Consiliul Legislativ ● Repertoriul legislaţiei României – Fişa actului la 21 ian. 2025 –
|
|
L. nr. 11 / 2024
|
Lege privind statutul grefierilor şi al altor categorii de personal care ocupă funcţii de specialitate în cadrul instanţelor judecătoreşti, al parchetelor de pe lângă acestea şi al Institutului Naţional de Expertize Criminalistice
|
|
|
M. Of. nr. 26 / 12 ian. 2024
|
– intră în vigoare în termen de 6 luni de la data publicării, cu excepţia art. 261 care intră în vigoare la 3 zile de la data publicării
|
|
|
|
|
|
|
| 1. |
|
Promulgare prin
|
|
Decret pentru promulgarea Legii privind statutul grefierilor şi al altor categorii de personal care ocupă funcţii de specialitate în cadrul instanţelor judecătoreşti, al parchetelor de pe lângă acestea şi al Institutului Naţional de Expertize Criminalistice (în vigoare)
|
|
|
|
|
|
|
|
| 2. |
|
Excepţie de neconst. ADMISĂ prin
|
|
Decizia nr. 402 din 19 septembrie 2024 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a Legii nr. 11/2024 privind statutul grefierilor şi al altor categorii de personal care ocupă funcţii de specialitate în cadrul instanţelor judecătoreşti, al parchetelor de pe lângă acestea şi al Institutului Naţional de Expertize Criminalistice, în ansamblul său (în vigoare)
|
|
|
|
|
legea, în ansamblul său
|
|
|
| 3. |
|
Suspendare prin

pentru 45 de zile Legea nr. 11/2024, în ansamblul său (termenul se împlineşte la data de 23 februarie 2025), după care operează dispoziţiile art. 147 din Constituţie

Abrogă
|
|
Lege privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 195/2008 pentru modificarea şi completarea unor acte normative din domeniul justiţiei
|
|
|
|
|
odată cu L. nr. 567/2004, la data de 12 iulie 2024; odată cu O.G. nr. 8/2007, la data de 12 iulie 2024
|
|
|
| 2. |
|
Abrogă
|
|
Ordonanţă de urgenţă pentru modificarea şi completarea unor acte normative din domeniul justiţiei
|
|
|
|
|
odată cu O.G. nr. 8/2007, la data de 12 iulie 2024; odată cu L. nr. 567/2004, la data de 12 iulie 2024
|
|
|
| 3. |
|
Abrogă
|
|
Lege pentru aprobarea Ordonanţei Guvernului nr. 8/2007 privind salarizarea personalului auxiliar din cadrul instanţelor judecătoreşti şi al parchetelor de pe lângă acestea, precum şi din cadrul altor unităţi din sistemul justiţiei
|
|
|
|
|
odată cu O.G. nr. 8/2007, la data de 12 iulie 2024
|
|
|
| 4. |
|
Abrogă
|
|
Ordonanţă privind salarizarea personalului auxiliar din cadrul instanţelor judecătoreşti şi al parchetelor de pe lângă acestea, precum şi din cadrul altor unităţi din sistemul justiţiei
|
|
|
|
|
la data de 12 iulie 2024
|
|
|
| 5. |
|
Abrogă
|
|
Lege pentru modificarea şi completarea Legii nr. 567/2004 privind statutul personalului auxiliar de specialitate al instanţelor judecătoreşti şi al parchetelor de pe lângă acestea
|
|
|
|
|
odată cu L. nr. 567/2004, la data de 12 iulie 2024
|
|
|
| 6. |
|
Abrogă
|
|
Lege privind statutul personalului auxiliar de specialitate al instanţelor judecătoreşti şi al parchetelor de pe lângă acestea şi al personalului care funcţionează în cadrul Institutului Naţional de Expertize Criminalistice
|
|
|
|
|
la data de 12 iulie 2024
|
|
|
|
|
|
|