|
|
Consiliul Legislativ ● Repertoriul legislaţiei României – Fişa actului la 20 nov. 2024 –
|
|
L. nr. 227 / 2015
|
Lege privind Codul fiscal
|
|
|
M. Of. nr. 688 / 10 sept. 2015
|
– intră în vigoare la 1 ian. 2016; – Notă: Prevederile art. 291 alin. (3) lit. c) pct. 3 din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal, cu modificările şi completările ulterioare, astfel cum a fost modificat prin prezenta ordonanţă de urgenţă, intră în vigoare la data de 1 martie 2021 şi se aplică până la intrarea în vigoare a art. I pct. 160 din Legea nr. 296/2020 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 227/2015 privind Codul fiscal, cu modificările şi completările ulterioare; – Notă: Prin derogare de la prevederile art. 4 din Legeanr. 227/2015 prevederile art. LII din O.U.G. nr. 168/2022 (cu ref. la pct. 1, 2, 6 şi 7)intră în vigoare la data publicării O.U.G. nr. 168/2022 în Monitorul Oficial al României, Partea I, cu următoarele excepţii: – a) prevederile pct. 3 şi 4 care intră în vigoare la data de 1 ianuarie 2023 şi se aplică începând cu veniturile aferente lunii ianuarie 2023; – b) prevederile pct. 5 care intră în vigoare la data de 1 ianuarie 2023; – Prin derogare de la prevederile art. 4 din Legea nr. 227/2015, prevederile art. LIV (cu referire la modificarea O.G. nr. 16/2022), intră în vigoare la data de 1 ianuarie 2023 şi se aplică începând cu veniturile aferente lunii ianuarie 2023
|
|
|
|
|
1. |
Decizia CSJ / ICCJ nr. 5 / 2020
|
M. Of. nr. 480 / 5 iun. 2020
|
cu referire la art. 139 alin. (1) lit. a), art. 142 lit. s) pct. 3, precum şi art. 157 alin. (1) lit. a) şi alin. (2)
|
2. |
Decizia CSJ / ICCJ nr. 6 / 2022
|
M. Of. nr. 337 / 6 apr. 2022
|
cu referire la art. 265
|
3. |
Decizia CSJ / ICCJ nr. 15 / 2023
|
M. Of. nr. 989 / 31 oct. 2023
|
În interpretarea şi aplicarea unitară a dispoziţiilor prevăzute de art. 452 alin. (1) lit. h) din Legea nr. 227/2015 privind Codulfiscal stabileşte că, drept urmare a ieşirii din fondul legislaţiei active a dispoziţiilor art. 270 alin. (3) din Legea nr. 86/2006 privindCodul vamal, în perioada 5 mai–16 iunie 2022, deţinerea în afara antrepozitului fiscal şi/sau comercializarea pe teritoriul Românieipeste limita de 10.000 de ţigarete supuse marcării, fără a fi marcate, marcate necorespunzător ori cu marcaje false, provenind dincontrabandă, fapte anterioare intrării în vigoare a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 85/2022, constituie infracţiunea prevăzutăde art. 452 alin. (1) lit. h) din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal
|
4. |
Decizia CSJ / ICCJ nr. 44 / 2024
|
M. Of. nr. 1065 / 24 oct. 2024
|
art. 60 pct. 5, art. 1381 şi art. 154 alin. (1) lit. r)
|
|
|
|
|
Sigur doriţi ştergerea acestui eveniment PASIV, cu evenimentul activ corespunzător ?
Notă: Ştergerea NU poate fi refăcută ! |
| 1. |
|
Excepţie de neconst. RESPINSĂ ca neîntemeiată prin
|
|
Decizia nr. 548 din 18 septembrie 2018 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 456 alin. (1) lit. f) şi art. 464 alin. (1) lit. f) din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal (în vigoare)
|
|
|
|
|
art. 456 alin. (1) lit. f) şi art. 464 alin. (1) lit. f)
|
|
|
|
|
Sigur doriţi ştergerea acestui eveniment PASIV, cu evenimentul activ corespunzător ?
Notă: Ştergerea NU poate fi refăcută ! |
| 2. |
|
Excepţie de neconst. RESPINSĂ ca neîntemeiată prin
|
|
Decizia nr. 293 din 26 aprilie 2018 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 461 alin. (1), alin. (5) şi alin. (7) teza a doua, art. 466 alin. (1) şi alin. (3) şi ale art. 471 alin. (1) şi alin. (4) teza a doua din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal (în vigoare)
|
|
|
|
|
art. 461 alin. (1), (5) şi alin. (7) teza a doua, art. 466 alin. (1) şi (3) şi ale art. 471 alin. (1) şi alin. (4) teza a doua
|
|
|
|
|
Sigur doriţi ştergerea acestui eveniment PASIV, cu evenimentul activ corespunzător ?
Notă: Ştergerea NU poate fi refăcută ! |
| 3. |
|
Excepţie de neconst. RESPINSĂ ca neîntemeiată prin
|
|
Decizia nr. 586 din 25 septembrie 2018 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 23 lit. i) din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal (în vigoare)
|
|
|
|
|
art. 23 lit. i)
|
|
|
|
|
Sigur doriţi ştergerea acestui eveniment PASIV, cu evenimentul activ corespunzător ?
Notă: Ştergerea NU poate fi refăcută ! |
| 4. |
|
Excepţie de neconst. RESPINSĂ ca inadmisibilă prin
|
|
Decizia nr. 568 din 20 septembrie 2018 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 471 alin. (2) şi alin. (4) din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal (în vigoare)
|
|
|
|
|
art. 471 alin. (2)

