Consiliul Legislativ ● Repertoriul legislaţiei României – Fişa actului –
|
|
L. nr. 203 / 2018
|
Lege privind măsuri de eficientizare a achitării amenzilor contravenţionale
|
|
|
M. Of. nr. 647 / 25 iul. 2018
|
– intră în vigoare în termen de 30 zile de la data publicării în Monitorul Oficial al României, Partea I, cu excepţia art. 1-17 care intră în vigoare la data de 1 ian. 2019. La data intrării în vigoare a prezentei legi, dispoziţiile din actele normative în vigoare care stabilesc achitarea a jumătate din minimul amenzii contravenţionale, într-un termen mai mic decât cel prevăzut la art. 28 alin. (1) din OG. nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 180/2002, cu modificările şi completările ulterioare, se abrogă
|
|
|
|
|
|
|
| 1. |
|
Promulgare prin
|
|
Decret pentru promulgarea Legii privind măsuri de eficientizare a achitării amenzilor contravenţionale (în vigoare)
|
|
|
|
|
|
|
|
| 2. |
|
Modificări prin
|
|
Ordonanţă de urgenţă privind instituirea unor măsuri în domeniul investiţiilor publice şi a unor măsuri fiscal-bugetare, modificarea şi completarea unor acte normative şi prorogarea unor termene (în vigoare)
|
|
|
|
|
modifică art. 21 alin. (1)
|
|
|
| 3. |
|
Modificări prin
|
|
Lege pentru modificarea şi completarea Legii nr. 203/2018 privind măsuri de eficientizare a achitării amenzilor contravenţionale (în vigoare)
|
|
|
|
|
modifică art. 11 alin. (2); introduce alin. (11) la art. 21; dispune republicarea cu renumerotare

Modifică
|
|
Lege privind Codul de procedură fiscală
|
|
|
|
|
modifică art. 226 alin. (7)
|
|
|
| 2. |
|
Modifică
|
|
Hotărâre pentru aprobarea Regulamentului de aplicare a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice
|
|
|
|
|
la data intrării în vigoare a ordinului ministrului afacerilor interne prevăzut la art. 109 alin. (4) din OUG. nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice, cu modificările şi completările ulterioare, anexele nr. 1A şi 1D se abrogă
|
|
|
| 3. |
|
Modifică
|
|
Ordonanţă de urgenţă privind circulaţia pe drumurile publice
|
|
|
|
|
modifică art. 109 alin. (4); abrogă art. 109 alin. (5) - (8) şi art. 120 alin. (2) şi (3)
|
|
|
| 4. |
|
Modifică
|
|
Ordonanţă privind regimul juridic al contravenţiilor
|
|
|
|
|
modifică art. 8 alin. (3) şi (4), art. 16 alin. (1), art. 17, art. 18, art. 25 alin. (3), art. 26 alin. (1) şi (3), art. 27, art. 28 alin. (1) şi art. 37; introduce alin. (5) la art. 8 şi alin. (31) - (33) la art. 39
|
|
|
|
|
|
|