|
|
L. nr. 140 / 2022
|
Lege privind unele măsuri de ocrotire pentru persoanele cu dizabilităţi intelectuale şi psihosociale şi modificarea şi completarea unor acte normative
|
|
|
M. Of. nr. 500 / 20 mai 2022
|
– intră în vigoare la 90 de zile de la data publicării în Monitorul Oficial al României, Partea I, cu excepţia dispoziţiilor art. 20 alin. (6) teza a III-a şi ale art. 23, care vor intra în vigoare la 3 zile de la publicarea acesteia; – dispoziţiile art. 118 alin. (2) şi ale art. 170 alin. (3) din Legea nr. 287/2009 privind Codul civil, republicată, cu modificările ulterioare, astfel cum au fost reglementate, respectiv modificate prin prezenta lege, vor intra în vigoare la data care va fi prevăzută de legea specială privind reprezentantul personal
|
|
|
|
|
|
|
| 1. |
|
Promulgare prin
|
|
Decret pentru promulgarea Legii privind unele măsuri de ocrotire pentru persoanele cu dizabilităţi intelectuale şi psihosociale şi modificarea şi completarea unor acte normative (în vigoare)
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
| 1. |
|
Modifică
|
|
Lege privind instituirea unor măsuri în domeniul sănătăţii publice în situaţii de risc epidemiologic şi biologic
|
|
|
|
|
modifică art. 9 alin. (1)
|
|
|
| 2. |
|
Modifică
|
|
Ordonanţă de urgenţă privind taxele judiciare de timbru
|
|
|
|
|
modifică art. 29 alin. (1) lit. e)
|
|
|
| 3. |
|
Modifică
|
|
Lege pentru punerea în aplicare a Legii nr. 287/2009 privind Codul civil
|
|
|
|
|
abrogă art. 211 şi art. 229 alin. (33)
|
|
|
| 4. |
|
Modifică
|
|
Lege privind Codul de procedură civilă
|
|
|
|
|
modifică art. 81 alin. (2), art. 88, art. 92 alin. (1), art. 155 alin. (1) pct. 7, art. 187 alin. (1) pct. 2 lit. a), art. 226, art. 315 alin. (1) pct. 4, art. 320, art. 412 alin. (1) pct. 2, art. 509 alin. (1) pct. 7, art. 511 alin. (1) pct. 7, art. 688 alin. (3), art. 762 alin. (8), art. 816, art. 840 alin. (2), art. 860 alin. (2), art. 918 alin. (2), art. 919 alin. (2), art. 921 alin. (1), art. 930 alin. (2), art. 931 alin. (2), cartea a VI-a denumirea titlului II, art. 936, art. 937, art. 938, art. 939, art. 940, art. 941, art. 943, art. 983 alin. (2), art. 1079 pct. 4 şi art. 1081 alin. (2) pct. 1; introduce pct. 71 la art. 155 alin. (1), alin. (3) la art. 315, cap. I la cartea a VI-a după denumirea titlului II şi cap II la cartea a VI-a după cap. I cu art. 9431-9437; abrogă art. 942; dispune republicarea cu renumerotare
|
|
|
| 5. |
|
Modifică
|
|
Lege privind Codul de procedură penală
|
|
|
|
|
modifică art. 296 alin. (2)
|
|
|
| 6. |
|
Modifică
|
|
modifică art. 41 alin. (2) şi (3), art. 42 denumirea marginală, art. 43 alin. (1) lit. b) şi alin. (2)-(4), art. 44, art. 46, art. 48, art. 80 alin. (1), art. 92 denumirea marginală şi alin. (4), art. 104 denumirea marginală, art. 106 alin. (2), art. 110, art. 111 lit. d), art. 113 alin. (1) lit. a), art. 114, art. 119 alin. (1), art. 146 alin. (3), cartea I titlul III titlul cap. III, art. 164, art. 165, art. 166, art. 167, art. 168, art. 169, art. 170, art. 171, art. 172, art. 173, art. 174, art. 175, art. 176, art.177, art. 180 alin. (2), art. 185, art. 211 alin. (1), art. 275, art. 276, art. 293 alin. (1), art. 296, art. 299, art. 300, art. 337 denumirea marginală şi alin. (1), art. 371 alin. (2), art. 375 alin. (3), art. 429 alin. (3), art. 430 alin. (2), art. 437 alin. (2), art. 463 alin. (1) lit. a), art. 507, art. 846 lit. f) şi g), art. 848 denumirea marginală şi alin. (1), art. 902 alin. (2) pct. 1, art. 1080 alin. (1) lit. a), art. 1085 lit. d), art. 1144 alin. (2), art. 1205, art. 1263 alin. (3) şi (4), art. 1366, art. 1372 denumirea marginală şi alin. (1), art. 1925, art. 1938 lit. a), art. 2009, art. 2016 alin. (2), art. 2030, art. 2035, art. 2063 şi art. 2109; introduce alin. (11) la art. 41, alin. (3) la art. 42, alin. (3)-(5) la art. 104, alin. (2) la art. 118, alin. (4) la art. 182, alin. (2) la art. 286, alin. (11) la art. 370, alin. (11) la art. 503, par. 31 la cartea a V-a titlul IX cap. IX secţ. a 2-a cu art. 20291-202910 şi alin. (4) la art. 2031; abrogă art. 374 alin. (2); dispune republicarea cu renumerotare
|
|
|
| 7. |
|
Modifică
|
|
Lege privind protecţia şi promovarea drepturilor persoanelor cu handicap
|
|
|
|
|
modifică art. 25 alin. (2)
|
|
|
| 8. |
|
Modifică
|
|
Ordonanţă de urgenţă privind evidenţa, domiciliul, reşedinţa şi actele de identitate ale cetăţenilor români
|
|
|
|
|
modifică art. 27 alin. (3) şi art. 28 alin. (3)
|
|
|
| 9. |
|
Modifică
|
|
Lege privind protecţia şi promovarea drepturilor copilului
|
|
|
|
|
modifică art. 60 lit. a)
|
|
|
| 10. |
|
Modifică
|
|
Lege privind procedura adopţiei
|
|
|
|
|
modifică art. 12
|
|
|
| 11. |
|
Modifică
|
|
modifică art. 13 alin. (4) şi art. 56 alin. (1) lit. b)
|
|
|
| 12. |
|
Modifică
|
|
Lege privind semnătura electronică
|
|
|
|
|
modifică art. 23 alin. (2) lit. b)
|
|
|
| 13. |
|
Completează
|
|
Lege cu privire la actele de stare civilă
|
|
|
|
|
introduce lit. c) la art. 25 alin. (3), alin. (11) la art. 28, lit. i1) la art. 43 şi art. 501
|
|
|
| 14. |
|
Modifică
|
|
Legea notarilor publici şi a activităţii notariale
|
|
|
|
|
modifică art. 106 alin. (5) şi art. 164 alin. (5); introduce lit. s1) la art. 12, lit. f1) la art. 15, alin. (41) la art. 80, secţ. a 71-a cu art. 1381-1385 la cap. V după art. 138, lit. g) la art. 164 alin. (1) şi alin. (6) la art. 164
|
|
|
|
|
|
|
|