| 5. |
|
Excepţie de neconst. RESPINSĂ ca neîntemeiată prin
|
|
Decizia nr. 568 din 20 septembrie 2018 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 471 alin. (2) şi alin. (4) din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal (în vigoare)
|
|
|
|
|
art. 471 alin. (4)
|
|
|
|
|
Sigur doriţi ştergerea acestui eveniment PASIV, cu evenimentul activ corespunzător ?
Notă: Ştergerea NU poate fi refăcută ! |
| 6. |
|
Excepţie de neconst. RESPINSĂ ca neîntemeiată prin
|
|
Decizia nr. 567 din 20 septembrie 2018 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 316 alin. (9) şi alin. (11) lit. h) din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal (în vigoare)
|
|
|
|
|
art. 316 alin. (9) şi alin. (11) lit. h)
|
|
|
|
|
Sigur doriţi ştergerea acestui eveniment PASIV, cu evenimentul activ corespunzător ?
Notă: Ştergerea NU poate fi refăcută ! |
| 7. |
|
Excepţie de neconst. RESPINSĂ ca neîntemeiată prin
|
|
Decizia nr. 343 din 23 mai 2019 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 316 alin. (11) lit. h) din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal, în redactarea anterioară modificărilor aduse prin Legea nr. 177/2017 privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 3/2017 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 227/2015 privind Codul fiscal (în vigoare)
|
|
|
|
|
art. 316 alin. (11) lit. h)
|
|
|
|
|
Sigur doriţi ştergerea acestui eveniment PASIV, cu evenimentul activ corespunzător ?
Notă: Ştergerea NU poate fi refăcută ! |
| 8. |
|
Excepţie de neconst. RESPINSĂ ca neîntemeiată prin
|
|
Decizia nr. 606 din 10 octombrie 2019 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 471 alin. (1), (2) şi (4) din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal (în vigoare)
|
|
|
|
|
art. 471 alin. (1) şi (4)
|
|
|
|
|
Sigur doriţi ştergerea acestui eveniment PASIV, cu evenimentul activ corespunzător ?
Notă: Ştergerea NU poate fi refăcută ! |
| 9. |
|
Excepţie de neconst. RESPINSĂ ca inadmisibilă prin
|
|
Decizia nr. 606 din 10 octombrie 2019 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 471 alin. (1), (2) şi (4) din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal (în vigoare)
|
|
|
|
|
art. 471 alin. (2)
|
|
|
|
|
Sigur doriţi ştergerea acestui eveniment PASIV, cu evenimentul activ corespunzător ?
Notă: Ştergerea NU poate fi refăcută ! |
| 10. |
|
Excepţie de neconst. RESPINSĂ ca neîntemeiată prin
|
|
Decizia nr. 11 din 14 ianuarie 2020 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 60 pct. 2 din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal (în vigoare)
|
|
|
|
|
art. 60 pct. 2
|
|
|
|
|
Sigur doriţi ştergerea acestui eveniment PASIV, cu evenimentul activ corespunzător ?
Notă: Ştergerea NU poate fi refăcută ! |
| 11. |
|
Excepţie de neconst. RESPINSĂ ca neîntemeiată prin
|
|
Decizia nr. 572 din 1 octombrie 2019 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 253 alin. (6) şi ale art. 287 din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, precum şi ale art. 460 alin. (8) şi ale art. 489 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal (în vigoare)
|
|
|
|
|
art. 460 alin. (8) şi art. 489 alin. (1) şi (2)
|
|
|
|
|
Sigur doriţi ştergerea acestui eveniment PASIV, cu evenimentul activ corespunzător ?
Notă: Ştergerea NU poate fi refăcută ! |
| 12. |
|
Excepţie de neconst. RESPINSĂ ca neîntemeiată prin
|
|
Decizia nr. 575 din 1 octombrie 2019 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 460 alin. (6) şi (8) din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal, precum şi ale pct. 38 şi 39 din titlul IX din Hotărârea Guvernului nr. 1/2016 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 227/2015 privind Codul fiscal (în vigoare)
|
|
|
|
|
art. 460 alin. (6) şi (8)
|
|
|
|
|
Sigur doriţi ştergerea acestui eveniment PASIV, cu evenimentul activ corespunzător ?
Notă: Ştergerea NU poate fi refăcută ! |
| 13. |
|
Excepţie de neconst. RESPINSĂ ca neîntemeiată prin
|
|
Decizia nr. 777 din 28 noiembrie 2019 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 278 alin. (4) lit. a) din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal (în vigoare)
|
|
|
|
|
art. 278 alin. (4) lit. a)
|
|
|
|
|
Sigur doriţi ştergerea acestui eveniment PASIV, cu evenimentul activ corespunzător ?
Notă: Ştergerea NU poate fi refăcută ! |
| 14. |
|
Excepţie de neconst. RESPINSĂ ca neîntemeiată prin
|
|
Decizia nr. 266 din 4 iunie 2020 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 475 alin. (3)-(5) din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal (în vigoare)
|
|
|
|
|
art. 475 alin. (3)–(5)
|
|
|
|
|
Sigur doriţi ştergerea acestui eveniment PASIV, cu evenimentul activ corespunzător ?
Notă: Ştergerea NU poate fi refăcută ! |
| 15. |
|
Excepţie de neconst. RESPINSĂ ca neîntemeiată prin
|
|
Decizia nr. 410 din 18 iunie 2020 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 457, art. 458, art. 459 şi ale art. 495 din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal (în vigoare)
|
|
|
|
|
art. 457–459 şi art. 495
|
|
|
|
|
Sigur doriţi ştergerea acestui eveniment PASIV, cu evenimentul activ corespunzător ?
Notă: Ştergerea NU poate fi refăcută ! |
| 16. |
|
Excepţie de neconst. RESPINSĂ ca neîntemeiată prin
|
|
Decizia nr. 826 din 17 noiembrie 2020 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 458 alin. (1) din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal (în vigoare)
|
|
|
|
|
art. 458 alin. (1)
|
|
|
|
|
Sigur doriţi ştergerea acestui eveniment PASIV, cu evenimentul activ corespunzător ?
Notă: Ştergerea NU poate fi refăcută ! |
| 17. |
|
Excepţie de neconst. RESPINSĂ ca inadmisibilă prin
|
|
Decizia nr. 405 din 10 iunie 2021 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 464 alin. (3) raportat la art. 464 alin. (1) lit. r) şi t) din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal (în vigoare)
|
|
|
|
|
art. 464 alin. (3) raportat la art. 464 alin. (1) lit. r) şi t)
|
|
|
|
|
Sigur doriţi ştergerea acestui eveniment PASIV, cu evenimentul activ corespunzător ?
Notă: Ştergerea NU poate fi refăcută ! |
| 18. |
|
Excepţie de neconst. RESPINSĂ ca neîntemeiată prin
|
|
Decizia nr. 425 din 17 iunie 2021 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 489 din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal (în vigoare)
|
|
|
|
|
art. 489
|
|
|
|
|
Sigur doriţi ştergerea acestui eveniment PASIV, cu evenimentul activ corespunzător ?
Notă: Ştergerea NU poate fi refăcută ! |
| 19. |
|
Excepţie de neconst. RESPINSĂ ca inadmisibilă prin
|
|
Decizia nr. 315 din 11 mai 2021 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 269 alin. (1) şi (2) şi ale art. 455 alin. (2) din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal (în vigoare)
|
|
|
|
|
art. 269 alin. (1) şi (2) şi art. 455 alin. (2)
|
|
|
|
|
Sigur doriţi ştergerea acestui eveniment PASIV, cu evenimentul activ corespunzător ?
Notă: Ştergerea NU poate fi refăcută ! |
| 20. |
|
Excepţie de neconst. RESPINSĂ ca neîntemeiată prin
|
|
Decizia nr. 368 din 3 iunie 2021 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 267 alin. (4) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal şi ale art. 474 alin. (10) din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal (în vigoare)
|
|
|
|
|
art. 474 alin. (10)
|
|
|
|
|
Sigur doriţi ştergerea acestui eveniment PASIV, cu evenimentul activ corespunzător ?
Notă: Ştergerea NU poate fi refăcută ! |
| 21. |
|
Excepţie de neconst. RESPINSĂ ca neîntemeiată prin
|
|
Decizia nr. 535 din 15 iulie 2021 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 456 alin. (2) lit. j) şi ale art. 464 alin. (2) lit. h) din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal (în vigoare)
|
|
|
|
|
art. 456 alin. (2) lit. j) şi art. 464 alin. (2) lit. h)
|
|
|
|
|
Sigur doriţi ştergerea acestui eveniment PASIV, cu evenimentul activ corespunzător ?
Notă: Ştergerea NU poate fi refăcută ! |
| 22. |
|
Excepţie de neconst. RESPINSĂ ca inadmisibilă prin
|
|
Decizia nr. 448 din 24 iunie 2021 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 468 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal (în vigoare)
|
|
|
|
|
art. 468 alin. (1) şi (2)
|
|
|
|
|
Sigur doriţi ştergerea acestui eveniment PASIV, cu evenimentul activ corespunzător ?
Notă: Ştergerea NU poate fi refăcută ! |
| 23. |
|
Excepţie de neconst. RESPINSĂ ca neîntemeiată prin
|
|
Decizia nr. 877 din 16 decembrie 2021 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 458 alin. (4) din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal (în vigoare)
|
|
|
|
|
art. 458 alin. (4)
|
|
|
|
|
Sigur doriţi ştergerea acestui eveniment PASIV, cu evenimentul activ corespunzător ?
Notă: Ştergerea NU poate fi refăcută ! |
| 24. |
|
Excepţie de neconst. RESPINSĂ ca neîntemeiată prin
|
|
Decizia nr. 833 din 9 decembrie 2021 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 489 din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal (în vigoare)
|
|
|
|
|
art. 489
|
|
|
|
|
Sigur doriţi ştergerea acestui eveniment PASIV, cu evenimentul activ corespunzător ?
Notă: Ştergerea NU poate fi refăcută ! |
| 25. |
|
Excepţie de neconst. RESPINSĂ ca neîntemeiată prin
|
|
Decizia nr. 836 din 9 decembrie 2021 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 489 alin. (5) din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal (în vigoare)
|
|
|
|
|
art. 489 alin. (5)
|
|
|
|
|
Sigur doriţi ştergerea acestui eveniment PASIV, cu evenimentul activ corespunzător ?
Notă: Ştergerea NU poate fi refăcută ! |
| 26. |
|
Excepţie de neconst. RESPINSĂ ca neîntemeiată prin
|
|
Decizia nr. 553 din 14 septembrie 2021 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 489 alin. (5) şi (6) din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal (în vigoare)
|
|
|
|
|
art. 489 alin. (5) şi (6)
|
|
|
|
|
Sigur doriţi ştergerea acestui eveniment PASIV, cu evenimentul activ corespunzător ?
Notă: Ştergerea NU poate fi refăcută ! |
| 27. |
|
Excepţie de neconst. RESPINSĂ ca inadmisibilă prin
|
|
Decizia nr. 659 din 19 octombrie 2021 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 269 alin. (1) şi (2) şi ale art. 455 alin. (2) din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal (în vigoare)
|
|
|
|
|
art. 269 alin. (1) şi (2) şi art. 455 alin. (2)
|
|
|
|
|
Sigur doriţi ştergerea acestui eveniment PASIV, cu evenimentul activ corespunzător ?
Notă: Ştergerea NU poate fi refăcută ! |
| 28. |
|
Excepţie de neconst. RESPINSĂ ca neîntemeiată prin
|
|
Decizia nr. 661 din 19 octombrie 2021 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 76 alin. (2) lit. p) din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal (în vigoare)
|
|
|
|
|
art. 76 alin. (2) lit. p)
|
|
|
|
|
Sigur doriţi ştergerea acestui eveniment PASIV, cu evenimentul activ corespunzător ?
Notă: Ştergerea NU poate fi refăcută ! |
| 29. |
|
Excepţie de neconst. RESPINSĂ ca neîntemeiată prin
|
|
Decizia nr. 560 din 14 septembrie 2021 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 458 alin. (4) din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal (în vigoare)
|
|
|
|
|
art. 458 alin. (4)
|
|
|
|
|
Sigur doriţi ştergerea acestui eveniment PASIV, cu evenimentul activ corespunzător ?
Notă: Ştergerea NU poate fi refăcută ! |
| 30. |
|
Excepţie de neconst. RESPINSĂ ca neîntemeiată prin
|
|
Decizia nr. 660 din 19 octombrie 2021 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 489 alin. (5) şi (6) din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal (în vigoare)
|
|
|
|
|
art. 489 alin. (5) şi (6)
|
|
|
|
|
Sigur doriţi ştergerea acestui eveniment PASIV, cu evenimentul activ corespunzător ?
Notă: Ştergerea NU poate fi refăcută ! |
| 31. |
|
Excepţie de neconst. RESPINSĂ ca inadmisibilă prin
|
|
Decizia nr. 192 din 6 aprilie 2023 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 11 alin. (11) şi (13) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal şi ale art. 11 alin. (8) din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal (în vigoare)
|
|
|
|
|
art. 11 alin. (8)
|
|
|
|
|
Sigur doriţi ştergerea acestui eveniment PASIV, cu evenimentul activ corespunzător ?
Notă: Ştergerea NU poate fi refăcută ! |
| 32. |
|
Excepţie de neconst. RESPINSĂ ca inadmisibilă prin
|
|
Decizia nr. 288 din 25 mai 2023 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 460 alin. (6) şi (8) din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal (în vigoare)
|
|
|
|
|
art. 460 alin. (6) şi (8)
|
|
|
|
|
Sigur doriţi ştergerea acestui eveniment PASIV, cu evenimentul activ corespunzător ?
Notă: Ştergerea NU poate fi refăcută ! |
| 33. |
|
Excepţie de neconst. RESPINSĂ ca neîntemeiată prin
|
|
Decizia nr. 569 din 31 octombrie 2023 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 458 alin. (4), în redactarea iniţială, şi ale art. 495 lit. a) din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal (în vigoare)
|
|
|
|
|
art. 458 alin. (4), în redactarea iniţială, şi art. 495 lit. a)
|
|
|
|
|
Sigur doriţi ştergerea acestui eveniment PASIV, cu evenimentul activ corespunzător ?
Notă: Ştergerea NU poate fi refăcută ! |
| 34. |
|
Excepţie de neconst. RESPINSĂ ca neîntemeiată prin
|
|
Decizia nr. 669 din 28 noiembrie 2023 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 458 şi 459 din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal (în vigoare)
|
|
|
|
|
art. 458 şi 459
|
|
|
|
|
Sigur doriţi ştergerea acestui eveniment PASIV, cu evenimentul activ corespunzător ?
Notă: Ştergerea NU poate fi refăcută ! |
| 35. |
|
Excepţie de neconst. RESPINSĂ ca inadmisibilă prin
|
|
Decizia nr. 475 din 20 septembrie 2023 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 268 alin. (1) şi (2), în redactarea iniţială, şi ale art. 275 din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, precum şi ale art. 11 alin. (1) din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal (în vigoare)
|
|
|
|
|
art. 11 alin. (1)
|
|
|
|
|
Sigur doriţi ştergerea acestui eveniment PASIV, cu evenimentul activ corespunzător ?
Notă: Ştergerea NU poate fi refăcută ! |
| 36. |
|
Excepţie de neconst. RESPINSĂ ca neîntemeiată prin
|
|
Decizia nr. 351 din 11 iulie 2024 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 484 alin. (1) şi (3) din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal (în vigoare)
|
|
|
|
|
art. 484 alin. (1) şi (3)
|
|
|
|
|
Sigur doriţi ştergerea acestui eveniment PASIV, cu evenimentul activ corespunzător ?
Notă: Ştergerea NU poate fi refăcută ! |
| 37. |
|
Excepţie de neconst. RESPINSĂ ca inadmisibilă prin
|
|
Decizia nr. 354 din 11 iulie 2024 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 458 alin. (4) din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal (în vigoare)
|
|
|
|
|
art. 458 alin. (4)
|
|
|
|
|
Sigur doriţi ştergerea acestui eveniment PASIV, cu evenimentul activ corespunzător ?
Notă: Ştergerea NU poate fi refăcută ! |
| 38. |
|
Excepţie de neconst. RESPINSĂ ca neîntemeiată prin
|
|
Decizia nr. 359 din 11 iulie 2024 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 458 alin. (4) din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal (în vigoare)
|
|
|
|
|
art. 458 alin. (4)
|
|
|
|
|
Sigur doriţi ştergerea acestui eveniment PASIV, cu evenimentul activ corespunzător ?
Notă: Ştergerea NU poate fi refăcută ! |
| 39. |
|
Excepţie de neconst. RESPINSĂ ca neîntemeiată prin
|
|
Decizia nr. 350 din 11 iulie 2024 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 60 pct. 1 din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal (în vigoare)
|
|
|
|
|
art. 60 pct. 1
|
|
|
|
|
Sigur doriţi ştergerea acestui eveniment PASIV, cu evenimentul activ corespunzător ?
Notă: Ştergerea NU poate fi refăcută ! |
| 40. |
|
Excepţie de neconst. RESPINSĂ ca inadmisibilă prin
|
|
Decizia nr. 97 din 5 martie 2024 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 7 pct. 3 şi ale art. 67 din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal (în vigoare)
|
|
|
|
|
art. 7 pct. 3 şi art. 67
|
|
|
|
|
| 1. |
|
Promulgare prin
|
|
Decret pentru promulgarea Legii privind Codul fiscal (în vigoare)
|
|
|
|
|
|
|
|
| 2. |
|
Modificări prin
|
|
Ordonanţă de urgenţă pentru modificarea şi completarea unor acte normative, precum şi pentru reglementarea unor măsuri bugetare (în vigoare)
|
|
|
|
|
introduce lit. g) la art. 495
|
|
|
| 3. |
|
Modificări prin
|
|
Ordonanţă de urgenţă pentru modificarea şi completarea Legii nr. 227/2015 privind Codul fiscal şi a Legii nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală (în vigoare)
|
|
|
|
|
modifică art. 15 alin. (1) lit. b), art., 43 alin. (2), art. 47 lit. c), art. 51 alin. (1), art.52 alin. (1), art. 68 alin. (4) lit. k), art. 68 alin. (7) lit. d) , art. 76 alin. (3) lit. g), art. 78 alin. (2) lit. b), art. 97 alin. (7) prima teză, art. 101 alin. (9), art. 125 alin. (1) lit. c), art. 137 alin. (2), art. 148 alin. (4) lit. b), art. 151 alin. (6), art. 153 alin. (2), art. 157 alin. (2), art. 183, art. 185 alin. (2), art. 187 alin. (1) lit. j), art. 187 alin. (2), art. 193 alin. (2), art. 195 alin. (2), art. 202, art. 204 alin. (2), art. 207 alin. (4), art. 210 alin. (2), art. 212 alin. (2), art. 224 alin. (4) lit. b), art. 470 alin. (7), art. 471 alin. (2) şi (3), art. 474 alin. (7) lit. a), art. 475 alin. (3) şi (5), art. 481 alin. (2) lit. a), art. 485 alin. (1) lit. f), art. 494 alin. (6) şi (12), art. 495 lit. a), b), c) şi d); introduce alin. (5) şi (6) la art. 51, alin. (8) la art. 133, lit. d) la art. 141, lit. g) la alin. (2) al art. 291, alin. (41) la art. 493; abrogă art. 43 alin. (6), art. 97 alin. (9), art. 133 alin. (2); dispune republicarea cu renumerotare
|
|
|
| 4. |
|
Modificări prin
|
|
Ordonanţă de urgenţă privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2016, prorogarea unor termene, precum şi unele măsuri fiscal-bugetare (în vigoare)
|
|
|
|
|
modifică art. 153 alin. (1) lit. m), art. 160 alin. (1), art. 168 alin. (9) şi art. 254
|
|
|
| 5. |
|
Modificări prin
|
|
Lege privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 50/2015 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 227/2015 privind Codul fiscal şi a Legii nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală (în vigoare)
|
|
|
|
|
modifică art. 80 alin. (2) lit. d), art. 101 alin. (9), art. 168 alin. (7), art. 224 alin. (5), art. 263 lit. f), art. 307 alin. (6), art. 331 alin. (2) lit. g), art. 360 alin. (6), art. 361, art. 402 alin. (10) şi (11), art. 403 alin. (2), art. 404 alin. (2) şi (5), art. 406 alin. (1) lit. b), art. 409 alin. (2), art. 410 alin. (1), art. 412 alin. (8), art. 432 alin. (1), art. 434, art. 435 alin. (3), (4) şi alin. (9) lit. a), art. 455 alin. (2) şi (4), art. 457 alin. (3), art. 458 alin. (1) lit. a), art. 460 alin. (6), art. 461 alin. (6), (11) şi (12), art. 462 alin. (5), art. 463 alin. (2) şi (4), art. 466 alin. (8) şi (9), art. 467 alin. (5); introduce lit. g1) la alin. (2) al art. 13, alin. (11) la art. 26, alin. (4) la art. 223, alin. (7) la art. 331, lit. e) la alin.(6) al art. 362, alin. (41) şi (51) la art. 455, alin. (6) la art. 462, alin. (41) şi (51) la art. 463, alin. (21) la art. 465, alin. (6) la art. 467
|
|
|
| 6. |
|
Modificări prin
|
|
Ordonanţă de urgenţă privind unele măsuri financiare în vederea finalizării proiectelor finanţate din fondurile Uniunii Europene aferente perioadei de programare 2007-2013, precum şi unele măsuri fiscal-bugetare (în vigoare)
|
|
|
|
|
modifică art. 495 lit. a)-c) şi e); introduce art. 4951
|
|
|
| 7. |
|
Modificări prin
|
|
Lege pentru modificarea şi completarea Legii nr. 273/2004 privind procedura adopţiei, precum şi a altor acte normative (în vigoare)
|
|
|
|
|
modifică art. 153 alin. (1) lit. h), denumirea marginală a art. 162, art. 162, art. 168 alin. (10)
|
|
|
| 8. |
|
Modificări prin
|
|
Lege privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 41/2015 pentru modificarea şi completarea unor acte normative, precum şi pentru reglementarea unor măsuri bugetare (în vigoare)
|
|
|
|
|
aprobă cu modificări şi completări OUG. nr. 41/2015 şi modifică art. 178 alin. (4), denumirea secţiunii a 10-a de la titlul V cap. III, art. 180-183, art. 456 alin. (1) lit.s), art. 464 alin. (1) lit. s), art. 469 alin. (1) lit. c), art. 476 alin. (1) lit. b), art. 477 alin. (7), art. 485 alin. (1) lit. b), art. 495 lit. g); introduce alin. (61) la art. 179
|
|
|
| 9. |
|
Modificări prin
|
|
Ordonanţă de urgenţă pentru completarea Legii nr. 227/2015 privind Codul fiscal şi reglementarea unor măsuri financiar-fiscale (în vigoare)
|
|
|
|
|
introduce pct. 3 la art. 60 (se aplică începând cu veniturile aferente lunii aug. 2016) , lit. e) la art. 111 alin. (2), alin. (21) - (29) la art. 111, lit. a1) la art. 114 alin. (2), lit. h) la art.291 alin. (2) ( se aplică începând cu data de 1 aug. 2016)
|
|
|
| 10. |
|
Modificări prin
|
|
Ordonanţă de urgenţă pentru completarea Legii nr. 227/2015 privind Codul fiscal (în vigoare)
|
|
|
|
|
introduce alin. (5) la art. 456, alin. (5) la art. 464 şi alin. (5) la art. 469
|
|
|
| 11. |
|
Modificări prin
|
|
Ordonanţă de urgenţă pentru modificarea şi completarea unor acte normative din domeniul financiar-fiscal (în vigoare)
|
|
|
|
|
modifică art. 7 pct. 39, art. 11 alin. (6)-(9), art. 22 alin. (1), art. 25 alin. (4) lit. e), art. 48 alin. (5), art. 81 alin. (1), art. 132, art. 305 alin. (5), art. 316 alin. (11) lit. g), art. 316 alin. (12) lit. a), art. 317 alin. (1), (2), (8), (10) şi (11), art. 325 alin. (3), art. 456 alin. (5) partea introductivă şi lit. b), art. 464 alin. (5) partea introductivă şi lit. b) şi art. 469 alin. (5); introduce alin. (51) şi (52) la art. 16, alin. (9) la art. 25, lit. h) şi i) la art. 28 alin. (3), alin. (51) şi (52) la art. 48, lit. o1) la art. 62, alin. (41) la art. 68, lit. t) la art. 142, alin. (91) la art. 146, alin. (31) la art. 147, alin. (71) la art. 168, alin. (31) şi (32) la art. 169, alin. (9) la art. 190, alin. (21) la art. 191, alin. (71) la art. 199, alin. (21) la art. 200, alin. (7) la art. 207, alin. (21) la art. 208, alin. (5) la art. 214, alin. (21) la art. 215, lit. f) la art. 268 alin. (9), alin. (51) la art. 305, art. 3151 şi lit. f) la art. 325 alin. (1); abrogă art. 22 alin. (11), art. 316 alin. (11) lit. b) şi art. 329; suspendă aplicarea prevederilor art. 324 alin. (4)–(6) până la data de 31 dec. 2019
|
|
|
| 12. |
|
Modificări prin
|
|
Ordonanţă de urgenţă pentru modificarea şi completarea Legii nr. 227/2015 privind Codul fiscal (în vigoare)
|
|
|
|
|
modifică art. 47 lit. c), art. 51 alin. (1) lit. a), art. 52 alin. (1), art. 78 alin. (2) lit. a) pct. iv), art. 111 alin. (1), art. 140, art. 143 alin. (2) şi (4), art. 144, art. 145 alin. (2), art. 146 alin. (6) şi (8), art. 148 alin. (1)-(3), art. 149, art. 160 alin. (3), art. 161 alin. (2), art. 162 alin. (3), art. 170 alin. (2), art. 171 alin. (3), art. 172 alin. (3), art. 173, art. 176 alin. (7), art. 177 alin. (3), art. 178 alin. (1), (3) şi (4) şi art. 179 alin. (1); introduce art. 221, alin. (7) la art. 48, pct. 4 la art. 60; abrogă art. 51 alin. (1) lit. b), art. 139 alin. (2) şi (3), art. 157 alin. (3), art. 176 alin. (5), art. 177 alin. (2), art. 178 alin. (2) şi art. 179 alin. (61)
|
|
|
| 13. |
|
Modificări prin
|
|
Lege pentru modificarea şi completarea Legii nr. 227/2015 privind Codul fiscal şi pentru modificarea Legii nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii (în vigoare)
|
|
|
|
|
modifică art. 100, art. 101 alin. (9), art. 132 alin. (2), art. 153 alin. (2), art. 160 denumirea marginală şi alin. (1), art. 168 alin. (9) şi art. 169 alin. (1) şi (6); introduce alin. (91)-(93) la art. 168; abrogă art. 153 alin. (1) lit. e) şi art. 169 alin. (7)-(10)
|
|
|
| 14. |
|
Modificări prin
|
|
Ordonanţă de urgenţă privind unele măsuri bugetare in anul 2017, prorogarea unor termene, precum şi modificarea şi completarea unor acte normative (în vigoare)
|
|
|
|
|
introduce lit. r1) la art. 76 alin. (2), lit. ţ) la art. 142
|
|
|
| 15. |
|
Modificări prin
|
|
Lege privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 46/2016 pentru completarea Legii nr. 227/2015 privind Codul fiscal (în vigoare)
|
|
|
|
|
introduce lit.h1) la art. 453
|
|
|
| 16. |
|
Modificări prin
|
|
Lege pentru respingerea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 46/2014 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal (ieşit din vigoare)
|
|
|
|
|
abrogă art. 133 alin. (7) la data de 1 ian. 2018
|
|
|
| 17. |
|
Modificări prin
|
|
Lege pentru modificarea art. 456 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal (în vigoare)
|
|
|
|
|
modifică art. 456 alin. (1) lit. d)
|
|
|
| 18. |
|
Modificări prin
|
|
Lege privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 32/2016 pentru completarea Legii nr. 227/2015 privind Codul fiscal şi reglementarea unor măsuri financiar-fiscale (în vigoare)
|
|
|
|
|
modifică art. 60 pct. 3 şi art. 423 alin. (3); introduce art. 4481 şi 4482
|
|
|
| 19. |
|
Modificări prin
|
|
Lege privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 3/2017 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 227/2015 privind Codul fiscal (în vigoare)
|
|
|
|
|
aprobă OUG. nr. 3/2017 şi modifică art. 22 alin. (4), art. 25 alin. (4) lit. c), art. 48 alin. (3), art. 53 alin. (1) lit. e), art. 54, art. 55 alin. (3), art. 76 alin. (4) lit. t), art. 78 alin. (2) lit. a), art. 125 alin. (1) ultima teză şi alin. (7), art. 139 alin. (1) lit. o), art. 155 alin. (1) lit. d), art. 169 alin. (1) lit. c), art. 169 alin. (3) - (32), art. 171 denumirea marginală şi alin. (2), art. 174 alin. (1) lit. d), art. 179 alin. (1) lit. c), art. 281 alin. (1) şi (8), art. 286 alin. (1) lit. c), art. 287 lit. d), art. 316 alin. (8), alin. (9), alin. (11) lit. h), alin. (12) partea introductivă şi lit. e), art. 336 pct. 4, art. 342 alin. (1) şi (2), art. 359, art. 369 alin. (5), art. 371 alin. (1), art. 374 alin. (2), art. 377 alin. (3) şi (4), art. 379 alin. (1), art. 380 partea introductivă, art. 382 alin. (2), art. 385 alin. (2) şi (4), art. 387 alin. (1), art. 388 partea introductivă, art. 390 alin. (2), art. 393 alin. (2) şi (4), modifică şi înlocuieşte anexa nr. 1 de la titlul VIII; introduce lit. k) la art. 13 alin. (2), alin. (2) la art. 47, alin. (8) la art. 48, alin. (51) la art. 107, lit. a2) şi a3) la art. 114 alin. (2), alin. (11) la art. 115, alin. (81) la art. 125, lit. e) la art. 169 alin. (1), alin. (13) la art. 342, alin. (3) şi (4) la art. 366, secţiunea a 121- a cu art. 3931 la titlul VIII cap. I, art. 4871; abrogă art. 281 alin. (9), art. 316 alin. (19), art. 360, art. 361, art. 363 alin. (4)
|
|
|
| 20. |
|
Modificări prin
|
|
Ordonanţă pentru modificarea şi completarea Legii nr. 227/2015 privind Codul fiscal (în vigoare)
|
|
|
|
|
modifică art. 140; introduce alin.(3) la art. 158

