– Fişa actului la 20 feb. 2025 –
|
|
|
|
L. nr. 118 / 2019
|
Lege privind Registrul naţional automatizat cu privire la persoanele care au comis infracţiuni sexuale, de exploatare a unor persoane sau asupra minorilor, precum şi pentru completarea Legii nr. 76/2008 privind organizarea şi funcţionarea Sistemului Naţional de Date Genetice Judiciare
|
|
|
M. Of. nr. 522 / 26 iun. 2019
|
– intră în vigoare la 3 zile de la data publicării, cu excepţia prevederilor art. 22-24, care intră în vigoare la 30 de zile de la publicarea în Monitorul Oficial al României, Partea I
|
|
|
|
|
|
|
| 1. |
|
Promulgare prin
|
|
Decret pentru promulgarea Legii privind Registrul naţional automatizat cu privire la persoanele care au comis infracţiuni sexuale, de exploatare a unor persoane sau asupra minorilor, precum şi pentru completarea Legii nr. 76/2008 privind organizarea şi funcţionarea Sistemului Naţional de Date Genetice Judiciare (în vigoare)
|
|
|
|
|
|
|
|
| 2. |
|
Modificări prin
|
|
Ordonanţă de urgenţă pentru prorogarea termenului prevăzut la art. 22 alin. (1) din Legea nr. 118/2019 privind Registrul naţional automatizat cu privire la persoanele care au comis infracţiuni sexuale, de exploatare a unor persoane sau asupra minorilor, precum şi pentru completarea Legii nr. 76/2008 privind organizarea şi funcţionarea Sistemului Naţional de Date Genetice Judiciare şi pentru stabilirea unor măsuri organizatorice de punere în aplicare a prevederilor acesteia (în vigoare)
|
|
|
|
|
termenul prevăzut la art. 22 alin. (1) se prorogă până la data de 30 iun. 2021
|
|
|
|
|
| 1. |
|
Completează
|
|
Lege privind organizarea şi funcţionarea Sistemului Naţional de Date Genetice Judiciare
|
|
|
|
|
introduce lit. e) la art. 1 alin. (3), lit. b1) la art. 4 alin. (1)
|
|
|
|
|
|
|