoarelor radioelectrice sau de operarea
modificărilor caracteristicilor de lucru ale acestora.
În
cazuri de urgență, comunicarea prevăzută la alin. 1 se poate face în mai puțin
de 5 zile, dar nu mai tîrziu de 48 de ore de la
punerea în funcțiune a emițătoarelor radioelectrice sau de la modificarea
caracteristicilor de lucru ale acestora.
Art. 5. Ministerul
Transporturilor și Telecomunicațiilor exercită controlul asupra modului în care
sînt respectate dispozițiile legale privind regimul
emițătoarelor radioelectrice supuse autorizării.
În
îndeplinirea atribuțiilor ce-i revin, potrivit legii, Ministerul de
Interne Departamentul securității statului efectuează controlul
asupra respectării dispozițiilor legale privind regimul tuturor emițătoarelor
radioelectrice.
Art. 6. Constituie
infracțiuni și se pedepsesc cu închisoare de la 3 luni la 2 ani sau cu amendă
următoarele fapte:
a)
deținerea, construirea, instalarea, experimentarea sau folosirea emițătoarelor
radioelectrice, precum și modificarea caracteristicilor de lucru ale acestora,
cu excepția celor din evidența forțelor armate ale Republicii Socialiste
România, fără autorizarea Ministerului Transporturilor și Telecomunicațiilor;
b)
folosirea emițătoarelor radioelectrice din evidența forțelor armate ale
Republicii Socialiste România fără a se comunica Ministerului de
Interne Departamentul securității statului caracteristicile de
lucru sau modificările intervenite la acestea.
În
situațiile prevăzute la lit. a), emițătoarele radioelectrice se sigilează în
vederea confiscării sau luării altor măsuri.
Art. 7. Constituie
contravenții și se sancționează cu amendă de la 1.000 la 3.000 lei următoarele
fapte:
a)
refuzul persoanelor fizice sau juridice, care, în condițiile prezentului
decret, dețin, construiesc, instalează, experimentează sau folosesc emițătoare
radioelectrice, de a se supune controlului efectuat de organele prevăzute la
art. 5;
b) necomunicarea la Ministerul de
Interne Departamentul securității statului a caracteristicilor de
lucru ale emițătoarelor radioelectrice autorizate ori a modificărilor aprobate
și intervenite la aceste caracteristici;
c)
comunicarea, din culpă, la Ministerul de Interne Departamentul
securității statului a unor date inexacte sau incomplete cu privire la
caracteristicile de lucru ale emițătoarelor radioelectrice ori la modificările
intervenite la aceste caracteristici.
Art. 8. Contravențiile
prevăzute la art. 7 lit. a) se constată de către persoane, anume împuternicite,
din Ministerul Transporturilor și Telecomunicațiilor, precum și din Ministerul
de Interne Departamentul securității statului.
Contravențiile
prevăzute la art. 7 lit. b) și c) se constată numai de persoane anume
împuternicite de Ministerul de Interne Departamentul securității
statului.
Agenții
constatatori aplică și sancțiunile.
Pentru
unitățile militare ale Ministerului Apărării Naționale, stabilirea
contravențiilor prevăzute la art. 7 și aplicarea sancțiunilor pentru săvîrșirea lor se fac de către ofițerii anume împuterniciți
de acest minister, pe baza constatărilor proprii ori la sesizarea organelor de
control ale Ministerului de Interne.
Art. 9. Împotriva
procesului-verbal de constatare a contravenției se poate face plîngere în termen de 15 zile de la data comunicării.
Plîngerea împotriva procesului-verbal
se soluționează de către conducătorul organului din care face parte agentul
constatator sau de către alt cadru ierarhic superior agentului constatator,
împuternicit de conducătorul acestui organ.
În
cazul în care contravenția este constatată de o persoană anume împuternicită
din cadrul Ministerului de Interne Departamentul securității
statului sau al Ministerului Apărării Naționale, plîngerea
se rezolvă de către comandantul unității din care aceasta face parte.
Art. 10. Dispozițiile
art. 8 și 9 se completează cu prevederile Legii nr.
32/1968 privind stabilirea și sancționarea contravențiilor, în
măsura în care prin prezentul decret nu se dispune altfel.
Art. 11. Decretul
nr.
544/1969 privind organizarea evidenței stațiilor de radioemisie și Hotărîrea Consiliului de Miniștri nr.
2284/1969 pentru stabilirea și sancționarea contravențiilor la
normele privind evidența stațiilor de radio-emisie, precum și orice alte
dispoziții contrare, se abrogă.
NICOLAE
CEAUȘESCU
Președintele
Republicii
Socialiste România