modifică art. 76 alin. (4) lit. o), art. 116 alin. (1), art. 142 lit. s) pct. 6, art. 235, art. 236, art. 237, anexa nr. 1; introduce lit. n) la art. 25 alin. (3), art. 671, alin. (81) la art. 85, alin. (41) la art. 86
|
|
|
| 22. |
|
Rectificare indirectă
|
|
|
M. Of. nr. 730 / 11 sept. 2017
|
|
|
|
|
|
rectifică anexa nr. 1 la titlul VIII
|
|
|
| 23. |
|
Modificări prin
|
|
Lege pentru modificarea art. 465 din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal (în vigoare)
|
|
|
|
|
modifică art. 465 alin. (2) partea introductivă, alin. (3) şi alin. (6) partea introductivă; abrogă art. 465 alin. (21)
|
|
|
| 24. |
|
Modificări prin
|
|
Lege pentru modificarea şi completarea Legii nr. 227/2015 privind Codul fiscal (în vigoare)
|
|
|
|
|
modifică, la 1 ian. 2018, art. 456 alin. (2) lit. a) şi art. 464 alin. (2) lit. i); introduce lit. x) la art. 456 alin. (1), lit. z) la art. 464 alin. (1) şi lit. s) la art. 464 alin. (2)

modifică art. 2 alin.(2), art. 25 alin. (3) lit.h), art. 25 alin. (4) lit. p), art. 47 alin. (1) lit.c), art. 51 alin. (5) şi (6), art. 52, art. 54, art. 60 pct. 2, art. 64 alin. (1) partea introductivă, art. 68 alin. (4) lit. i) şi alin. (5) lit. k) şi l), art. 72 alin. (2), art. 73 alin. (2), art. 75 alin.(1), art. 76 alin. (2) lit. r1), art. 77 alin. (2) şi (3), art. 78 alin. (2) lit. a) partea introductivă şi lit.b), art. 84 alin. (8), art. 85 alin. (6), art. 86 alin. (4) şi (6), art. 97 alin. (1) - (3) primele teze şi alin. (5) , art. 99, art. 100, art. 101 alin. (2) şi alin. (9) prima teză, art. 107 alin. (1), art. 110 alin. (1), art. 115 alin. (1), art. 116 alin.(1) şi alin. (2) partea introductivă, art. 123 alin. (1) partea introductivă, art. 130 alin. (3), art. 132 alin. (2), art. 137 alin. (1) partea introductivă, art. 138, art. 139 denumirea marginală, alin. (1) partea introductivă şi alin. (4), art. 140, art. 141 lit. b), art. 142 lit. ţ), art. 143 alin. (2) prima teză şi alin. (5), art. 145 alin. (1) partea introductivă, art. 146 alin. (1), (3), (4), (5), (6), (7) şi (8), art. 147 alin. (10), (12), (15) şi (18), titlul secţiunii a 5-a a capitolului II al titlului V, art. 148, titlul secţiunii a 6-a a capitolului II al titlului V, art. 151, titlul capitolului III al titlului V, art. 153 alin. (1) lit. a), art. 154 alin. (1) lit. a), b), f) şi g), art. 154 alin. (2), titlul secţiunii a 2-a a capitolului III al titlului V, art. 155, art. 156, art. 157 denumirea marginală şi alin. (1) partea introductivă, titlul secţiunii a 4-a a capitolului III al titlului V, art. 168 denumirea marginală şi alin.(1), (3), (4), (5) şi (8), art. 169 alin. (1), (3) şi (32), titlul secţiunii a 5-a a capitolului III al titlului V, art. 170, titlul secţiunii a 6-a a capitolului III al titlului V, art. 174, titlul secţiunii a 10-a a capitolului III al titlului V, art. 180, art. 449 alin. (3) lit. b), tabelul de la art. 470 alin. (5), tabelul de la art. 470 alin.(6), art. 493 alin. (8); introduce capitolul III1 cu art. 401 - 406, alin. (3) la art. 47, art. 541, alin. (9) - (12) la art. 133, art. 1351, alin. (51) - (53) la art. 146, lit. h) - p) la art. 154 alin. (1), alin.(51) la art. 168, capitolul IX cu art. 2201 - 2207 după cap.VIII al titlului V, alin.(8) la art. 297, alin. (3) la art. 502; abrogă art. 27, art. 47 alin. (1) lit. a) şi b), art. 48 alin. (4), (5), (51), (52) şi (6), art. 90, art. 145 alin.(3), art. 147 alin. (2), art. 149, art. 152, art. 153 alin. (1) lit. g) - o), art. 158 - 167, art. 168 alin. (6) şi alin. (9) - (93), art. 169 alin. (2), (5) şi (6), art. 171 - 173, art. 175 şi secţiunile a 7-a - a 9-a cu art. 176-179, cap. IV al titlului V cu art. 184-191, cap. V al titlului V cu art. 192-200, cap. VI al titlului V cu art.201- 208, cap.VII cu art. 209-215
|
|
|
| 26. |
|
Modificări prin
|
|
Ordonanţă de urgenţă pentru prorogarea unor termene prevăzute în Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal (în vigoare)
|
|
|
|
|
prorogă, pentru anul 2018, termenele prevăzute la art. 148 alin. (3), precum şi la art. 170 alin. (4) până la 15 apr. 2018
|
|
|
| 27. |
|
Modificări prin
|
|
Ordonanţă de urgenţă privind unele măsuri fiscal-bugetare (în vigoare)
|
|
|
|
|
modifică art. 139 alin. (1) lit. o), art. 143 alin. (4), art. 144 şi art. 168 alin. (51); introduce alin. (54) la art. 146
|
|
|
| 28. |
|
Modificări prin
|
|
Lege privind aprobarea Ordonanţei Guvernului nr. 25/2017 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 227/2015 privind Codul fiscal (în vigoare)
|
|
|
|
|
aprobă cu modificări şi completări O.G. 25/2017 şi modifică art. 68 alin. (5) lit. h), art. 68 alin. (7) lit. d), art. 76 alin. (3) lit. g), art. 76 alin. (4) lit. t), art. 78 alin. (2) lit. a) pct. (iv), art. 142 lit. s) pct. 6, art. 310 alin. (1); introduce alin. (10) la art. 25; abrogă art. 25 alin. (3) lit. n)
|
|
|
| 29. |
|
Modificări prin
|
|
Ordonanţă de urgenţă privind adoptarea unor măsuri fiscal-bugetare şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative (în vigoare)
|
|
|
|
|
modifică art. 67 alin. (1), art. 671, art. 68 alin. (1), art. 69 alin. (1), (2), (5), (6) şi (9), art. 70, art. 71, art. 72, art. 73, art. 79 alin. (2) şi (3), art. 85 alin. (4), art. 85 alin. (6), (8) şi (81), art. 86, art. 87 alin. (1) şi (3), art. 88, art. 96 alin. (2) partea introductivă şi alin. (3) lit. b) şi c), art. 102 alin. (2), art. 106 alin. (4), art. 107, art. 116 alin. (1) partea introductivă şi alin. (2) lit. a), alin. (4) şi (5), art. 118, art. 119 alin. (1), (2) şi (4), art. 120, art. 121, art. 122, art. 123, art. 130 alin. (4), art. 131 alin. (2) şi (4), art. 132 alin. (2), art. 148, art. 150, art. 151, art. 154 alin. (1) partea introductivă, lit. a), h) şi i) şi alin. (2), art. 155, art. 170, art. 174, titlul secţiunii a 10-a a cap. III al titlului V, art. 180, art. 182, art. 183, art. 230 alin. (5) lit. e) şi f), art. 231 alin. (1); introduce lit. a1 la art. 60 pct. 1, lit. a1) la art. 61, lit. a1 la art. 64 alin. (1), alin. (10) şi (11) la art. 69, art. 691 - art. 693, cap. II 1 după art. 693, art. 721, alin. (4) şi (5) la art. 79, alin. (21) la art. 110, art. 1201, alin. (13) - (19) la art. 133, lit. b1) la art. 137 alin. (1), lit. h1 la art. 154 alin. (1), lit. i) la art.223 alin. (2); abrogă art. 67 alin. (3), art. 68 alin. (5) lit. l), art. 74, art. 75, art. 85 alin. (5), art. 110 alin. (7) - (13), art. 116 alin. (6), art. 130 alin. (5) şi (6), art. 131 alin. (5), art. 181, art. 223 alin. (1) lit. n), art. 224 alin. (4) lit. a)
|
|
|
| 30. |
|
Modificări prin
|
|
Ordonanţă de urgenţă privind modificarea şi completarea unor acte normative, precum şi pentru aprobarea unor măsuri fiscal-bugetare (în vigoare)
|
|
|
|
|
modifică art. 51 alin. (4), art. 68 alin. (1), art. 72 alin. (8), (9) şi (10), art. 79 alin. (1) şi (4), art. 82 alin. (6), art. 102 alin. (1), art. 106 alin. (3), art. 107 alin. (5), art. 120 alin. (7), art. 123 alin. (3), (4), (5) şi (6), art. 132 alin. (2), art. 148 alin. (2), art. 151 alin. (2)-(7), art. 170 alin. (2) lit. a), art. 174 alin. (2), (3), (4), (5) şi (7), art. 174 alin. (13) lit. a), art. 180 alin. (3) şi art. 342 alin. (9) şi (10); introduce lit. d) la art. 22 alin. (8), alin. (3) la art. 42, alin. (31) la art. 48, alin. (11)-(14) la art. 56, art. 681, alin. (7) la art. 82, alin. (9) la art. 106, alin. (9) la art. 107, alin. (10) la art. 268, lit. f) la art. 364 alin. (1) şi alin. (4) la art. 484; abrogă art. 231 alin. (2) şi titlul VI "Impozitul pe veniturile obţinute din România de nerezidenţi şi impozitul pe reprezentanţele firmelor străine înfiinţate în România", cap. IV "Modul de impozitare a veniturilor din economii obţinute din România de persoane fizice rezidente în state membre şi aplicarea schimbului de informaţii în legătură cu această categorie de venituri", cu art. 238-254

modifică art. 456 alin. (1) lit. t), art. 464 alin. (1) lit. t) şi art. 469 alin. (1) lit. b); introduce alin. (6) la art. 456, alin. (6) la art. 464 şi alin. (6) la art. 469
|
|
|
| 32. |
|
Modificări prin
|
|
Lege pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 18/2018 privind adoptarea unor măsuri fiscal-bugetare şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative (în vigoare)
|
|
|
|
|
modifică art. 456 alin. (1) lit. s), art. 464 alin. (1) lit. s) şi art. 469 alin. (1) lit. c); introduce art. 2941, alin. (71) la art. 460 şi alin. (71) la art. 465
|
|
|
| 33. |
|
Modificări prin
|
|
Ordonanţă de urgenţă privind compensarea unor creanţe reciproce între statul român şi persoanele beneficiare ale legilor din domeniul restituirii proprietăţii, precum şi pentru prorogarea unui termen (în vigoare)
|
|
|
|
|
termenul prevăzut la art. 133 alin. (13) lit. a), alin. (14) lit. a), alin. (15) lit. a), art. 151 alin. (4) şi art. 174 alin. (4) se prorogă până la data de 31 iulie 2018
|
|
|
| 34. |
|
Modificări prin
|
|
Lege pentru modificarea şi completarea art. 291 alin. (2) din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal (în vigoare)
|
|
|
|
|
modifică la 1 ian. 2019 art. 291 alin. (2) lit. g); introduce lit. i) la art. 291 alin. (2)
|
|
|
| 35. |
|
Completări prin
|
|
Lege pentru modificarea şi completarea unor acte normative în domeniul asigurării pentru accidente de muncă (în vigoare)
|
|
|
|
|
introduce lit. q) la art. 154 alin. (1)
|
|
|
| 36. |
|
Modificări prin
|
|
Ordonanţă de urgenţă privind unele măsuri fiscal-bugetare şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative (în vigoare)
|
|
|
|
|
modifică art. 21 lit. b) şi c), art. 133 alin. (15), art. 291 alin. (3) lit. b); introduce alin. (8) la art. 19, lit. d)-f) la art. 291 alin. (3); abrogă art. 291 alin. (2) lit. d) şi f)
|
|
|
| 37. |
|
Modificări prin
|
|
Lege pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 3/2018 privind unele măsuri fiscal-bugetare (în vigoare)
|
|
|
|
|
aprobă OUG. nr. 3/2018
|
|
|
| 38. |
|
Modificări prin
|
|
Lege pentru modificarea art. 453 lit. b) din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal (în vigoare)
|
|
|
|
|
modifică art. 453 lit. b)
|
|
|
| 39. |
|
Completări prin
|
|
Lege pentru completarea art. 105 alin. (2) din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal (în vigoare)
|
|
|
|
|
introduce nr. crt. 14 la art. 105 alin. (2)
|
|
|
| 40. |
|
Modificări prin
|
|
Ordonanţă de urgenţă privind instituirea unor măsuri în domeniul investiţiilor publice şi a unor măsuri fiscal-bugetare, modificarea şi completarea unor acte normative şi prorogarea unor termene (în vigoare)
|
|
|
|
|
modifică art. 76 alin. (3) lit. h), art. 105 alin. (4), art. 122 alin. (4) lit. a) şi c) şi alin. (5), art. 125 alin. (4), art. 140, art. 142 lit. r), art. 146 alin. (5) şi (51), art. 168 alin. (51), art. 170 alin. (2) lit. e), art. 2203, art. 331 alin. (6), art. 343 alin. (5), anexa nr. 1 de la titlul VIII; introduce pct. 5 la art. 60, lit. i) la art. 76 alin. (3), alin. (5) la art. 105, lit. c) la art. 133 alin. (15), alin. (151) la art. 133, art. 1381, lit. r) la art. 139 alin. (1), alin. (55) la art. 146, lit. r) la art. 154 alin. (1), lit. t) la art. 157 alin. (1), lit. l) la art. 2204 alin. (1), alin. (41) la art. 2206, alin. (3) la art. 491; abrogă art. 342 alin.(5), (6) şi (11) - (13), art. 343 alin. (3)
|
|
|
| 41. |
|
Modificări prin
|
|
Lege pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 89/2018 privind unele măsuri fiscal-bugetare şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative (în vigoare)
|
|
|
|
|
aprobă cu modificări şi completări OUG nr. 89/2018 şi modifică art. 456 alin. (1) lit. g); introduce lit. g) - j) la art. 291 alin. (3), alin. (3) - (6) la art. 351, lit. s) la art. 456 alin. (2), alin. (31) la art. 456
|
|
|
| 42. |
|
Rectificare indirectă
|
|
|
M. Of. nr. 44 / 17 ian. 2019
|
|
|
|
|
|
rectifică art. 1381 alin. (1)
|
|
|
| 43. |
|
Modificări prin
|
|
Lege pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 25/2018 privind modificarea şi completarea unor acte normative, precum şi pentru aprobarea unor măsuri fiscal-bugetare (în vigoare)
|
|
|
|
|
modifică art. 25 alin. (3) lit. b) pct. 3, art. 25 alin. (4) lit. i), art. 402 alin. (1), (3), (4) şi (7), art. 405 alin. (4), art. 41 alin. (7), art. 56 alin. (11), art. 56 alin. (14) lit. b), art. 681 alin. (7), art. 72 alin. (8), art. 82 alin. (6), art. 115 alin. (1), art. 116 alin. (1), art. 116 alin. (2) lit. a), art. 123 alin. (3) şi (4), art. 287 lit. d), art. 291 alin. (3) lit. c) pct. 3, art. 348 alin. (1); introduce alin. (41) la art. 25, lit. e1) la art. 53 alin. (1), alin. (6) la art. 78, alin. (12) la art. 101, lit. m) la art. 114 alin. (2), lit. c) la art. 116 alin. (2), alin. (31) la art. 116, art. 1231, alin. (7)-(10) la art. 130; abrogă art. 681 alin. (8)-(11), art. 72 alin. (9), (10), (11) şi (12), art. 79 alin. (1), (2), (3), (4) şi (5), art. 82 alin. (7), art. 102 alin. (1), (2) şi (3), art. 123 alin. (5) şi (6)
|
|
|
| 44. |
|
Modificări prin
|
|
Ordonanţă de urgenţă pentru prorogarea unor termene (în vigoare)
|
|
|
|
|
prorogă pentru anul 2019, termenul de 15 martie inclusiv prevăzut pentru depunerea Declaraţiei unice privind impozitul pe venit şi contribuţiile sociale datorate de persoanele fizice, până la data de 31 iulie 2019 inclusiv; prorogă pentru anul 2019, termenul de 15 martie inclusiv prevăzut pentru plata impozitului pe venit şi a contribuţiilor sociale obligatorii, datorate de persoanele fizice, până la data de 31 iulie 2019 inclusiv; prorogă pentru anul 2019, termenul de 31 martie inclusiv prevăzut la art. art. 151 alin. (24) până la data de 16 august inclusiv; prorogă pentru anul 2019, termenul de 15 martie inclusiv prevăzut la art. 133 alin. (15) lit. a) pentru acordarea bonificaţiei,până la data de 31 iulie 2019 inclusiv.
|
|
|
| 45. |

