|
|
OUG. nr. 29 / 2022
|
Ordonanţă de urgenţă privind stabilirea cadrului instituţional pentru punerea în aplicare a Regulamentului (UE) nr. 536/2014 al Parlamentului European şi al Consiliului din 16 aprilie 2014 privind studiile clinice intervenţionale cu medicamente de uz uman şi de abrogare a Directivei 2001/20/CE, pentru reglementarea unor măsuri, precum şi pentru modificarea unor acte normative în domeniul sănătăţii
|
Ordonanţă de urgenţă privind stabilirea cadrului instituţional şi a măsurilor necesare pentru punerea în aplicare a Regulamentului (UE) nr. 536/2014 al Parlamentului European şi al Consiliului din 16 aprilie 2014 privind studiile clinice intervenţionale cu medicamente de uz uman şi de abrogare a Directivei 2001/20/CE, precum şi pentru modificarea unor acte normative în domeniul sănătăţii
|
|
|
M. Of. nr. 283 / 24 mar. 2022
|
– dispoziţiile cap. III intră în vigoare la 30 de zile de la data publicării prezentei ordonanţe de urgenţă în Monitorul Oficial al României, Partea I
|
|
|
|
|
|
|
| 1. |
|
Aprobare cu modificări şi completări prin
|
|
Lege pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 29/2022 privind stabilirea cadrului instituţional şi a măsurilor necesare pentru punerea în aplicare a Regulamentului (UE) nr. 536/2014 al Parlamentului European şi al Consiliului din 16 aprilie 2014 privind studiile clinice intervenţionale cu medicamente de uz uman şi de abrogare a Directivei 2001/20/CE, precum şi pentru modificarea unor acte normative în domeniul sănătăţii (în vigoare)
|
|
|
|
|
modifică art. 14 şi art. 15; introduce pct. 3 la art. 19
|
|
|
| 2. |
|
Modificări prin
|
|
Ordonanţă de urgenţă pentru modificarea şi completarea Legii nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii, precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative cu impact în domeniul sănătăţii (în vigoare)
|
|
|
|
|
modifică art. 2 alin. (2), art. 5 alin. (1); introduce alin. (3) la art. 2, art. 51
|
|
|
| 3. |
|
Modificări prin
|
|
Ordonanţă de urgenţă pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 29/2022 privind stabilirea cadrului instituţional şi a măsurilor necesare pentru punerea în aplicare a Regulamentului (UE) nr. 536/2014 al Parlamentului European şi al Consiliului din 16 aprilie 2014 privind studiile clinice intervenţionale cu medicamente de uz uman şi de abrogare a Directivei 2001/20/CE, precum şi pentru modificarea unor acte normative în domeniul sănătăţii (în vigoare)
|
|
|
|
|
modifică titlul şi art. 51; introduce alin. (21) la art. 3 şi alin. (11) la art. 5
|
|
|
| 4. |
|
Modificări prin
|
|
Lege privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 88/2023 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii, precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative cu impact în domeniul sănătăţii (în vigoare)
|
|
|
|
|
aprobă cu modificări şi completări O.U.G. nr. 88/2023
|
|
|
|
|
| 1. |
|
Modifică
|
|
Lege privind reorganizarea Agenţiei Naţionale a Medicamentului şi a Dispozitivelor Medicale, precum şi pentru modificarea unor acte normative
|
|
|
|
|
modifică art. 2 lit. k) şi art. 4 alin. (3) pct. 5
|
|
|
| 2. |
|
Modifică
|
|
Lege privind reforma în domeniul sănătăţii
|
|
|
|
|
modifică art. 7011
|
|
|
|
|
|
|