Consiliul Legislativ ● Repertoriul legislaţiei României
                – Fişa actului la 20 nov. 2024 –
  Print  
Act DCC. nr. 546 / 2013
Titlul actual Decizia nr. 546 din 17 decembrie 2013 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor Legii nr. 221/2009 privind condamnările cu caracter politic şi măsurile administrative asimilate acestora, pronunţate în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, în ansamblul său, precum şi ale art. 4 alin. (2) din Legea nr. 221/2009 raportat la art. 1 alin. (3) din acelaşi act normativ şi art. 2 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 214/1999 privind acordarea calităţii de luptător în rezistenţa anticomunistă persoanelor condamnate pentru infracţiuni săvârşite din motive politice, persoanelor împotriva cărora au fost dispuse, din motive politice, măsuri administrative abuzive, precum şi persoanelor care au participat la acţiuni de împotrivire cu arme şi de răsturnare prin forţă a regimului comunist instaurat în România, în interpretarea dată prin Decizia înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nr. 15 din 12 noiembrie 2012
    Publicat în   M. Of. nr. 135 / 25 feb. 2014  
Precizări
        html  
       
  Avizare
Consiliul Legislativ
Funcţia pasivă   (acţiuni SUFERITE din partea altor acte)
Actul selectat nu a suferit modificări din partea altor acte.
Funcţia activă   (acţiuni INDUSE asupra altor acte)
 Nr. crt. EvenimentActul modificat | Publicat înText de modificare / Obs.  
1. RESPINGE excepţia
de neconst.
L. nr. 221 / 2009      M. Of. nr. 396 / 11 iun. 2009  
Lege privind condamnările cu caracter politic şi măsurile administrative asimilate acestora, pronunţate în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989
2. RESPINGE excepţia
de neconst.
OUG. nr. 214 / 1999      M. Of. nr. 650 / 30 dec. 1999  
Ordonanţă de urgenţă privind acordarea calităţii de luptător în rezistenţa anticomunistă persoanelor condamnate pentru infracţiuni săvârşite din motive politice, persoanelor împotriva cărora au fost dispuse, din motive politice, măsuri administrative abuzive, precum şi persoanelor care au participat la acţiuni de împotrivire cu arme şi de răsturnare prin forţă a regimului comunist instaurat în România