modifică art. 266 alin. (1) pct. 28, art. 314 alin. (1) lit. a) şi art. 314 alin. (3); introduce art. 2741, alin. (8) - (12) la art. 278, lit. f) la art. 286 alin. (1) şi lit. d) la art. 319 alin. (5)
|
|
|
| 46. |
|
Modificări prin
|
|
Ordonanţă de urgenţă pentru modificarea şi completarea unor acte normative (în vigoare)
|
|
|
|
|
modifică titlul secţiunii a 10-a a cap. III titlu V, art. 180 denumirea marginală, art. 180 alin. (2) şi (3), art. 182; introduce lit. s) la art. 139 alin. (1), lit.c) la art. 180 alin. (1); abrogă art. 142 lit.t)
|
|
|
| 47. |
|
Modificări prin
|
|
Ordonanţă de urgenţă privind acordarea unor facilităţi fiscale şi pentru modificarea şi completarea Legii nr. 227/2015 privind Codul fiscal, pentru completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 11/2018 pentru adoptarea unor măsuri bugetare şi pentru modificarea Legii-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice (în vigoare)
|
|
|
|
|
modifică art. 291 alin. (2) lit. e); introduce lit. k) la art. 291 alin. (3)
|
|
|
| 48. |
|
Modificări prin
|
|
Ordonanţă de urgenţă pentru adoptarea unor măsuri fiscal-bugetare privind acordarea unor împrumuturi din Trezoreria Statului şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative (în vigoare)
|
|
|
|
|
abrogă art. 122 alin. (5)
|
|
|
| 49. |
|
Modificări prin
|
|
Ordonanţă de urgenţă pentru modificarea şi completarea unor acte normative care privesc stabilirea unor măsuri în domeniul investiţiilor (în vigoare)
|
|
|
|
|
modifică art. 60 pct. 5
|
|
|
| 50. |
|
Modificări prin
|
|
Lege pentru modificarea art. 25 alin. (4) lit. i) din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal (în vigoare)
|
|
|
|
|
modifică art. 25 alin. (4) lit. i) pct. 1
|
|
|
| 51. |
|
Modificări prin
|
|
Lege pentru modificarea Legii nr. 227/2015 privind Codul fiscal (în vigoare)
|
|
|
|
|
modifică art. 270 alin. (3) lit. b), art. 316 alin. (9) şi art. 316 alin. (11) lit. h); abrogă art. 270 alin. (4) lit. c)
|
|
|
| 52. |
|
Modificări prin
|
|
Lege pentru modificarea şi completarea Ordonanţei Guvernului nr. 52/1997 privind regimul juridic al francizei, precum şi pentru modificarea art. 7 pct. 15 din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal (în vigoare)
|
|
|
|
|
modifică art. 7 pct. 15
|
|
|
| 53. |
|
Modificări prin
|
|
Lege pentru modificarea Legii nr. 227/2015 privind Codul fiscal şi pentru modificarea art. 9 din Ordonanţa Guvernului nr. 105/1999 privind acordarea unor drepturi persoanelor persecutate de către regimurile instaurate în România cu începere de la 6 septembrie 1940 până la 6 martie 1945 din motive etnice (în vigoare)
|
|
|
|
|
modifică art. 456 alin. (1) lit. s), art. 464 alin. (1) lit. s) şi art. 469 alin. (1) lit. c)
|
|
|
| 54. |

modifică art. 146 alin. (8), art. 168 alin. (8) şi anexa nr. 1 titlul VIII nr. crt. 10-12; abrogă art. 146 alin. (51)-(55), art. 168 alin. (51)
|
|
|
| 55. |
|
Modificări prin
|
|
Ordonanţă de urgenţă pentru modificarea art. 511 alin. (1) şi (4) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 111/2011 privind comunicaţiile electronice şi modificarea unor acte normative (în vigoare)
|
|
|
|
|
modifică art. 343 alin. (5) şi anexa nr. 1 de la titlul VIII - Accize şi alte taxe speciale
|
|
|
| 56. |

modifică art. 342 alin. (1) şi (2) începând cu anul 2020
|
|
|
| 57. |
|
Modificări prin
|
|
Ordonanţă pentru modificarea şi completarea Legii nr. 227/2015 privind Codul fiscal, precum şi pentru reglementarea unor măsuri fiscal-bugetare (în vigoare)
|
|
|
|
|
modifică art. 13 alin. (2) lit. j), art. 406, art. 267 alin. (2) şi (3), art 294 alin. (2) lit. a), art. 324 alin. (4) şi (5), art. 325 alin. (2); introduce lit. f) şi g) la art. 13 alin. (1), pct. 41 la art. 401, pct. 11-13 la art. 401, art. 407-4010, art. 2701, alin. (9) - (11) la art. 275, alin. (21) la art. 294, alin. (6) şi (7) la art. 321, alin. (11) la art. 325; abrogă art. 337 alin. (2) lit. f) şi g); suspendă aplicarea art. 324 alin. (4)-(6) până la data de 31 dec. 2022
|
|
|
| 58. |
|
Modificări prin
|
|
Ordonanţă de urgenţă privind unele măsuri economice şi fiscal-bugetare (în vigoare)
|
|
|
|
|
în anul 2020, termenul de 31 mar. inclusiv, prevăzut la art. 462 alin. (1), art. 467 alin. (1) şi la art. 472 alin. (1) se prorogă până la data de 30 iun. inclusiv; – în anul 2020, termenul de 31 mar. inclusiv, prevăzut la art. 462 alin. (2), art. 467 alin. (2) şi art. 472 alin. (2), pentru acordarea bonificaţiei stabilite de consiliul local, se prorogă până la data de 30 iun. inclusiv
|
|
|
| 59. |
|
Modificări prin
|
|
Lege privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 67/2019 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 96/2000 privind organizarea şi funcţionarea Băncii de Export-Import a României EXIMBANK - S.A., precum şi a Ordonanţei Guvernului nr. 6/2019 privind instituirea unor facilităţi fiscale şi pentru modificarea şi completarea Legii nr. 227/2015 privind Codul fiscal (în vigoare)
|
|
|
|
|
modifică art. 25 alin. (41); introduce pct. 48 la art. 7 şi lit. l) la art. 13 alin. (2)
|
|
|
| 60. |
|
Modificări prin
|
|
Ordonanţă de urgenţă privind unele măsuri financiar-fiscale (în vigoare)
|
|
|
|
|
modifică art. 437; introduce alin. (15) la art. 56, lit. u) la art. 76 alin. (4), lit. u) la art. 142
|
|
|
| 61. |
|
Modificări prin
|
|
Ordonanţă de urgenţă pentru modificarea şi completarea Legii nr. 227/2015 privind Codul fiscal, precum şi pentru instituirea unor măsuri fiscale (în vigoare)
|
|
|
|
|
modifică art. 121, art. 151 alin. (22) - (24), art. 168 alin. (5), art. 174 alin. (22), art. 316 alin. (9); introduce lit. f1) la art. 153 alin. (1), art. 1571, alin. (11) şi (12) la art. 168, alin. (23) şi (24) la art. 174; abrogă art. 151 alin. (26)
|
|
|
| 62. |
|
Completări prin
|
|
Ordonanţă de urgenţă privind reglementarea unor măsuri, începând cu data de 15 mai 2020, în contextul situaţiei epidemiologice determinate de răspândirea coronavirusului SARS-CoV-2, pentru prelungirea unor termene, pentru modificarea şi completarea Legii nr. 227/2015 privind Codul fiscal, a Legii educaţiei naţionale nr. 1/2011, precum şi a altor acte normative (în vigoare)
|
|
|
|
|
introduce alin. (11) la art. 25
|
|
|
| 63. |
|
Modificări prin
|
|
Lege pentru modificarea art. 456 alin. (1) lit. h) din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal (în vigoare)
|
|
|
|
|
modifică art. 456 alin. (1) lit. h)
|
|
|
| 64. |
|
Completări prin
|
|
Lege pentru completarea art. 60 pct. 1 din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal (în vigoare)
|
|
|
|
|
introduce lit. e) la art. 60 pct. 1
|
|
|
| 65. |
|
Completări prin
|
|
Lege pentru completarea alin. (8) al art. 270 din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal şi pentru modificarea Legii nr. 217/2016 privind diminuarea risipei alimentare (în vigoare)
|
|
|
|
|
introduce lit. d) la art. 270 alin. (8)
|
|
|
| 66. |
|
Modificări prin
|
|
Lege pentru modificarea şi completarea Legii nr. 227/2015 privind Codul fiscal, precum şi pentru completarea Legii nr. 170/2016 privind impozitul specific unor activităţi (în vigoare)
|
|
|
|
|
modifică art. 118 alin. (2) lit.b); introduce lit. t) la art. 25 alin. (4), alin. (16) şi (17) la art. 56, alin. (11) la art. 123; abrogă art. 53 alin. (3)
|
|
|
| 67. |
|
Modificări prin
|
|
Lege pentru modificarea şi completarea Legii energiei electrice şi a gazelor naturale nr. 123/2012 şi privind modificarea şi completarea altor acte normative (în vigoare)
|
|
|
|
|
modifică art. 137 alin. (1) lit. b); introduce pct. 6 la art. 60, lit.j) la art. 122 alin. (4), lit. d) la art. 319 alin. (10), alin. (11) la art. 321
|
|
|
| 68. |
|
Completări prin
|
|
Ordonanţă de urgenţă privind unele măsuri fiscal-bugetare, pentru modificarea şi completarea unor acte normative, precum şi pentru prorogarea unor termene (în vigoare)
|
|
|
|
|
introduce alin. (42) la art. 68, lit. v) la art. 76 alin. (4) şi lit. v) la art. 142
|
|
|
| 69. |

modifică art. 456 alin. (4) şi art. 464 alin. (4) la data de 1 ianuarie 2021
|
|
|
| 70. |

modifică art. 25 alin. (3) lit.b) pct. 2 şi alin. (9), art. 28 alin. (3) lit. h) şi i), art. 62 lit. o1), art. 68 alin. (41); introduce pct. 21 la art. 25 alin. (3) lit. b), lit. i1) şi i2) la art. 25 alin. (4), lit. v) la art. 76 alin. (4)
|
|
|
| 71. |
|
Modificări prin
|
|
Lege pentru modificarea alin. (1) al art. 459 din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal (în vigoare)
|
|
|
|
|
modifică art. 459 alin. (1)
|
|
|
| 72. |
|
Modificări prin
|
|
Lege pentru modificarea art. 291 din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal (în vigoare)
|
|
|
|
|
modifică art. 291 alin. (3) lit. c) pct. 3
|
|
|
| 73. |
|
Rectificare indirectă
|
|
|
M. Of. nr. 1101 / 18 nov. 2020
|
|
|
|
|
|
rectifică articolul unic pct. 8 din L. nr. 239/2020 (referitor la completarea art. 76 alin. (4) cu lit. x), în loc de lit. v))
|
|
|
| 74. |
|
Modificări prin
|
|
Lege pentru completarea art. 1 alin. (2) al Legii nr. 491/2003 privind plantele medicinale şi aromatice, precum şi produsele stupului şi pentru modificarea Legii nr. 227/2015 privind Codul fiscal (în vigoare)
|
|
|
|
|
modifică art. 103 alin. (1) lit. a)
|
|
|
| 75. |

modifică art. 25 alin. (4) lit. i) şi art. 56 alin. (11); introduce alin. (11) la art. 22
|
|
|
| 76. |

