Decret nr. 1315/2005
M. Of. nr. 1155 din 20 decembrie 2005
PREŞEDINTELE ROMÂNIEI
D E C R E T
privind promulgarea Legii pentru
înfiinţarea comunei Estelnic prin reorganizarea
comunei Poian, judeţul Covasna
În temeiul prevederilor art. 77 alin. (1) şi ale
art. 100 alin. (1) din Constituţia României, republicată,
Preşedintele României d e c r e t e a z ă:
Articol unic. – Se promulgă Legea pentru
înfiinţarea comunei Estelnic prin reorganizarea
comunei Poian, judeţul Covasna, şi se dispune
publicarea acestei legi în Monitorul Oficial al României, Partea I.
PREŞEDINTELE ROMÂNIEI
TRAIAN BĂSESCU
Bucureşti, 14 decembrie 2005.
Nr. 1.315.