modifică art. 7 pct. 18, pct 26 lit. d), pct. 37 şi 40, art. 12 lit.h), i), m) şi s), art. 13 alin. (1) lit. c), art. 14 lit. a), art. 22 alin. (2), (4) şi (5), art. 25 alin. (4) lit. q), art. 26 alin. (1) partea dispozitivă a lit.c), art. 35, art. 39 alin. (6), art. 406 alin. (6), art. 43 alin. (5) lit.a), art. 53 alin. (2) lit. b), art. 54, art. 59 alin. (2), art. 60 pct. 6, art. 66, art. 68 alin. (2) lit. c), art. 76 alin. (2) lit. p), prima teză a alin. (3), alin. (4) lit. a), (t) şi (u), art. 78 alin. (1), (2) lit. a), pct. ii), alin. (4) şi (5), art. 83 alin. (3) - (5), art. 84 alin. (11), art. 85 alin. (1) - (4) şi (6), art. 87, art. 89 alin. (2), art. 92, art. 94 alin. (3), art. 96 alin. (3) lit. b) şi c) şi alin. (4), art. 106 alin. (6), art. 107 alin. (3), (5), (8) şi (9), art. 108 alin. (2), art. 114 alin. (2) lit. l), art. 115 alin. (2), art. 116 alin. (2) lit. b) şi alin. (3), art. 118 alin. (2) partea introductivă şi lit. b), art. 119 alin. (1), art. 120 alin. (6), art. 122 alin. (4) lit. a), art. 123 alin. (1) şi (3), art. 125 alin. (1) lit. b) şi alin. (4), art. 131 alin. (3) lit. b), art. 132 alin. (2), art. 1351, art. 1381 alin. (1), art. 139 alin. (1) lit. i), art. 140 alin. (2), art. 142 lit. b) şi u), art. 146 alin. (21) şi alin. (9), art. 147 alin. (3), titlurile secţiunii a 5-a şi a 6-a a cap. II al titlului V, art. 151 alin. (12), art. 154 alin. (1) lit. a), b), d) şi r), art. 154 alin. (2), art. 155 alin. (2), art. 157 alin. (1) lit. k), art. 168 alin. (7) şi (71), art. 169 alin. (3) şi (32), art. 170 alin. (2) lit. e), art. 174 alin. (10), art. 183, art. 2204 alin. (1) lit. g), art. 2207 alin. (2), art. 223 alin. (1) lit. j) şi o), alin. (2) partea introductivă, b), e) şi g), art. 224 alin. (9), art. 227 alin. (1), art. 228 lit. a) şi b), art. 229 alin. (1) lit. c), art. 230 alin. (2) şi alin. (5) lit. e) şi f), art. 231 alin. (1), art. 270 alin. (3) lit. b) şi alin. (7), art. 282 alin. (3) lit. a), art. 291 alin. (3) lit. c) pct. 3, art. 295 alin. (1) lit. a) pct. 1 - 5, art. 297 alin. (7) lit. b), art. 301 alin. (2), art. 303 alin. (3) - (5), art. 326 alin. (4), art. 331 alin. (2) lit. e) pct. 1 şi 2, şi alin. (6), art. 336 pct. 9 şi 18, art. 343 alin. (5), art. 346 alin. (3), art. 348 alin. (8), art. 356 alin. (2), art. 357, art. 358 alin. (5), art. 359 alin. (1), art. 362 alin. (4) şi (5), art. 367 alin. (2), art. 401 alin. (2) lit. b) şi alin.(6), art. 402 alin. (5), art. 405 alin. (1), art. 412 alin. (9), art. 414 denumirea marginală, art. 415 denumirea marginală, modifică şi completează anexa nr. 1 la titlul VIII, art. 453 lit. b), art. 456 alin. (1) lit. h) şi s), art. 458 alin. (1) lit. a) şi c), art. 459 alin. (3), art. 460 alin. (5) lit. d) şi alin. (6), (8) şi (9), art. 461 alin.(6) şi (9), art. 462 alin. (2), art. 464 alin. (2) lit. g), art. 466 alin. (6), art. 467 alin. (2), art. 469 alin. (1) lit.i), art. 471 alin. (3), art. 488, art. 489 alin. (1), art. 491 alin. (2), art. 493 alin. (8); introduce art. 81, alin. (101) la art. 22, alin. (21) şi alin. (12) şi (13) la art. 25, lit. f1) la art. 25 alin. (4), alin. (4) şi (5) la art. 29, alin. (21) la art. 31, cap. IV1 cuprinzând art. 421- 4211, alin. (5) - (7) la art. 45, lit. n) la art. 53 alin. (1) alin. (21) la art. 59, lit. k1) şi k2) la art. 68 alin. (7), alin. (71) la art. 68, art.682, lit. ţ1) la art. 76 alin. (4), lit. w) şi y) la art. 76 alin. (4), alin. (21) la art. 78, alin. (21) şi (22) la art. 82, alin. (21) la art. 83, alin. (31) la art. 84, alin. (41) - (49) la art. 85, lit. a1) la art. 93 alin. (2), alin. (3) şi (4) la art. 100, nr. crt. 15 la art. 105 alin. (2), lit. a4 la art. 114 alin. (2), lit.k1) şi n) la art. 114 alin. (2), alin. (12) la art. 115, alin. (32) şi (33) la art. 116, alin. (9) la art. 120, alin. (12) şi (8) la art. 123, alin. (31) la art. 130, alin. (152) - (158) şi alin. (20) la art. 133, art. 1352, art. 1391, pct. 7 la art. 142 lit. s), lit. w) - z) la art. 142, alin. (92) şi (12) la art. 146, alin. (11) şi (32) la art. 147, art. 1471, alin. (71) şi (191) la art. 151, art. 1572, alin. (21) şi (11) la art. 168, alin. (11) la art. 169, art. 1691, alin. (71), (101) şi (181) la art. 174, alin. (21) la art. 2206, alin. (11) la art. 2207, lit. c1) la art. 224 alin. (4), alin. (2) la art. 228, alin. (8) la art. 230, alin. (11) la art. 270, lit. f) la art. 287, alin. (61) şi (62) la art. 316, alin. (41) la art. 326, lit. l) la art. 331 alin. (2), alin. (61) la art. 340, lit. e) la art. 345 alin. (2), lit. y) la art. 456 alin. (1), alin. (61) la art. 456, alin. (121) la art. 461, alin. (41) la art. 462, alin. (7) la art. 464, alin. (91) la art. 466, alin. (41) la art. 467, alin. (7) la art. 469, alin. (8) la art. 471, alin. (11) la art. 491, art. 4952; abrogă art. 25 alin. (3) lit. b) pct. 21, art. 51 alin. (2) şi (3), art. 85 alin. (81), art. 86, art. 123 alin. (11), art. 169 alin. (31), art. 174 alin. (12) - (14), art. 223 alin. (2) lit. c) şi h), art. 494 alin. 10 lit.c) şi alin. (11); – în cuprinsul titlului IV – "Impozitul pe venit" şi al titlului V – "Contribuţii sociale obligatorii" din Legea nr. 227/2015, cu modificările şi completările ulterioare, sau în alte acte normative, termenul de: 15 martie, inclusiv, pentru depunerea declaraţiei unice privind impozitul pe venit şi contribuţii sociale datorate de persoane fizice, precum şi termenul de plată al impozitului pe venit şi al contribuţiilor sociale obligatorii, datorate de persoanele fizice, se înlocuieşte cu termenul de: 25 mai, inclusiv; – Termenul de: 15 martie, inclusiv, prevăzut pentru depunerea formularului 230 "Cerere privind destinaţia sumei reprezentând până la 3,5% din impozitul anual datorat" la art. 123 alin. (4) şi art. 1231 din titlul IV – "Impozitul pe venit" al Legii nr. 227/2015 privind Codul fiscal, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi în alte acte normative, se înlocuieşte cu termenul de: 25 mai, inclusiv.în cuprinsul titlului IV – "Impozitul pe venit" la art. 62 lit. p), art. 91 lit. d), art. 93 alin. (2) lit a), art. 94 denumire articol şi alin. (6), art. 96 denumire articol şi alin. (1), art. 98 şi art. 119 alin. (1) se înlocuieşte sintagma "aur financiar" cu "aur de investiţii".
|
|
|
| 77. |
|
Modificări prin
|
|
Ordonanţă de urgenţă privind unele măsuri fiscal-bugetare şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative şi prorogarea unor termene (în vigoare)
|
|
|
|
|
modifică art. 318 alin. (1) şi art. 326 alin. (4) lit. d)
|
|
|
| 78. |
|
Modificări prin
|
|
Ordonanţă de urgenţă pentru modificarea şi completarea Legii nr. 227/2015 privind Codul fiscal şi a Legii contabilităţii nr. 82/1991 (în vigoare)
|
|
|
|
|
modifică art. 25 alin. (4) lit. f1), art. 76 alin. (4) lit. a), art. 78 alin. (1), art. 78 alin. (21) lit. b), art. 107 alin. (5), art. 142 lit. b), art. 146 alin. (21), art. 168 alin. (21), art. 2206 alin. (21), art. 282 alin. (3) lit. b), art. 282 alin. (4) lit. c) şi d), art. 282 alin. (5), art. 291 alin. (3) lit. c) pct. 3, art. 324 alin. (12), alin. (14) partea introductivă şi alin. (16); introduce alin. (157) la art. 133
|
|
|
| 79. |
|
Modificări prin
|
|
Ordonanţă de urgenţă privind unele măsuri fiscale, precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative în domeniul fiscal (în vigoare)
|
|
|
|
|
modifică art. 286 alin. (1) lit. c), art. 297 alin. (3), art. 303 alin. (5), art. 325 alin. (2); introduce alin. (13) la art. 123, alin. (12) la art. 325, alin. (21) la art. 325; suspendă, începând cu data de 1 aprilie 2021 şi până la data de 31 decembrie 2021 inclusiv, aplicarea prevederilor art. 25 alin. (4) lit. i1) şi i2), art. 76 alin. (4) lit. x) şi art. 142 lit. z)
|
|
|
| 80. |

modifică art. 266 alin. (1) pct. 35, art. 268 alin. (9) lit. b), art. 275 alin. (2) - (6), art. 293 alin. (1) lit. d), art. 297 alin. (4) lit. c), art. 307 alin. (6), art. 314, art. 315, art. 316 alin. (5), art. 319 alin. (5) lit. d), art. 319 alin. (6) lit. b); introduce pct. 36 la art. 266 alin. (1), alin. (15) şi (16) la art. 270, alin. (12) la art. 275, art. 2781, alin. (11) la art. 282, art. 2921, lit. d1) la art. 293 alin. (1), art. 3152 - 3154, lit. c) la art. 316 alin. (6), art. 3211; dispune republicarea cu renumerotare
|
|
|
| 81. |
|
Completări prin
|
|
Lege pentru modificarea şi completarea Legii serviciului public de alimentare cu energie termică nr. 325/2006, pentru modificarea alin. (5) al art. 10 din Legea nr. 121/2014 privind eficienţa energetică şi pentru completarea alin. (3) al art. 291 din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal (în vigoare)
|
|
|
|
|
introduce lit. l) la art. 291 alin. (3) la 6 luni de la publicarea prezentei legi în Monitorul Oficial al României, Partea I
|
|
|
| 82. |

modifică art. 24 alin. (1) lit. a) pct. 2 şi lit. b) pct. 3, art. 24 alin. (5) lit. b) pct. 3, art. 26 alin. (1) lit. c) partea introductivă la 1 ian. 2022, art. 403 alin. (4) partea introductivă, art. 403 alin. (6) partea introductivă, art. 43 alin. (3), art. 62 lit. m), art. 84 alin. (10) şi (11), art. 87 alin. (1), art. 96 alin. (3) partea introductivă, art. 97 alin. (7), art. 115 alin. (12) şi (2), art. 123 alin. (1) şi (2), art. 1231 alin. (2), art. 1231 alin. (5), art. 147 alin. (11), art. 169 alin. (11), art. 218, art. 2207 alin. (11), art. 224 alin. (5), art. 229 alin. (1) lit. c) pct. 1 subpct. (iii), art. 229 alin. (1) lit. c) pct. 3 subpct. (ii), art. 266 alin. (1) pct. 35 lit. a) şi pct. 36 lit. a), art. 270 alin. (12) lit. a), art. 315 alin. (4), art. 317 alin. (1), art. 317 alin. (3) şi (10), art. 456 alin. (1) lit. p) şi s), art. 459 alin. (1) lit. b), art. 464 alin. (1) lit. s) şi u), art. 469 alin. (1) lit. c), art. 469 alin. (2), art. 481 alin. (1); introduce lit. d) la art. 16 alin. (3), alin. (41) şi (44) la art. 403, lit. d) şi e) la art. 403 alin. (6), alin. (8) şi (9) la art. 45, nr. crt. 16 la art. 105 alin. (2) la 1 ian. 2022, alin. (22) la art. 110, alin. (21) la art. 115, alin. (11) la art. 116, alin. (31) la art. 1231, alin. (21) la art. 133, alin. (22) la art. 146, alin. (22) la art. 168, alin. (22) la art. 2206, lit. c1) la art. 229 alin. (1), alin. (21) la art. 230, alin. (9) la art. 230, alin. (11) la art. 231, lit. f1) la art. 293 alin. (1) la 1 nov. 2021, alin. (3) la art. 293 la 1 nov. 2021, lit. k1) la art. 294 alin. (1) la 1 nov. 2021, alin. (4) la art. 294 la 1 nov. 2021, alin. (21) la art. 316, alin. (21) la art. 317, alin. (9)-(16) la art. 471; abrogă art. 403 alin. (8), art. 116 alin. (33) şi (4), art. 469 alin. (1) lit. d); dispune republicarea cu renumerotare
|
|
|
| 83. |
|
Completări prin
|
|
Lege pentru completarea alin. (3) al art. 291 din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal (în vigoare)
|
|
|
|
|
introduce lit. m) la art. 291 alin. (3)
|
|
|
| 84. |
|
Completări prin
|
|
Lege pentru completarea art. 291 alin. (3) din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal (în vigoare)
|
|
|
|
|
introduce lit. n) la art. 291 alin. (3)
|
|
|
| 85. |
|
Modificări prin
|
|
Lege pentru modificarea art. 291 alin. (3) lit. a) din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal (în vigoare)
|
|
|
|
|
modifică art. 291 alin. (3) lit. a)
|
|
|
| 86. |
|
Modificări prin
|
|
Lege privind aprobarea Ordonanţei Guvernului nr. 8/2021 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 227/2015 privind Codul fiscal (în vigoare)
|
|
|
|
|
modifică art. 111 alin. (4) şi (5), art. 456 alin. (1) lit. s), art. 464 alin. (1) lit. s) şi art. 469 alin. (1) lit. c); introduce alin. (41) şi (42) la art. 425 şi alin. (10) la art. 45
|
|
|
| 87. |
|
Modificări prin
|
|
Ordonanţă de urgenţă privind unele măsuri fiscal-bugetare, prorogarea unor termene, precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative (în vigoare)
|
|
|
|
|
modifică art. 76 alin. (4) lit. a), art. 100 alin. (1), art. 101 alin. (12), art. 115 alin. (12), art. 132 alin. (2), art. 142 lit. b) şi r), art. 154 alin. (1) lit. h), titlul secţ. a 3-a din titlul V "Contribuţii sociale obligatorii" cap. III , titlul secţ. a 4-a din titlul V "Contribuţii sociale obligatorii" cap. III, art. 168 alin. (1), (5), (7) şi (71), art. 169 alin. (1) lit. a) şi art. 291 alin. (3) lit. c) pct. 3; – aplicarea prevederilor art. 25 alin. (4) lit. i1) şi i2), art. 76 alin. (4) lit. x) şi art. 142 lit. z) se suspendă începând cu data de 1 ianuarie 2022 şi până la data de 31 decembrie 2022 inclusiv; – prevederile art. 291 alin. (3) lit. o) se aplică pentru livrările de energie termică efectuate începând cu data de 1 ianuarie 2022; introduce lit. ş) la art. 139 alin. (1), lit. aa) la art. 142, lit. f2) şi f3) la art. 153 alin. (1), lit. a1) la art. 155 alin. (1), lit. ţ) la art. 157 alin. (1), art. 1573, art. 1692, lit. m) la art. 2204 alin. (1), pct. 5 la art. 291 alin. (3) lit. c), lit. o) la art. 291 alin. (3), alin. (31) şi (32) la art. 291; abrogă art. 101 alin. (11) şi art. 114 alin. (2) lit. n), art. IV din Legea nr. 196/2021 (cu referire la introducerea lit. l) la art. 293 alin. (1) - la data de 13 ianuarie 2022) şi art. I pct. 160 din Legea nr. 296/2020 (cu referire la modificarea art. 291 alin. (3) lit. c) pct. 3 - la data de 1 ian. 2022)
|
|
|
| 88. |
|
Completări prin
|
|
Lege pentru completarea Legii nr. 227/2015 privind Codul fiscal (în vigoare)
|
|
|
|
|
introduce alin. (4) la art. 42, alin. (21) la art. 56
|
|
|
| 89. |
|
Modificări prin
|
|
Ordonanţă pentru modificarea şi completarea Legii nr. 227/2015 privind Codul fiscal, a Ordonanţei Guvernului nr. 6/2019 privind instituirea unor măsuri fiscale, precum şi pentru prorogarea unui termen (în vigoare)
|
|
|
|
|
modifică art. 336 pct. 2, 3, 5, 8, 9, 14, 21 şi 22, art. 338 lit. b), art. 340 alin. (1) lit. b)-d), alin. (3) partea introductivă şi alin. (10) şi (11), art. 341 alin. (1), art. 349 alin. (2)-(7), art. 350 alin. (1) lit. b) şi alin. (2), art. 351 alin. (1) lit. b), art. 353 alin. (2)-(7), art. 362 alin. (1) şi (2), art. 364 alin. (1) lit. a), art. 370 alin. (2), art. 375 alin. (1) lit. c), art. 395 alin. (3), art. 396 denumirea marginală şi alin. (4), art. 397 alin. (1) lit. a), b) şi d) şi alin. (4), titlul VIII cap. I titlul secţ.15, art. 400 denumirea marginală, titlul VIII cap. I titlul secţ.16, art. 401, art. 402 alin. (2), alin. (3) lit. a) şi alin. (4), art. 402 alin. (6)-(10), art. 405, art. 406 alin. (1) lit. a), alin. (3) şi alin. (5), art. 407, art. 408, art. 409 alin. (1), art. 412 denumirea marginală şi alin. (1), (2) şi (4), titlul secţ. 17, art. 413, art. 414 -419, art. 422, art. 423 alin. (3), art. 449 alin. (1) lit. d), art. 449 alin. (3) lit. d) şi art. 449 alin. (5); introduce lit. c) la art. 273 alin. (2), lit. g1) la art. 293 alin. (1), lit. l1) şi l2) la art. 294 alin. (1), art. 3351, pct. 71, 81, 141, 161, 211, 212 şi 29 la art. 336, alin. (111)-(113) la art. 340, alin. (11)-(17) şi alin. (14)-(19) la art. 342, alin. (12) la art. 343, alin. (3)-(7) la art. 350, alin. (11) şi (7)-(12) la art. 351, alin. (8)-(9) la art. 353, alin. (31) şi (32) la art. 363, lit. l1) la art. 367 alin. (1), alin. (7) şi (8) la art. 367, lit. c1) la art. 395 alin. (1), lit. j) la art. 397 alin. (1), alin. (5) şi (6) la art. 397, alin. (7) la art. 400, alin. (101) şi (121) la art. 402, art. 4021, alin. (7) şi (8) la art. 406, titlul subsecţ. 1 cu art. 413 după titlul secţ. 17, subsecţ. 2 cu art. 414-4166 după art. 413, art. 4141-41418, art. 4161-4166, subsecţ. 3 cu art. 417 după art. 4166, subsecţ. 4 cu art. 418 după art. 417, subsecţ. 5 cu art. 419 după art. 418, lit. d) la art. 424 alin. (1), lit. k) la art. 449 alin. (1) şi lit. r) la art. 449 alin. (2); abrogă art. 336 pct. 18, art. 337 alin. (4) şi (5), art. 349 alin. (8) şi (9), art. 351 alin. (2), art. 353 alin. (1) lit. c), art. 402 alin. (5) şi art. 406 alin. (4)
|
|
|
| 90. |
|
Modificări prin
|
|
Ordonanţă pentru modificarea şi completarea unor acte normative, precum şi pentru modificarea unor termene (în vigoare)
|
|
|
|
|
modifică art. 25 alin. (4) lit. i), art. 56 alin. (13), art. 682 alin. (3), art. 336 pct. 4 lit. d), art. 342 alin. (3), (4), (9) şi (10), art. 359, art. 402 alin. (11), art. 403 alin. (2), art. 404 alin. (2) şi (5), art. 406 alin. (1) lit. b), art. 409 alin. (2), art. 410 alin. (1), art. 432 alin. (1), art. 434, art. 435 alin. (3) şi (4), art. 435 alin. (9) lit. a), art. 439 alin. (2) lit. a) şi b), art. 442 alin. (2), art. 449 alin. (2) lit. e), art. 450 alin. (1); introduce alin. (171) la art. 41, alin. (5) la art. 42, alin. (11) şi (12) la art. 45, lit. b1) la art. 113, alin. (3) la art. 439, alin. (31) la art. 442; abrogă art. 56 alin. (12)
|
|
|
| 91. |
|
Modificări prin
|
|
Lege privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 69/2020 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 227/2015 privind Codul fiscal, precum şi pentru instituirea unor măsuri fiscale (în vigoare)
|
|
|
|
|
aprobă O.U.G. nr. 69/2020
|
|
|
| 92. |
|
Modificări prin
|
|
Lege privind aprobarea Ordonanţei Guvernului nr. 6/2020 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 227/2015 privind Codul fiscal, precum şi pentru reglementarea unor măsuri fiscal-bugetare (în vigoare)
|
|
|
|
|
aprobă OG. nr. 6/2020
|
|
|
| 93. |
|
Modificări prin
|
|
Ordonanţă de urgenţă privind modificarea şi completarea unor acte normative, precum şi pentru stabilirea unor măsuri de sprijin şi asistenţă umanitară (în vigoare)
|
|
|
|
|
modifică art. 42 alin. (3), art. 56 alin. (13); introduce lit. ţ) la art. 25 alin. (4), alin. (22) la art. 56
|
|
|
| 94. |
|
Completări prin
|
|
Lege privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 59/2021 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 227/2015 privind Codul fiscal (în vigoare)
|
|
|
|
|
introduce alin. (21) la art. 315
|
|
|
| 95. |
|
Modificări prin
|
|
Lege pentru anularea unor obligaţii fiscale şi pentru modificarea unor acte normative (în vigoare)
|
|
|
|
|
modifică art. 76 alin. (2) lit. k) şi m), art. 76 alin. (4) lit. h), art. 139 alin. (1) lit. j) şi l), art. 142 lit. g), art. 157 alin. (1) lit. m) şi o), art. 2204 alin. (1) lit. h)
|
|
|
| 96. |
|
Modificări prin
|
|
Lege pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 48/2020 privind unele măsuri financiar-fiscale (în vigoare)
|
|
|
|
|
aprobă cu modificări O.U.G. nr. 48/2020
|
|
|
| 97. |
|
Modificări prin
|
|
Lege privind aprobarea Ordonanţei Guvernului nr. 4/2022 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 227/2015 privind Codul fiscal, precum şi pentru prorogarea unui termen (în vigoare)
|
|
|
|
|
modifică art. 342 alin. (15) lit. b) şi art. 353 alin. (2)
|
|
|
| 98. |
|
Modificări prin
|
|
Lege pentru modificarea şi completarea unor acte normative (în vigoare)
|
|
|
|
|
modifică art. 60 pct. 5 lit. d), art. 1381 alin. (3), art. 146 alin. (5) şi art. 154 alin. (2); introduce pct. 7 la art. 60, art. 1382 şi 1383, alin. (3) la art. 140, lit. s) la art. 154 alin. (1), alin. (3) la art. 2203 şi alin. (42) la art. 2206; abrogă art. 60 pct. 5 lit. e)
|
|
|
| 99. |

modifică art. 92 lit. b), art. 94 alin. (10), art. 95, art. 96 denumirea marginală, art. 170 alin. (2) lit. e), art. 230 alin. (5); introduce art. 951, art. 961, alin. (81) - (85) la art. 97, alin. (22) la art. 133; abrogă art. 96 alin. (3) şi (4); dispune republicarea cu renumerotare
|
|
|
| 100. |
|
Modificări prin
|
|
Ordonanţă de urgenţă privind modificarea şi completarea unor acte normative din domeniul fiscal şi vamal (în vigoare)
|
|
|
|
|
modifică art. 331 alin. (6) (la data de 1 iulie 2022), art. 452 alin. (1) lit. h) şi art. 452 alin. (2) lit. b) şi c); introduce alin. (12) la art. 351 (la data de 1 iulie 2022), alin. (11) la art. 450 şi lit. h1) la art. 452 alin. (1)
|
|
|
| 101. |
|
Modificări prin
|
|
Ordonanţă de urgenţă pentru modificarea şi completarea Ordonanţei Guvernului nr. 18/2009 privind organizarea şi finanţarea rezidenţiatului, precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative privind unele măsuri din domeniul sănătăţii (în vigoare)
|
|
|
|
|
modifică art. 154 lit. m)
|
|
|
| 102. |
|
Modificări prin
|
|
Ordonanţă pentru modificarea şi completarea Legii nr. 227/2015 privind Codul fiscal, abrogarea unor acte normative şi alte măsuri financiar-fiscale (în vigoare)
|
|
|
|
|
modifică art. 22 alin. (1) şi (4), art. 24 alin. (1) lit. a) pct. 1, art. 43 alin. (2)-(5), art. 47 alin. (1) lit. c), art. 47 alin. (2), art. 48 alin. (1) şi (2), art. 48 alin. (3) şi (31), art. 51 alin. (1), art. 52, art. 53 alin. (2) lit. b), art. 54, art. 55 alin. (2), art. 56 alin. (14) lit. b), art. 60 pct. 5 partea dispozitivă, art. 60 pct. 5 lit. b) şi c), art. 60 pct. 7 partea dispozitivă, art. 60 pct. 7 lit. b) şi c), art. 62 lit. c), art. 69 alin. (9), art. 76 alin. (2) lit. k), art. 76 alin. (3) lit. b), art. 76 alin. (4) lit. a), art. 76 alin. (4) lit. h), art. 76 alin. (4) lit. y), art. 77, art. 78 alin. (2) lit. a) pct. (iv), art. 84 alin. (3), art. 97 alin. (7) prima teză, art. 110 alin. (2) şi (22), art. 111 alin. (1), art. 118 denumirea marginală, art. 118 alin. (1), art. 1201 alin. (1), art. 123 alin. (2) şi (7), art. 125 alin. (1) lit. c) şi alin. (7), art. 130 alin. (1), art. 1351 alin. (2), art. 1381 alin. (1), art. 1382 alin. (1), art. 139 alin. (1) lit. j), art. 140 alin. (2), art. 142 lit. b) şi g), art. 142 lit. x), art. 146 alin. (8), art. 147 alin. (17), art. 148, art. 151 alin. (5) şi (6), art. 151 alin. (17) şi (191), art. 154 alin. (1) lit. a), b), r) şi s), art. 155 alin. (1) lit. d) şi alin. (2), art. 157 alin. (1) lit. m), art. 170, art. 174 alin. (5) şi (6), art. 174 alin. (7), (71), (10), (101), (15), (17), (18) şi (181), art. 180 alin. (1) lit. a), art. 2204 alin. (1) lit. h), art. 224 alin. (4) lit. b), art. 229 alin. (1) lit. c) pct. 1 subpct. (i), art. 229 alin. (1) lit. c) pct. 3 subpct. (i), art. 229 alin. (1) lit. h), art. 291 alin. (2) lit. e) şi h), art. 291 alin. (3) lit. c) pct. 3, art. 342 alin. (2), art. 343 alin. (4)-(6), art. 442 alin. (1), modifică şi înlocuieşte anexa nr. 1 de la titlul VIII, modifică şi înlocuieşte anexa nr. 2 de la titlul VIII, art. 457, art. 458, art. 459, art. 460, art. 465 alin. (2) şi (7) partea dispozitivă, art. 489 alin. (1), art. 491 alin. (1); introduce lit. f)-h) la art. 47 alin. (1), lit. f)-i) la art. 47 alin. (3), alin. (4) la art. 47, alin. (21) la art. 48, lit. o) la art. 53 alin. (1), alin. (4) la art. 55, alin. (18)-(110) la art. 56, lit. b1) la art. 60 pct. 5, lit. k1) la art. 76 alin. (2), lit. a1) la art. 76 alin. (3), alin. (41) şi (42) la art. 76, alin. (11) la art. 81, alin. (61) şi (62) la art. 120, alin. (21) la art. 1201, alin. (23) la art. 133, lit. t) la art. 139 alin. (1), lit. aa1) la art. 142, alin. (56)-(59) la art. 146, alin. (31) şi (32) la art. 151, alin. (61) şi (62) la art. 151, lit. u) la art. 157 alin. (1), alin. (61) la art. 168, alin. (31) şi (32) la art. 174, alin. (61) şi (62) la art. 174, lit. n) la art. 2204 alin. (1), lit. j)-l) la art. 291 alin. (2), alin. (33)-(35) la art. 291, alin. (72) la art. 465, art. 4953; abrogă art. 48 alin. (7) şi (8), art. 51 alin. (5) şi (6), art. 60 pct. 4, art. 76 alin. (4) lit. ş), t), v) şi w), art. 113 lit. b1), art. 125 alin. (81), art. 142 lit. s) pct. 2 şi 6 şi lit. v) şi w), art. 291 alin. (3) lit. c) pct. 5, art. 291 alin. (3) lit. d) şi e), art. 291 alin. (31), art. 442 alin. (2), (3) şi (31), art. 453 lit. d), art. 461 alin. (8), art. 489 alin. (2)
|
|
|
| 103. |
|
Modificări prin
|
|
Lege pentru modificarea Legii nr. 227/2015 privind Codul fiscal şi pentru completarea art. 47 din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală (în vigoare)
|
|
|
|
|
modifică art. 458 alin. (4) şi art. 460 alin. (8) şi (9); dispune republicarea cu renumerotare
|
|
|
| 104. |
|
Modificări prin
|
|
Lege pentru modificarea şi completarea unor acte normative privind documentele de şedere eliberate cetăţenilor Uniunii Europene şi membrilor de familie ai acestora, precum şi în domeniul străinilor (în vigoare)
|
|
|
|
|
abrogă art. 25 alin. (6) lit. c)
|
|
|
| 105. |
|
Completări prin
|
|
Lege pentru modificarea şi completarea Legii nr. 232/2016 privind industria naţională de apărare, precum şi pentru completarea unor acte normative (în vigoare)
|
|
|
|
|
introduce alin. (4) şi (5) la art. 285
|
|
|
| 106. |
|
Rectificare indirectă
|
|
|
M. Of. nr. 794 / 10 aug. 2022
|
|
|
|
|
|
rectifică art. IX lit. g) din OG. nr. 16/2022
|
|
|
| 107. |
|
Modificări prin
|
|
Ordonanţă pentru modificarea şi completarea Legii nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii şi a Legii nr. 227/2015 privind Codul fiscal, precum şi stabilirea unor alte măsuri în domeniul sănătăţii (în vigoare)
|
|
|
|
|
modifică art. 154 alin. (2); introduce lit. ş) la art. 154 alin. (1) - la data de 14 septembrie 2022
|
|
|
| 108. |
|
Modificări prin
|
|
Lege pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 226/2020 privind unele măsuri fiscal-bugetare şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative şi prorogarea unor termene (în vigoare)
|
|
|
|
|
aprobă OUG. nr. 226/2020
|
|
|
| 109. |
|
Completări prin
|
|
Lege pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 31/2019 privind acordarea unor facilităţi fiscale şi pentru modificarea şi completarea Legii nr. 227/2015 privind Codul fiscal, pentru completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 11/2018 pentru adoptarea unor măsuri bugetare şi pentru modificarea Legii-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice (în vigoare)
|
|
|
|
|
introduce pct. 161 la art. 266 alin. (1)
|
|
|
| 110. |

modifică art. 99 alin. (2) şi art. 100 la data de 1 ianuarie 2024
|
|
|
| 111. |
|
Modificări prin
|
|
Lege pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 181/2020 privind unele măsuri fiscalbugetare, pentru modificarea şi completarea unor acte normative, precum şi pentru prorogarea unor termene (în vigoare)
|
|
|
|
|
aprobă O.U.G. nr. 181/2020
|
|
|
| 112. |
|
Modificări prin
|
|
Ordonanţă de urgenţă privind unele măsuri fiscalbugetare, prorogarea unor termene, precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative (în vigoare)
|
|
|
|
|
modifică art. 60 pct. 5 lit. c), art. 76 alin. (3) lit. g), art. 76 alin. (41) partea introductivă şi alin. (42), art. 142 lit. aa1) partea introductivă şi ultima teză, art. 331 alin. (2) lit. e) teza introductivă, art. 402 alin. (10), art. 456 alin. (1) lit. h); introduce alin. (41) la art. 42, alin. (23) la art. 56; suspendă începând cu data de 1 ianuarie 2023 şi până la datade 31 decembrie 2023 inclusiv, aplicarea prevederilor art. 25 alin. (4) lit. i1) şi i2), art. 76 alin. (4) lit. x) şi art. 142 lit. z); suspendă începând cu data de 1 ianuarie 2023 şi până ladata de 31 decembrie 2023 inclusiv, aplicarea prevederilor art. 324 alin. (4)–(6); modifică O.G. nr. 16/2022
|
|
|
| 113. |
|
Modificări prin
|
|
Lege privind aprobarea Ordonanţei Guvernului nr. 16/2022 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 227/2015 privind Codul fiscal, abrogarea unor acte normative şi alte măsuri financiar-fiscale (în vigoare)
|
|
|
|
|
aprobă cu modificări şi completări O.G. nr. 16/2022 şi modifică art. 20 alin. (3), art. 47 alin. (1) lit. f), art. 52 alin. (1), art. 60 pct. 5 lit. b1), art. 60 pct. 5 lit. b), art. 123 alin. (2), art. 148 alin. (4) lit. a) şi b), art. 170 alin. (4) lit. a)-c), art. 439 alin. (2) partea introductivă, anexa nr. 1 de la titlul VIII, art. 456 alin. (1) lit. g); introduce alin. (5) şi (6) la art. 47 (se aplică începând cu data de 1 ianuarie 2023), alin. (21) şi (22) la art. 342, lit. h1) la art. 456 alin. (2)
|
|
|
| 114. |
|
Rectificare indirectă
|
|
|
M. Of. nr. 1245 / 22 dec. 2022
|
|
|
|
|
|
la art. 76 alin. (3) lit. g), în loc de: "... în condiţiile prevăzute la alin. (41) lit. f); – "se va citi: "... în condiţiile prevăzute la alin. (41) lit. f); – "
|
|
|
| 115. |
|
Modificări prin
|
|
Decizia nr. 650 din 15 decembrie 2022 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. XXIV pct. 11 [cu referire la art. 153 alin. (1) lit. f2)], pct. 12 [cu referire la art. 154 alin. (1) lit. h) sintagma "de până la suma de 4.000 lei lunar inclusiv"], pct. 13 [cu referire la art. 155 alin. (1) pct. a1)], pct. 14 [cu referire la sintagma "venituri din pensii" din cuprinsul titlului secţiunii a 3-a din capitolul III al titlului V "Contribuţii sociale obligatorii"], pct. 16 [cu referire la art. 1573], pct. 17 [cu referire la sintagma "precum şi al veniturilor din pensii" din cuprinsul titlului secţiunii a 4-a din capitolul III al titlului V "Contribuţii sociale obligatorii"], pct. 18 [cu referire la art. 168 alin. (1) în privinţa trimiterii la art. 153 alin. (1) lit. f2), alin. (5) în privinţa trimiterii la art. 1573 şi alin. (71)] şi pct. 19 [cu referire la alin. (1) lit. a) în privinţa trimiterii la art. 153 alin. (1) lit. f2)] şi ale art. XXV alin. (1) lit. c) [cu referire la pct. 12, 13, 16, 18 în privinţa alin. (1) şi (5) ale art. 168 şi pct. 19] din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 130/2021 privind unele măsuri fiscal-bugetare, prorogarea unor termene, precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative (în vigoare)
|
|
|
|
|
suspendă pentru 45 de zile dispoziţiile art. 153 alin. (1) lit. f2), art. 154 alin. (1) lit. h) sintagma "de până la suma de 4.000 lei lunar inclusiv", art. 155 alin. (1) pct. a1), sintagma "venituri din pensii" din cuprinsul titlului secţiunii a 3-a din capitolul III al titlului V "Contribuţii sociale obligatorii", art. 1573, sintagma "precum şi al veniturilor din pensii" din cuprinsul titlului secţiunii a 4-a din capitolul III al titlului V "Contribuţii sociale obligatorii", art. 168 alin. (1) în privinţa trimiterii la art. 153 alin. (1) lit. f2), alin. (5) în privinţa trimiterii la art. 1573 şi alin. (71), alin. (1) lit. a) în privinţa trimiterii la art. 153 alin. (1) lit. f2), şi pct. 12, 13, 16, 18 în privinţa alin. (1) şi (5) ale art. 168 (termenul de împlineşte la 11 februarie 2023) după care operează prevederile art. 147 din Constituţie
|
|
|
| 116. |

modifică art. 142 lit. aa1) ultima teză; introduce lit. r) la art. 68 alin. (5), lit. h) la art. 76 alin. (41), pct. (v) la art. 78 alin. (2) lit. a) şi pct. 8 la art. 142 lit. aa1)
|
|
|
| 117. |

introduce lit. p) şi q) la art. 291 alin. (3)
|
|
|
| 118. |

modifică art. 136 lit. b), art. 153 alin. (1) lit. b); introduce lit. d) la art. 228 alin. (1)
|
|
|
| 119. |

introduce alin. (5)-(7) la art. 294; abrogă art. 291 alin. (2) lit. a) şi b)
|
|
|
| 120. |

modifică art. 291 alin. (3) lit. m), n), p) şi q); introduce lit. r) şi s) la art. 291 alin. (3) şi alin. (36) şi (37 la art. 291
|
|
|
| 121. |
|
Rectificare indirectă
|
|
|
M. Of. nr. 643 / 13 iul. 2023
|
|
|
|
|
|
rectifică L. nr. 216/2023, înaintea art. II se va citi: Anexa nr. 1.......Anexa nr. 2.......
|
|
|
| 122. |
|
Modificări prin
|
|
Ordonanţă de urgenţă pentru modificarea alineatului (4) al articolului 4 din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal (în vigoare)
|
|
|
|
|
modifică art. 4 alin. (4)
|
|
|
| 123. |
|
Modificări prin
|
|
Lege pentru modificarea şi completarea unor acte normative din domeniul pensiilor de serviciu şi a Legii nr. 227/2015 privind Codul fiscal (în vigoare)
|
|
|
|
|
modifică art. 101 - la data de 1 ianuarie 2024
|
|
|
| 124. |
|
Modificări prin
|
|
Lege privind unele măsuri fiscal-bugetare pentru asigurarea sustenabilităţii financiare a României pe termen lung (în vigoare)
|
|
|
|
|
modifică art. 51 alin. (1), art. 52 alin. (5), art. 54, art. 60 pct. 2 la 1 noiembrie 2023, art. 60 pct. 5 lit. c) şi d) la 1 noiembrie 2023, art. 60 pct. 7 lit. c) la 1 noiembrie 2023, art. 681 alin. (3), art. 76 alin. (41) lit. d), art. 117 la 1 iulie 2024, art. 118 alin. (2) partea introductivă şi lit. b), art. 1381 alin. (1) la 1 noiembrie 2023, art. 1382 alin. (1) la 1 noiembrie 2023, art. 1383 alin. (1) la 1 noiembrie 2023, art. 142 lit. aa1) pct. 4, art. 146 alin. (5) şi (56) la 1 noiembrie 2023, art. 155 alin. (2) la 1 noiembrie 2023, art. 157 alin. (1) lit. ţ), art. 157 alin. (2), art. 168 alin. (61) la 1 noiembrie 2023, art. 170, art. 174, titlul secţiunii a 10-a de la titlul V cap. III, art. 180 alin. (1) lit. a) şi alin. (2) şi (3), art. 183 alin. (1), art. 266 alin. (1) pct. 161, art. 291 alin. (2) lit. e) şi k), art. 291 alin. (3) lit. b), m) şi n), art. 291 alin. (36) partea introductivă, art. 291 alin. (37), art. 294 alin. (5) lit. a) şi b), art. 319 alin. (24) la 1 iulie 2024, art. 439, art. 444 alin. (3), art. 449 alin. (2) lit. o) la 11 noiembrie 2023, art. 449 alin. (3) lit. a) la 11 noiembrie 2023, modifică şi înlocuieşte anexele nr. 1 şi 2 de la titlul VIII; introduce lit. j) la art. 2 alin. (1), art. 181 - 183, alin. (41)-(43) la art. 51, alin. (5) la art. 55, alin. (21)-(24) la art. 118, art. 1384 la 1 noiembrie 2023, art. 1741, alin. (11) la art. 183, pct. 37 la art. 266 alin. (1), lit. m)-s) la art. 291 alin. (2), alin. (38) la art. 291, alin. (11) la art. 319 la 1 iulie 2024, o anexă după art. 334, alin. (13) la art. 435 la 11 noiembrie 2023, alin. (31) la art. 444, lit. k1) la art. 449 alin. (1) la 11 noiembrie 2023, lit. s), ş) şi t) la art. 449 alin. (2) la 11 noiembrie 2023, lit. e) la art. 449 alin. (3) la 11 noiembrie 2023, titlul X1 cu art. 5001 - 5003, după art. 500; abrogă art. 140 alin. (2) şi (3) la 1 noiembrie 2023, art. 154 alin. (1) lit. r) şi s) la 1 noiembrie 2023, art. 2203 alin. (2) şi (3) la 1 noiembrie 2023, art. 2206 alin. (41) şi (42) la 1 noiembrie 2023, art. 291 alin. (3) lit. c), f)-k) şi p)-s), art. 294 alin. (6) lit. a), art. 294 alin. (7), anexele nr. 1 şi 2, art. 342 alin. (21) şi (22), art. 450 alin. (3) la 11 noiembrie 2023; dispune republicarea cu renumerotare
|
|
|
| 125. |
|
Modificări prin
|
|
Ordonanţă de urgenţă privind unele măsuri fiscal-bugetare în domeniul cheltuielilor publice, pentru consolidare fiscală, combaterea evaziunii fiscale, pentru modificarea şi completarea unor acte normative, precum şi pentru prorogarea unor termene (în vigoare)
|
|
|
|
|
modifică art. 181 alin. (3), art. 181 alin. (8) partea introductivă, art. 183 alin. (2), art. 25 alin. (3) lit. b) pct. 2, art. 25 alin. (3) lit. j) şi k), art. 25 alin. (4) lit. i) partea introductivă, art. 25 alin. (4) lit. ţ), art. 25 alin. (13), art. 26 alin. (1) lit. c) partea introductivă, art. 26 alin. (1) lit. d)-f), art. 31, art. 36 alin. (3), art. 37 alin. (3), art. 402 alin. (4), art. 42 alin. (3), art. 42 alin. (4), art. 423 alin. (2) lit. e), art. 425 alin. (4), art. 427 alin. (3), art. 47 alin. (1) lit. h), art. 47 alin. (3) lit. g), art. 47 alin. (4), art. 48 alin. (2), art. 52 alin. (2), art. 52 alin. (7), art. 54, art. 541, art. 68 alin. (5) lit. a) şi r), art. 68 alin. (6), art. 76 alin. (2) lit. k) şi m), art. 76 alin. (3) lit. a1), art. 76 alin. (41) lit. h), art. 76 alin. (6), art. 78 alin. (2) lit. a) pct. v), art. 84 alin. (1), (3), (7) şi (10), art. 89, art. 113 partea introductivă, art. 118 alin. (1), (4), (5) şi (7), art. 118 alin. (22) şi (23) - se aplică începând cu veniturile anului 2024 -, art. 119 alin. (2)-(4), art. 120 alin. (6), art. 1201 alin. (21), art. 122 alin. (4) lit. c), art. 123 alin. (1), art. 123 alin. (2), art. 123 alin. (7), art. 1231 alin. (1), (3) şi (31), art. 1231 alin. (5) şi (6), art. 1351 alin. (2), art. 136 lit. e), art. 1384 alin. (1), art. 139 alin. (1) lit. j) şi l), art. 142 lit. aa1) pct. 8, art. 142 ultima teză a lit. aa1), art. 146 alin. (5) şi (56), art. 147 alin. (11), art. 151 alin. (10), art. 154 alin. (1) lit. a) şi i), art. 157 alin. (1) lit. m) şi o), art. 168 alin. (3) şi (5), art. 169 alin. (11), art. 1741 alin. (19) - se aplică începând cu veniturile aferente anului 2024 -, art. 2204 alin. (1) lit. h) şi j), art. 2207 alin. (1)1), art. 291 alin. (2) lit. e) pct. 3, art. 326 alin. (4) lit. b) şi c), art. 326 alin. (41) lit. a), art. 345 alin. (3), art. 406 alin. (2) şi (3), art. 408 alin. (2), art. 4146 alin. (4), art. 41414 alin. (4), art. 418 alin. (2), art. 426 alin. (1) şi (2), art. 429 alin. (1) şi (2), art. 439 alin. (4),art. 445 lit. b) şi c); introduce alin. (15) la art. 181, alin. (14) la art. 183, pct. 31 la art. 25 alin. (3) lit. b), lit. k1) la art. 25 alin. (3), alin. (121) la art. 25, alin. 12 la art. 26, lit. i1) la art. 28 alin. (12), alin. (71) la art. 402, alin. (21) la art. 427, alin. (13)-(19) la art. 45, lit. i) la art. 47 alin. (1), alin. (11) la art. 47, alin. (22) şi (23) la art. 48, alin. (32) la art. 48, alin. (51) la art. 52, alin. (24) şi (25) la art. 56, art. 601, lit. k3) şi k4) la art. 68, lit. i) şi j) la art. 76 alin. (41), alin. (8)-(14) la art. 76, art. 841, art. 1011, lit. e) la art. 113, alin. (24)-(28) la art. 133, alin. (3) la art. 1351, art. 1385, pct. 9 şi 10 la art. 142 lit. aa1), alin. (23) la art. 146, lit. f4) şi f5) la art. 153 alin. (1), lit. i) la art. 155 alin.(1), lit. v) la art. 157 alin. (1), art. 1574, alin. (13) la art. 168, alin. (23) la art. 168, lit. a1) la art. 169 alin. (1), alin. (23) la art. 2206, alin. (41) la art. 298, lit. a1) la art. 326 alin. (41), art. 3421, alin. (4)-(10) la art. 345, lit. d) la art. 445; abrogă art. 22 alin. 101, art. 25 alin. (4) lit. i1), i2) şi t), art. 423 alin. (4), art. 47 alin. (2), art. 47 alin. (5) şi (6), art. 56 alin. (11), (13)-(110), (21) şi (22), art. 68 alin. (7) lit. k2), art. 681 alin. (7), art. 72 alin. (8), art. 76 alin. (4) lit. s) şi x), art. 76 alin. (41) lit. g), art. 83 alin. (2), art. 84 alin. (11), art. 88, art. 101 alin. (9), art. 123 alin. (13), art. 123 alin. (3)-şi (4), art. 1231 alin. (4), art. 130 alin. (7)-(10), art. 1383, art. 1384 alin. (3) şi (4), art. 142 lit. q) şi z), art. 142 lit. aa1) pct. 7; – aplicarea prevederilor art. 324 alin. (4) - (6) se suspendă începând cu data de 1 ianuarie 2024 şi până la data de 31 decembrie 2026 inclusiv ; dispune republicarea cu renumerotare
|
|
|
| 126. |
|
Modificări prin
|
|
Ordonanţă de urgenţă privind amânarea punerii în aplicare a Deciziei (UE) 2022/197 a Comisiei din 17 ianuarie 2022 de stabilire a unui marcaj fiscal comun pentru motorine şi kerosen (în vigoare)
|
|
|
|
|
modifică art. 427 alin. (6) şi art. 430 alin. (5); introduce alin. (51) la art. 427, alin. (41) la art. 430 şi alin. (4) la art. 452
|
|
|
| 127. |

modifică art. 287 lit. c); introduce alin. (71) la art. 314, alin. (61) la art. 315, alin. (181) la art. 3152, art. 3212, alin. (21) la art. 330 şi alin. (4) la art. 356; abrogă art. 316 alin. (61) şi (62), art. 41410 alin. (5) şi art. 41418 alin. (5)
|
|
|
| 128. |
|
Modificări prin
|
|
Ordonanţă de urgenţă privind stabilirea unor drepturi specifice personalului Ministerului Apărării Naţionale şi a unor cheltuieli determinate de pregătirea şi executarea unor misiuni în afara teritoriului naţional, în vederea realizării şi menţinerii capabilităţii aferente achiziţiei sistemelor de aeronave fără echipaj uman la bord Bayraktar TB2 şi a altor programe de înzestrare, pentru modificarea şi completarea unor acte normative în domeniul apărării, ordinii publice şi securităţii naţionale, precum şi pentru adoptarea unor măsuri privind retenţia şi atragerea personalului în aceste domenii (în vigoare)
|
|
|
|
|
modifică art. 157 alin. (1) lit. a), art. 168 alin. (5), art. 169 alin. (1) lit. a1); introduce lit. f6) la art. 153 alin. (1), art. 1575, alin. (14) la art. 168
|
|
|
| 129. |
|
Modificări prin
|
|
Ordonanţă de urgenţă pentru modificarea şi completarea Legii nr. 227/2015 privind Codul fiscal şi a art. LIX din Legea nr. 296/2023 privind unele măsuri fiscal-bugetare pentru asigurarea sustenabilităţii financiare a României pe termen lung (în vigoare)
|
|
|
|
|
modifică art. 407 alin. (1), (2) şi (4), art. 409 alin. (1), art. 4163 alin. (1) şi (2), art. 4164 alin. (2), art. 452 alin. (1) lit. c), art. 452 alin. (2) lit. c); introduce lit. f) la art. 375 alin. (1), alin. (5) la art. 422, art. 4441, lit. l) la art. 449 alin. (1), lit. ţ) la art. 449 alin. (2), lit. f) la art. 449 alin. (3), lit. c1) la art. 452 alin. (1), lit. m) şi n) la art. 452 alin. (1)
|
|
|
| 130. |
|
Modificări prin
|
|
Ordonanţă de urgenţă privind reglementarea unor măsuri fiscal-bugetare şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative (în vigoare)
|
|
|
|
|
modifică art. 181 alin. (14), art. 183 alin. (11), art. 47 alin. (11), art. 294 alin. (5) lit. a) şi b), art. 294 alin. (6) lit. b); introduce alin. (52) la art. 52, lit. a1) la art. 294 alin. (5), lit. b1) la art. 294 alin. (5), alin. (61) la art. 294, lit. c) la art. 297 alin. (7); prorogă, pentru anul 2024, termenul prevăzut la art. 55 alin. (2) şi (5), până la
data de 15 aprilie 2024 inclusiv
|
|
|
| 131. |

modifică art. 456 alin. (3) şi art. 464 alin. (3); introduce alin. (21) - (23) la art. 456 şi alin. (21) - (23) la art. 464
|
|
|
| 132. |
|
Modificări prin
|
|
Ordonanţă de urgenţă privind unele măsuri pentru sprijinirea categoriilor de cupluri mamă—nou-născut defavorizate cu tichete sociale pe suport electronic acordate din fonduri externe nerambursabile pentru nou-născuţi, pentru modificarea Legii nr. 227/2015 privind Codul fiscal, precum şi prorogarea unui termen (în vigoare)
|
|
|
|
|
modifică art. 154 alin. (1) lit. i), art. 155 alin. (1) lit. i) şi art. 157 alin. (1) lit. v)
|
|
|
| 133. |

modifică art. 444 alin. (3), art. 5001 lit. a), art. 5002 lit. a), art. 5003 alin. (2) lit. a), art. 5003 alin. (3) şi (5); introduce lit. p) la art. 23, lit. f) la art. 439 alin. (2), alin. (6) la art. 442, alin. (2) la art. 5001; modifică şi înlocuieşte anexa nr. 2 la titlul VIII
|
|
|
| 134. |
|
Modificări prin
|
|
Ordonanţă de urgenţă pentru modificarea şi completarea Legii nr. 227/2015 privind Codul fiscal, precum şi alte măsuri fiscale (în vigoare)
|
|
|
|
|
modifică, la data de 20 iunie 2024, art. 345 alin. (4) şi (5), art. 435 alin. (5), art. 452 alin. (1) lit. c), art. 452 alin. (2) lit. c); introduce, la data de 20 iunie 2024, alin. (31)-(34) la art. 345; abrogă, la data de 20 iunie 2024, art. 375 alin. (1) lit. f), art. 452 alin. (1) lit. c1)
|
|
|
| 135. |
|
Modificări prin
|
|
Lege pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 19/2021 privind unele măsuri fiscale, precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative în domeniul fiscal (în vigoare)
|
|
|
|
|
aprobă O.U.G. nr. 19/2021
|
|
|
| 136. |
|
Modificări prin
|
|
Lege pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 2/2024 privind amânarea punerii în aplicare a Deciziei (UE) 2022/197 a Comisiei din 17 ianuarie 2022 de stabilire a unui marcaj fiscal comun pentru motorine şi kerosen (în vigoare)
|
|
|
|
|
aprobă O.U.G. nr. 2/2024
|
|
|
| 137. |
|
Completări prin
|
|
Lege pentru completarea alin. (1) al art. 456 din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal (în vigoare)
|
|
|
|
|
introduce lit. x1) la art. 456 alin. (1) (la data de 1 ianuarie 2025)
|
|
|
| 138. |
|
Modificări prin
|
|
Ordonanţă de urgenţă privind unele măsuri de implementare şi utilizare a decontului precompletat RO e-TVA şi valorificarea datelor şi informaţiilor prin implementarea unui sistem de guvernanţă specific, precum şi alte măsuri fiscale (în vigoare)
|
|
|
|
|
modifică art. 325 alin. (1) partea introductivă, art. 325 alin. (2)
|
|
|
| 139. |
|
Modificări prin
|
|
Ordonanţă de urgenţă pentru modificarea şi completarea Legii nr. 227/2015 privind Codul fiscal, precum şi pentru reglementarea unor măsuri fiscal-bugetare (în vigoare)
|
|
|
|
|
modifică (la 1 iulie 2024) art. 267 alin. (1) lit. b), art. 336 pct. 17, art. 435 alin. (9) lit. b); introduce (la 1 iulie 2024) alin. (110 la art. 267, art. 3155, art. 3156, pct. 221 la art. 336, alin. (91) la art. 435; abrogă (la 1 iulie 2024) art. 305 alin. (9)
|
|
|
| 140. |
|
Modificări prin
|
|
Lege pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 31/2024 privind reglementarea unor măsuri fiscal-bugetare şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative (în vigoare)
|
|
|
|
|
aprobă cu modificări O.U.G. nr. 31/2024 şi modifică art. 294 alin. (5) lit. a1), art. 294 alin. (5) lit. b1), art. 294 alin. (6) lit. b)
|
|
|
| 141. |
|
Modificări prin
|
|
Lege privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 43/2019 pentru modificarea şi completarea unor acte normative care privesc stabilirea unor măsuri în domeniul investiţiilor (în vigoare)
|
|
|
|
|
aprobă O.U.G. nr. 43/2019
|
|
|
| 142. |
|
Completări prin
|
|
Ordonanţă de urgenţă privind modificarea şi completarea Legii cetăţeniei române nr. 21/1991, precum şi pentru modificarea şi completarea altor acte normative (în vigoare)
|
|
|
|
|
introduce lit. b1) la art. 25 alin. (6)
|
|
|
| 143. |
|
Modificări prin
|
|
Lege pentru modificarea alin. (1) al art. 100 din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal şi stabilirea unor măsuri fiscale (în vigoare)
|
|
|
|
|
modifică art. 100 alin. (1) (la 1 oct. 2024) şi plafonul lunar neimpozabil prev. la art. 101 alin. (2) lit. a)
|
|
|
| 144. |

introduce alin. (111) la art. 181 şi alin. (20) la art. 45
|
|
|
| 145. |
|
Modificări prin
|
|
Lege pentru modificarea art. 291 alin. (2) din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal (în vigoare)
|
|
|
|
|
modifică art. 291 alin. (2) partea introductivă a lit. e) şi pct. 3 (la data de 1 ianuarie 2025)
|
|
|
| 146. |
|
Modificări prin
|
|
Ordonanţă de urgenţă privind prorogarea unor termene şi consolidarea capacităţii administrative în domeniul impozitării proprietăţii (în vigoare)
|
|
|
|
|
prevederile pct. 106 şi 107 116 ale art. IX lit. i) din O.G. nr. 16/2022 se aplică începând cu data de 1 ianuarie 2026 cu referire la modificarea art. 457, art. 458, art. 459, art. 460, art. 465 alin. (2) partea dispozitivă, art. 489 alin. (1), art. 491 alin. (1), introducerea alin. (72) la art. 465 şi abrogarea art. 453 lit. d), art. 461 alin. (8), art. 489 alin. (2)
|
|
|
| 147. |
|
Modificări prin
|
|
Ordonanţă de urgenţă pentru modificarea şi completarea titlului VIII "Accize şi alte taxe speciale" din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal (în vigoare)
|
|
|
|
|
modifică art. 345 alin. (34), (4) şi (5) (la 1 ianuarie 2025), art. 364 alin. (4), art. 435 alin. (9) lit. b), art. 4481 şi anexa nr. 1 titlul VIII — Accize şi alte taxe speciale, nr. crt. 1, coloanele 4 şi 5 (la 1 ianuarie 2025); introduce alin. (18) la art. 342, alin. (35) la art. 345
|
|
|
| 148. |
|
Modificări prin
|
|
Ordonanţă de urgenţă pentru modificarea şi completarea Legii nr. 227/2015 privind Codul fiscal şi măsuri specifice pentru digitalizare, precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative (în vigoare)
|
|
|
|
|
modifică art. 69 alin. (9), art. 691 alin. (2) şi (3), art. 692, art. 73 alin. (2) şi (3), art. 85 alin. (49), (6) şi (8), art. 87 alin. (2) (4), art. 106 alin. (5) şi (9), art. 107 alin. (1), (2) şi (5) (7), art. 118 alin. (2) lit. b) şi alin. (22), art. 122, art. 123 alin. (7), art. 1231 alin. (3) şi (31), art. 125 alin. (4), art. 130 alin. (4), art. 131 alin. (2), art. 1351 alin. (3), art. 148, art. 151, art. 170, art. 174, art. 1741, titlul secţiunii a 10 a de la titlul V cap. III, art. 180, art. 182 şi art. 183 (la data de 1 ianuarie 2025); introduce alin. (6) şi (7) la art. 83, alin. (29) şi (30) la art. 133 şi cap. X "Dispoziţii tranzitorii" alcătuit din art. 2208 (la data de 1 ianuarie 2025); abrogă art. 120 şi 1201 (la data de 1 ianuarie 2025)

Abrogă
|
|
Lege privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 6/2015 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal
|
|
|
|
|
abrogare la 1 ian. 2016
|
|
|
| 2. |
|
Abrogă
|
|
Lege privind aprobarea Ordonanţei Guvernului nr. 4/2015 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal
|
|
|
|
|
abrogare la 1 ian. 2016
|
|
|
| 3. |
|
Abrogă
|
|
Ordonanţă de urgenţă pentru modificarea şi completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal
|
|
|
|
|
abrogare la 1 ian. 2016
|
|
|
| 4. |
|
Abrogă
|
|
Lege pentru completarea art. 73 din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal
|
|
|
|
|
abrogare la 1 ian. 2016
|
|
|
| 5. |
|
Abrogă
|
|
Ordonanţă pentru modificarea şi completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal
|
|
|
|
|
abrogare la 1 ian. 2016
|
|
|
| 6. |
|
Abrogă
|
|
Lege pentru modificarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal
|
|
|
|
|
abrogare la 1 ian. 2016
|
|
|
| 7. |
|
Abrogă
|
|
Ordonanţă de urgenţă pentru modificarea şi completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal
|
|
|
|
|
abrogare la 1 ian. 2016
|
|
|
| 8. |
|
Abrogă
|
|
Ordonanţă de urgenţă pentru modificarea şi completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal
|
|
|
|
|
abrogare la 1 ian. 2016
|
|
|
| 9. |
|
Abrogă
|
|
Ordonanţă de urgenţă pentru completarea art. 176 din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal
|
|
|
|
|
abrogare la 1 ian. 2016
|
|
|
| 10. |
|
Modifică
|
|
abrogă la 1 ian. 2016 art. 16
|
|
|
| 11. |
|
Abrogă
|
|
Lege pentru completarea art. 266 din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal
|
|
|
|
|
abrogare la 1 ian. 2016
|
|
|
| 12. |
|
Abrogă
|
|
Lege privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 87/2012 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal
|
|
|
|
|
abrogare la 1 ian. 2016
|
|
|
| 13. |
|
Abrogă
|
|
Ordonanţă de urgenţă pentru modificarea şi completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal
|
|
|
|
|
abrogare la 1 ian. 2016
|
|
|
| 14. |
|
Abrogă
|
|
Lege privind aprobarea Ordonanţei Guvernului nr. 15/2012 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal
|
|
|
|
|
abrogare la 1 ian. 2016
|
|
|
| 15. |
|
Abrogă
|
|
Lege pentru modificarea art. 34 alin. (5) lit. b) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal
|
|
|
|
|
abrogare la 1 ian. 2016
|
|
|
| 16. |
|
Abrogă
|
|
Ordonanţă pentru modificarea şi completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal
|
|
|
|
|
abrogare la 1 ian. 2016
|
|
|
| 17. |
|
Modifică
|
|
Legea energiei electrice şi a gazelor naturale
|
|
|
|
|
abrogă la 1 ian. 2016 art. 12 alin. (13)
|
|
|
| 18. |
|
Abrogă
|
|
Lege privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 125/2011 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal
|
|
|
|
|
abrogare la 1 ian. 2016
|
|
|
| 19. |
|
Modifică
|
|
Lege pentru modificarea şi completarea Legii notarilor publici şi a activităţii notariale nr. 36/1995
|
|
|
|
|
abrogă la 1 ian. 2016 art. V alin. (5) şi (6)
|
|
|
| 20. |
|
Abrogă
|
|
Ordonanţă de urgenţă pentru modificarea şi completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal
|
|
|
|
|
abrogare la 1 ian. 2016
|
|
|
| 21. |
|
Abrogă
|
|
Lege privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 59/2010 pentru modificarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal
|
|
|
|
|
abrogare la 1 ian. 2016
|
|
|
| 22. |
|
Abrogă
|
|
Lege privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 87/2010 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal
|
|
|
|
|
abrogare la 1 ian. 2016
|
|
|
| 23. |
|
Abrogă
|
|
Lege privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 155/2007 pentru modificarea alin. (4) şi (5) ale art. 263 din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal
|
|
|
|
|
abrogare la 1 ian. 2016
|
|
|
| 24. |
|
Abrogă
|
|
Ordonanţă de urgenţă pentru modificarea şi completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal
|
|
|
|
|
abrogare la 1 ian. 2016
|
|
|
| 25. |
|
Abrogă
|
|
Lege privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 22/2010 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal
|
|
|
|
|
abrogare la 1 ian. 2016
|
|
|
| 26. |
|
Abrogă
|
|
Ordonanţă de urgenţă pentru modificarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal
|
|
|
|
|
abrogare la 1 ian. 2016
|
|
|
| 27. |
|
Abrogă
|
|
Lege privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 109/2009 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal
|
|
|
|
|
abrogare la 1 ian. 2016
|
|
|
| 28. |
|
Abrogă
|
|
Lege privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 106/2007 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal
|
|
|
|
|
abrogare la 1 ian. 2016
|
|
|
| 29. |
|
Abrogă
|
|
Ordonanţă de urgenţă pentru modificarea şi completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal
|
|
|
|
|
abrogare la 1 ian. 2016
|
|
|
| 30. |
|
Abrogă
|
|
Lege pentru modificarea şi completarea art. 284 din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal
|
|
|
|
|
abrogare la 1 ian. 2016
|
|
|
| 31. |
|
Abrogă
|
|
Lege pentru completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal
|
|
|
|
|
abrogare la 1 ian. 2016
|
|
|
| 32. |
|
Abrogă
|
|
Lege pentru modificarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal
|
|
|
|
|
abrogare la 1 ian. 2016
|
|
|
| 33. |
|
Abrogă
|
|
Lege privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 200/2008 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal
|
|
|
|
|
abrogare la 1 ian. 2016
|
|
|
| 34. |
|
Abrogă
|
|
Ordonanţă de urgenţă pentru modificarea şi completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal
|
|
|
|
|
abrogare la 1 ian. 2016
|
|
|
| 35. |
|
Abrogă
|
|
Lege privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 29/2009 pentru modificarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal
|
|
|
|
|
abrogare la 1 ian. 2016
|
|
|
| 36. |
|
Abrogă
|
|
Lege privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 127/2008 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal
|
|
|
|
|
abrogare la 1 ian. 2016
|
|
|
| 37. |
|
Abrogă
|
|
Lege privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 91/2008 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal
|
|
|
|
|
abrogare la 1 ian. 2016
|
|
|
| 38. |
|
Abrogă
|
|
Ordonanţă de urgenţă pentru modificarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal
|
|
|
|
|
abrogare la 1 ian. 2016
|
|
|
| 39. |
|
Abrogă
|
|
Ordonanţă de urgenţă pentru modificarea şi completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal
|
|
|
|
|
abrogare la 1 ian. 2016
|
|
|
| 40. |
|
Modifică
|
|
abrogă la 1 ian. 2016 art. 17 alin. (3)
|
|
|
| 41. |
|
Abrogă
|
|
Ordonanţă de urgenţă pentru modificarea şi completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal
|
|
|
|
|
abrogare la 1 ian. 2016
|
|
|
| 42. |
|
Abrogă
|
|
Ordonanţă de urgenţă pentru modificarea şi completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal
|
|
|
|
|
abrogare la 1 ian. 2016
|
|
|
| 43. |
|
Modifică
|
|
abrogă la 1 ian. 2016 art. 130
|
|
|
| 44. |
|
Abrogă
|
|
Lege privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 22/2007 pentru modificarea şi completarea art. 157 din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal
|
|
|
|
|
abrogare la 1 ian. 2016
|
|
|
| 45. |
|
Abrogă
|
|
Lege privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 110/2006 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal
|
|
|
|
|
abrogare la 1 ian. 2016
|
|
|
| 46. |
|
Abrogă
|
|
Ordonanţă de urgenţă pentru modificarea alin. (4) şi (5) ale art. 263 din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal
|
|
|
|
|
abrogare la 1 ian. 2016
|
|
|
| 47. |
|
Abrogă
|
|
Ordonanţă de urgenţă pentru modificarea şi completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal
|
|
|
|
|
abrogare la 1 ian. 2016
|
|
|
| 48. |
|
Modifică
|
|
Ordonanţă de urgenţă privind regimul ariilor naturale protejate, conservarea habitatelor naturale, a florei şi faunei sălbatice
|
|
|
|
|
abrogă la 1 ian. 2016 art. 26 alin. (3)
|
|
|
| 49. |
|
Abrogă
|
|
Ordonanţă de urgenţă pentru modificarea şi completarea art. 157 din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal
|
|
|
|
|
abrogare la 1 ian. 2016
|
|
|
| 50. |
|
Abrogă
|
|
Lege privind aprobarea Ordonanţei Guvernului nr. 43/2006 pentru modificarea art. 199 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal
|
|
|
|
|
abrogare la 1 ian. 2016
|
|
|
| 51. |
|
Abrogă
|
|
Ordonanţă de urgenţă pentru modificarea şi completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal
|
|
|
|
|
abrogare la 1 ian. 2016
|
|
|
| 52. |
|
Modifică
|
|
Lege privind protecţia şi promovarea drepturilor persoanelor cu handicap
|
|
|
|
|
abrogă la 1 ian. 2016 art.26
|
|
|
| 53. |
|
Abrogă
|
|
Ordonanţă pentru modificarea art. 199 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal
|
|
|
|
|
abrogare la 1 ian. 2016
|
|
|
| 54. |
|
Abrogă
|
|
Lege pentru modificarea şi completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal
|
|
|
|
|
abrogare la 1 ian. 2016
|
|
|
| 55. |
|
Abrogă
|
|
Lege privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 33/2006 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal
|
|
|
|
|
abrogare la 1 ian. 2016
|
|
|
| 56. |
|
Abrogă
|
|
Lege privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 21/2006 pentru modificarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal
|
|
|
|
|
abrogare la 1 ian. 2016
|
|
|
| 57. |
|
Abrogă
|
|
Lege privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 203/2005 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal
|
|
|
|
|
abrogare la 1 ian. 2016
|
|
|
| 58. |
|
Abrogă
|
|
Ordonanţă de urgenţă pentru modificarea şi completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal
|
|
|
|
|
abrogare la 1 ian. 2016
|
|
|
| 59. |
|
Abrogă
|
|
Ordonanţă de urgenţă pentru modificarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal
|
|
|
|
|
abrogare la 1 ian. 2016
|
|
|
| 60. |
|
Abrogă
|
|
Ordonanţă de urgenţă pentru modificarea şi completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal
|
|
|
|
|
abrogare la 1 ian. 2016
|
|
|
| 61. |
|
Modifică
|
|
Lege privind reforma în domeniile proprietăţii şi justiţiei, precum şi unele măsuri adiacente
|
|
|
|
|
abrogă la 1 ian. 2016 art. 5 alin. (1) lit. b)
|
|
|
| 62. |
|
Abrogă
|
|
Lege privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 138/2004 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal
|
|
|
|
|
abrogare la 1 ian. 2016
|
|
|
| 63. |
|
Abrogă
|
|
Lege privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 123/2004 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal
|
|
|
|
|
abrogare la 1 ian. 2016
|
|
|
| 64. |
|
Abrogă
|
|
Ordonanţă de urgenţă pentru modificarea şi completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal
|
|
|
|
|
abrogare la 1 ian. 2016
|
|
|
| 65. |
|
Abrogă
|
|
Ordonanţă de urgenţă pentru modificarea şi completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal
|
|
|
|
|
abrogare la 1 ian. 2016
|
|
|
| 66. |
|
Abrogă
|
|
Lege privind aprobarea Ordonanţei Guvernului nr. 83/2004 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal
|
|
|
|
|
abrogare la 1 ian. 2016
|
|
|
| 67. |
|
Abrogă
|
|
Ordonanţă pentru modificarea şi completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal
|
|
|
|
|
abrogare la 1 ian. 2016
|
|
|
| 68. |
|
Abrogă
|
|
Lege privind Codul fiscal
|
|
|
|
|
abrogare la 1 ian. 2016
|
|
|
| 69. |
|
Modifică
|
|
Lege privind sprijinul acordat tinerilor pentru construirea unei locuinţe proprietate personală
|
|
|
|
|
abrogă la 1 ian. 2016 art. 7 alin. (2)
|
|
|
| 70. |
|
Modifică
|
|
Lege privind protejarea monumentelor istorice
|
|
|
|
|
abrogă la 1 ian. 2016 art. 41 alin. (1) şi (2)
|
|
|
| 71. |
|
Modifică
|
|
abrogă la 1 ian. 2016 art. 10 paragrafele 2 şi 3
|
|
|
| 72. |
|
Modifică
|
|
Legea Societăţii Naţionale de Cruce Roşie din România
|
|
|
|
|
abrogă la 1 ian. 2016 art. 15 alin. (2)
|
|
|
| 73. |
|
Modifică
|
|
Lege privind veteranii de război, precum şi unele drepturi ale invalizilor şi văduvelor de război
|
|
|
|
|
abrogă la 1 ian. 2016 art. 16 lit. e)
|
|
|
| 74. |
|
Modifică
|
|
Decret-lege privind acordarea unor drepturi persoanelor persecutate din motive politice de dictatura instaurată cu începere de la 6 martie 1945, precum şi celor deportate în străinătate ori constituite în prizonieri
|
|
|
|
|
abrogă la 1 ian. 2016 art. 8 alin. (1)
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|